Știri: Premieră absolută la Teatrul Național Radiofonic: „Undeva în Transilvania” (17 noiembrie 2020)

87
undeva in transilvania

tnr-logoTeatrul Naţional Radiofonic prezintă în premieră absolută, marţi, 17 noiembrie 2020, între orele 19.00–21.00, la Radio România Cultural, în seria „Biografii, memorii”, două spectacole-document realizate după romanul lui Mirel Taloș, Undeva în Transilvania.  Scenariu radiofonic de Magda Duțu după romanul Undeva în Transilvania de Mirel Taloș. Regia artistică: Petru Hadârcă. În distribuție: Maia Morgenstern, Ion Caramitru, Mircea Rusu, Anatol Durbală, Annemary Ziegler, Ioana Calotă, Rodica Mandache, Mircea Constantinescu, Damian Victor Oancea, Orodel Olaru, Ghenadie Gâlcă, Petru Hadârcă, Adrian Păduraru, Marcelo Cobzariu, Constantin Florescu, Daniel Tudorică, Gavril Pătru, Isabela Neamțu, Cristina Constantinescu, Eduard Adam, Alexandru Nedelcu, Violeta Berbiuc, Paul Simon Esperando.  Regia de montaj: Florin Bădic. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Luiza Mateescu. Regia tehnică: ing. Mirela Georgescu. Redactor: Ion-Costin Manoliu. Coordonator de proiect: Magda Duțu.    

Romanul Undeva în Transilvania se inspiră în întregime din fapte reale. Scriitorul Mirel Taloș reconstruiește, cu personaje memorabile, firescul conviețuirii dintre români și evrei în două localități din inima Transilvaniei – satul Jac și orașul Șimleu-Silvaniei, județul Sălaj. Războiul bulversează o lume așezată și produce rupturi profunde, pe care autorul le descrie mai ales prin ochii unor copii. Prietenia extraordinară dintre fetița româncă Măriuca și fetița evreică Gittel, aflate, cu familiile lor, în centrul Ardealului, în ținutul Sălajului, reprezintă axul romanului, relația lor fiind permanent modelată de împrejurările istorice.

În primăvara anului 1944, evreii din Ungaria și Transilvania de Nord sunt deportați la Auschwitz. Romanul prezintă desfășurarea acestei operațiuni în județul Sălaj, ca pe o smulgere din rădăcini a acestei comunități. Se bazează pe mărturii culese de autor de la urmașii unor protagoniști, etnici români din satul Jac și orașul Șimleu-Silvaniei, care au trăit acele evenimente dramatice, precum și pe documente studiate în arhivele publice. Un document străbătut de la un capăt la altul de tema derivei umanității.

Cele două scenarii radiofonice Undeva în TransilvaniaDocument pentru omul de astăzi și Undeva în TransilvaniaUn cimitir pentru cei vii, alcătuite de Magda Duțu, după romanul Undeva în Transilvania, valorifică acest document tulburător, prin selecția (greu de realizat, în condițiile în care nu te înduri să lași nimic deoparte) și dramatizarea radiofonică a unor momente semnificative, prin construcția personajelor, prin universul sonor propus.

Concepţia artistică a celor două spectacole radiofonice realizate după scenariile mai sus menționate, este propusă de regizorul Petru Hadârcă și echipa de creație (regizorul muzical Luiza Mateescu, inginerul de sunet Mirela Georgescu, redactorul Ion-Costin Manoliu, regizorul de studio Milica Creiniceanu, autorul scenariilor și coordonatorul proiectului „Biografii, memorii” – Magda Duțu). Distribuția alcătuită de Petru Hadârcă reunește actori de la teatre din București (Teatrul Național „I. L. Caragiale”, Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul „Nottara”, Teatrul Odeon, Teatrul Excelsior, Teatrul ”Ion Creangă”) și de la Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău.

Cele două spectacole vor fi difuzate şi la Radio România Internaţional: sâmbătă, 28 noiembrie 2020, de la ora 23.00 şi sâmbătă, 5 decembrie 2020, de la ora 23.00.

Magda Duţu

Arhiva Teatrul Național Radiofonic

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.