Știri: Prof. univ. Wolfgang Dahmen, despre promovarea limbii și culturii române în spaţiul german (16 martie 2021, Berlin, online)

15
limba romana berlin

Seria „Cuvântul românesc în spaţiul german” continuă marți, 16 martie 2021, avându-l ca invitat pe prof. univ. dr. Wolfgang Dahmen, specialist în Românistică, fost cadru universitar la Universitatea „Friedrich Schiller” din Jena, unde a predat între 1994 și 2016. Discuția online dintre prof. univ. Wolfgang Dahmen și directorul ICR Berlin, Claudiu Florian, va avea loc de la ora 19.00 (ora Germaniei), pe platforma Zoom, fiind transmisă și pe pagina de Facebook a ICR Berlin.

Prof. univ. dr. Wolfgang Dahmen (n. 20 ianuarie 1950, Düsseldorf) este autor a numeroase studii de românistică și dialectologie, fiind distins, în 2013, cu Ordinul „Meritul Cultural în grad de Comandor”, conferit de Președintele României. Este Doctor Honoris Causa al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (2006) și al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (2015). Între 1968-1974, a studiat limbi romanice, geografie și istorie la Universitățile din Köln și Nancy și a primit o bursă pentru a urma un curs de limbă la București. A fost lucrător independent la Westdeutscher Rundfunk, Köln, suplinitor al lectorului român la Universitatea din Köln și asistent de cercetare în proiectul DFG „Atlasul limbii aromâne”. Din noiembrie 1978, a devenit asistent de cercetare la Universitatea din Bamberg, unde obține doctoratul în 1982. Abilitare la Universitatea din Siegen, la disciplina Lingvistică romanică, în 1993. Din 1994 până în 2016 a fost profesor de filologie română la Universitatea „Friedrich Schiller” (FSU) din Jena. Decan al Facultății de Filosofie a FSU Jena din 2005 până în 2008. Președinte fondator și președinte al Asociației Romanice Balcanice, din 1994 până în 1999. Co-editor al revistelor „Balkan Archive”, „New Series” (1978–2007) și „Zeitschrift für Balkanologie” (din 2010). Membru al comitetului editorial al revistelor Lingua (Cluj), „Philologica Jassyensia” (Iași), „Studii de literatură română și comparată” (Timișoara), „Romance Studies in the past and present” (Hamburg). Observator pentru OSCE la alegerile prezidențiale din R. Moldova. Membru al mai multor asociații profesionale naționale și internaționale.

O selecție din lucrările prof. Wolfgang Dahmen: Atlasul Limbii Aromâne – vol. 1 – 1985, vol. 2 – 1994; Cercetări dialectologice la aromâni în anul 1976, Balkan-Archiv, Neue Folge 1, 1976, pp. 7–78 (colectiv); Gustav Weigand şi mişcările naţionale în Balcani, Balkan-Archiv, Neue Folge 5, 1980, 77–88; Toponimia coloniilor aromâne în Dobrogea, în E. Eichler – E. Saß – H. Walther (Hg.), Der Eigenname in Sprache und Gesellschaft (Numele propriu în limbă şi societate), Band VI, Leipzig 1985, pp. 50–57; Meglenoromâna: G. Holtus – E. Radtke (Ed.), Rumänistik in der Diskussion (Românistica în discuţie), Tübingen 1986, pp. 261–279 (împreună cu J. Kramer); Despre tipologia romanităţii suddunărene: Istroromâna, Aromâna, Meglenoromâna între romanitate şi balcanitate, Balkan-Archiv, Neue Folge 17/18, 1992/93, pp. 125–134; Între vechea şi noua Romă. Poziţia specială a filologiei române în cadrul romanisticii, Romanistik in Geschichte und Gegenwart 1 (Romanistica în istorie şi contemporaneitate), 1995, pp. 135–148; Începuturile literaturii române, Balkan-Archiv, Neue Folge 19/20, 1994/95 (1996), pp. 547–551; Mioriţa la dacoromâni şi aromâni, Balkan-Archiv, Neue Folge 19/20, 1994/95 (1996), pp. 553–557; Importanţa Veneţiei pentru Balkanromania, in: G. Holtus – J. Kramer – W. Schweickard (Hrsgg.), Italica et Romanica. Festschrift für Max Pfister zum 65. Geburtstag, (scriere omagială) Bd. 2, Tübingen 1997, pp. 313–325; O sinteză a culturii limbii române: A. Greule – F. Lebsanft (Ed.), Europäische Sprachkultur und Sprachpflege (Cultură şi cultivare europeană a limbii), Tübingen 1998, pp. 179–194 (împreună cu W. Schweickard); Începuturile scrierii gramaticale româneşti: E. Werner u. a. (Ed.), et multum et multa. Festschrift für Peter Wunderli zum 60. Geburtstag (scriere omagială), Tübingen 1998, pp. 57–68; Limbajul tinerilor în România înainte şi după 1989, Grenzgänge 10, 1998, pp. 16–27 (împreună cu S. Hecht); Ideea romanităţii: o constantă în spiritualitatea românească?: S. Große – A. Schönfelder (Ed.), Dulce et decorum est philologiam colere. Festschrift für Dietrich Briesemeister zu seinem 65. Geburtstag (scriere omagială), Berlin 1999, Bd. 2, 1799–1811; Limba română după 1989, Balkan-Archiv, Neue Folge 24/25, 1999/2000, pp. 165–174; Româna, in: Janich, Nina – Greule, Albrecht (Ed.), Sprachkulturen in Europa. Ein internationales Handbuch (Culturi ale limbilor în Europa. Manual internaţional), Tübingen 2002, pp. 220–231; Relaţii ştiinţifice germano-române: retrospective şi perspective: Artur Greive, u. a. (Ed.), Deutsche und rumänische Philologen in der Begegnung. Akten des gleichnamigen Kolloquiums in (Reuniune a filologilor germani şi români), Cluj-Napoca, 24 – 26 mai 2002, Cluj-Napoca 2003, pp. 211–226; Româna în Internet, in: Wolfgang Dahmen u. a. (Ed.), Romanistik und neue Medien (Romanistica şi noile medii), Tübingen 2004, pp. 37–52 (împreună cu Eugen Munteanu); Între cultivare şi ignorare – Aromânii în conştiinţa românilor nord-dunăreni, în: Klaus Bochmann – Vasile Dumbrava (ed.), Das Regionale in der rumänischen Kultur (Regionalul în cultura română), Leipzig 2005, pp. 95–103; Încercări de maghiarizare în Transilvania sec. XIX, ca factor pentru normarea limbii române, în: Wolfgang Dahmen – Rainer Schlösser (Hrsgg.), Sexaginta. Festschrift für Johannes Kramer, (scriere omagială), Hamburg 2007, pp. 97–110; Curente pro- şi antioccidentale în discursul literar românesc. O privire de ansamblu, în: Gabriella Schubert – Holm Sundhaussen (ed.), Prowestliche und antiwestliche Diskurse in den Balkanländern / Südosteuropa. (Discursuri prooccidentale şi antioccidentale în ţările balcanice şi Europa de sud-est) 43., München 2008, pp. 59–75; Conflictul literaturii române cu Securitatea, în: Joachim von Puttkamer – Stefan Sienerth – Ulrich A. Wien (ed.): Securitatea în Transilvania, Köln/Weimar/Wien 2014, pp. 277–290 (împreună cu G. Große); Şanse şi perspective actuale ale studiilor de limbă română, în: Hans-Christian Maner – Wolf Lustig (ed.): Româna la Mainz. Scriere omagială cu ocazia deschiderii Lectoratului pentru Limba şi Cultura Română la Universitatea Johannes-Gutenberg-Mainz am 4. noiembrie 2013, Mainz 2014, pp. 27–36.

***

Join Zoom Meeting

Link: https://us02web.zoom.us/j/84415964608?pwd=WVF0bkdSUC9nZ0NCa3hFbUtRd0Frdz09

Meeting ID: 844 1596 4608

Passcode: 449112

***

Ciclul „Cuvântul românesc în spaţiul german” îşi propune să ofere o platformă acelor personalităţi discrete, cadre didactice, autori, oameni de litere, care, fără a fi români sau originari din România, şi-au dedicat şi continuă să îşi dedice activitatea cunoaşterii şi promovării limbii, culturii şi civilizaţiei române în spaţiul german. Academicieni, titulari sau foşti titulari ai catedrelor de românistică ale diferitelor universităţi germane, cadre universitare, cercetători, colaboratori ai unor edituri sau, pur şi simplu, foşti studenţi în România, unii dintre ei aflaţi la vârste venerabile, aceşti purtători de cultură au vorbit întreaga lor viaţă despre marile figuri ale culturii române şi aproape niciodată despre ei înşişi. Experienţa lor personală de viaţă, în materie de aducere a limbii şi spiritualităţii româneşti aproape de publicul german doritor să le descopere, va face obiectul prezentului ciclu de autoportrete culturale, în care invitaţii vor dispune de o platformă, la ICR Berlin, de pe care vor putea, periodic, să împărtăşească publicului larg apropierea şi ataşamentul lor faţă de cultura română.

Comunicat al ICR Berlin

Arhiva Institutul Cultural Român

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.