Știri: Povestea plină de voioșie a Scufiţei Roşii de la Teatrul „Gulliver” din Galați (16 august 2020)

40
Foto © Nica George
Foto © Nica George

Echipa de la Teatrul de Păpuși „Gulliver” din Galați făurește mereu cu pasiune și măiestrie noi povești fascinante. În această duminică, 16 august 2020, de la ora 10.30, Scufiţa Roşie aduce iar bucurie pasionaților de farmec și magie de poveste.

O montare de mici dimensiuni sub semnătura regizorului Daniel Stanciu, ce impresionează, însă, prin gradul sporit de dinamism și interactivitate cu publicul. Marionete micuțe și drăgălașe împletesc cu accente comice și dialoguri ritmate povestea Scufiței Roșii de la Teatrul de Păpuși „Gulliver”. Narațiunea se dezvăluie prin aportul unul spiriduș și al unui povestitor ce întrețin un permanent dialog cu spectatorii, conferind o vioiciune aparte spectacolului. Fuzionând cu fundalul muzical sprinten și atractiv, conceput tot de Daniel Stanciu, cel care semnează şi scenografia spectacolului, alături de Daria Gănescu, povestea este întregită de personaje cu intervenții inedite și prinde viață într-un spectacol interactiv și savuros. Păpușile deosebite prin expresivitate și colorit sunt animate cu măiestrie de: Aurelian Iorga, Marian Sterian, Ramona Păuc/Valeria Taban, Elena Marin/Nicoleta Miru, Eduard Şişu.

Finalul reprezentaţiei este marcat de o povață isteață pentru toți copii: „Scufiţa cea isteaţă / Pentru voi are-o povaţă / Cu străini să nu vorbiţi /Dacă vreţi să n-o păţiţi!”

Biletele pentru spectacol se pot achiziționa online, accesând link-ul http://bilete.teatrul-gulliver.ro sau www.teatrul-gulliver.ro, secţiunea PROGRAM – Cumpără bilete online. De asemenea, acestea se pot procura şi de la sediul teatrului, înainte de începerea reprezentației. Preţul biletelor este de 12 lei pentru copii şi 15 lei pentru adulţi.

Toate detaliile privitoare la activitatea și programul artistic al Teatrului „Gulliver” sunt disponibile pe: www.teatrul-gulliver.ro, precum și pe pagina de Facebook: @TeatrulGulliver.

Comunicat al Teatrului „Gulliver” din Galați

Arhiva Teatrul Gulliver Galați

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.