Vineri, 20 septembrie 2024, ora 11.30, la Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea, va avea loc un eveniment cultural organizat cu prilejul Zilelor Europene ale Patrimoniului, ediția a XXXII-a.
Aceasta reprezintă o inițiativă comună a Consiliului Europei și a Uniunii Europene, menită să sensibilizeze cetățenii privind cunoașterea și respectarea patrimoniului cultural local.
Tema aleasă pentru anul acesta este „Coridoare culturale, trasee europene ale obiectivelor de patrimoniu” iar Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea invită publicul la un eveniment de prezentare a Mănăstirii Dintr-un Lemn din județul Vâlcea.
La întâlnire vor participa elevii clasei a IX-a F, de la Colegiul Național de Informatică „Matei Basarab”, îndrumați de prof. Daniela Buduleci.
Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea este o instituție de cultură subordonată Consiliului Județean Vâlcea.