Finalul lunii noiembrie aduce la „Guliver” – Teatrul Familiei Tale entuziasmul unei noi premiere și bucuria unui proiect cu adevărat inedit, curajos și impresionant.
Joi, 30 noiembrie 2023, la ora 18.00, spectacolul Andrei, în regia lui Ștefan Ruxanda, reunește, pentru prima dată pe aceeași scenă, actori ai Teatrului pentru Copii și Tineret „Gulliver”, soliști și coriști ai Teatrului Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”, alături de corul Facultății de Arte a Universității „Dunărea de Jos”. Această grandioasă distribuție – cea mai mare de care s-a bucurat până în prezent Teatrul „Gulliver”, spune, cu multă emoție, o poveste captivantă despre universul ultimelor zile ale Sfântului Apostol Andrei, într-un Patras plin de intrigi și dorințe ascunse. Egheat, dregătorul insulei, visează să urce în vârful Senatului Romei, iar pentru asta, își pune toate speranțele într-un plan îndrăzneț: să-l convingă pe Sfântul Andrei să renunțe la credința sa și să devină un apostol al zeilor romani. Însă, Sfântul Andrei are o misiune divină, iar tăria credinței îi aduce în cale o mare confruntare.
Spectacolul Andrei este, în premieră și în exclusivitate, singura producție de teatru dedicată ocrotitorului spiritual al orașului Galați și al țării noastre, având, astfel o rezonanță aparte în rândul publicului gălățean.
Andrei se remarcă, în primul rând, prin muzica originală, realizată de Dan Drăgoi și prin întreg ansamblul muzical ce compune universul maiestuos, atât de impresionant, emoționant și cuceritor al spectacolului. La acesta contribuie, desigur, participarea Corului Facultății de Arte din Galați, care îl are ca dirijor pe același Eugen Dan Drăgoi și care se semnează, alături de Cristian Boroș, și versurile ce construiesc această specială poveste muzicală, cu deosebite valențe spirituale.
Scenariul îi aparține lui Ștefan Ruxanda, regizorul spectacolului, cel care a dat viață acestui concept unic și îndrăzneț, fiind, de altfel, actorul care îl interpretează chiar pe Sfântul Andrei în spectacol.
Scenografia îi aparține lui Daniel Divrician, universul spectacolului fiind, totodată, evidențiat și completat de elementele de videoproiecții realizate de Andrei Cozlac. Iar partea de mișcare și coregrafie din spectacol a fost coordonată de Teodora Velescu.
Conceptul original și realizarea costumelor ce desăvârșesc vizual tabloul spectacolului, reușind să recompună și să reînvie o lume de acum două mii de ani, poartă amprenta talentatei Mihaela Popescu.
Astfel, „Guliver” – Teatrul Familiei Tale aduce prin acest grandios spectacol-eveniment un omagiu cultural, artistic și spiritual orașului și locuitorilor săi, cu premiera în data de 30 noiembrie, ziua în care îl sărbătorim pe Sfântul Andrei.
Andrei depășește cu mult granițele unui spectacol muzical – este o experiență cinematică remarcabilă, menită să transporte publicul într-o lume plină de pasiune, dramă și muzică originală.
Premiera spectacolului Andrei este deja sold out, însă în luna decembrie, este programată o nouă reprezentație, la care cei interesați își vor putea achiziționa bilete online, începând cu luna decembrie, accesând link-ul http://bilete.teatrul-gulliver.ro.
Comunicat al Teatrului „Gulliver” din Galați