Știri: Premieră la Teatrul de Comedie din București: ”Afară, departe, pe câmp” (7 februarie 2020)

20
Afis_Afara,departe,pe camp

Teatrul de Comedie  din București prezintă vineri 7 februarie, ora 19.30, la Sala Studio, premiera oficială a spectacolului Afară, departe, pe câmp, scenariu dramatic de Cătălin Ștefănescu, regia și scenografia: Alexandru Dabija, asistent regie: Dorina Chiriac. În distribuție: Dorina Chiriac, Ilona Brezoianu, Andreea Samson, Bogdan Cotleț, Dan Rădulescu, Dragoș Huluba, Liviu Pintileasa, Anghel Damian.

Afară, departe, pe câmp este o biografie ”interioară” a avangardei literare, cu Urmuz și Tzara în frunte, mișcare pornită din revolta marginalilor culturii, care se opuneau, cu armele absurdului, ”ideilor de-a gata” care au bântuit fără încetare, decenii la rând, arta, politica și peisajul social românesc. Spectacolul lui Alexandru Dabija, bazat pe un scenariu dramatic de Cătălin Ștefănescu, cu fragmente din Urmuz, Ionathan X. Uranus, Sesto Pals, Grigore Cugler, Sașa Pană și Benjamin Fundoianu, demonstrează, de asemenea, că râsul a fost garanția sănătății morale a celor care au spus NU! tuturor sistemelor care au înregimentat și degradat ființa umană.

”Sunt moldovean. Melancolia îmi curge prin vene. Am tânjit întotdeauna după mare. Am zăcut luni de zile pe tot felul de nisipuri. E un noroc să ai marea aproape. Tot un noroc e să ai în literatură și limbă o liotă de scriitori cum au fost cei de la 1916 – 1930. Moderniștii, suprarealiștii. Ca și cu marea, dacă o ai, e bine să umbli pe ea. Așa că, deși Urmuz considera teatrul «o artă minoră» și poate avea dreptate, am umblat și noi prin textele lor, ale suprarealiștilor. Să ne fie de bine!” – Alexandru Dabija.

Eveniment organizat de Primăria Municipiului București prin Teatrul de Comedie.

Comunicat al Teatrului de Comedie din București

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.