La începutul stagiunii 2018 – 2019, Teatrul Dramaturgilor Români din București anunță premiera absolută a piesei ”Despre tandrețe” a lui Matei Vișniec într-o montare de excepție realizată de Felix Alexa, scenografia aparținând Andradei Chiriac. Premiera oficială este programată sâmbătă, 8 și duminică, 9 septembrie 2018, la ora 19.00, în Sala ”Ion Băieșu”.
”Crearea unui Teatru al Dramaturgilor Români este o idee atât de luminoasă şi de necesară! Personal mă bucur enorm să mă văd jucat pe scena acestui teatru, este ca şi cum m-aş întoarce cu 40 de ani în urmă ca să închid un cerc. Despre tandreţe este un spectacol născut la incitarea lui Felix Alexa, căruia îi mulţumesc pe această cale. Împreună am ajuns la concluzia că în această lume tot mai violentă şi superficială merită să ne reamintim că undeva există o insulă pe care oricine poate debarca din când în când, dacă vrea să respire puţin, să se distanţeze de vulgaritate şi de fuga spre niciunde. Am putea să o numim Insula Tandreţei. Pe ea vă invităm, dragi spectatori, să petreceţi o oră și jumătate din viaţa dumneavoastră grăbită, şi să reveniţi ori de cîte ori veţi simţi nevoia.” – Matei Vişniec.
Spectacolul ”Despre tandrețe” este un mozaic de povești de dragoste contemporane tratate de regizorul Felix Alexa ca un amestec de gravitate și umor rafinat. Cu o distribuție excepțională – Șerban Pavlu, Catrinel Dumitrescu, Ada Galeș, Ștefan Iancu și Sandra Ducuță – spectacolul vorbește cu delicatețe despre cât de fragilă și complexă este legătura între ființele umane.
Teatrul Dramaturgilor Români, Calea Griviței nr. 64-66, București
Biletele pot fi rezervate la 0756021106 sau achiziționate pe www.bilet.ro
Detalii despre programul și evenimentele TDR: www.teatruldramaturgilor.ro
Comunicat al Teatrul Dramaturgilor Români