Știri: Radio România Muzical, în sprijinul copiilor, profesorilor, muzicienilor, publicului

35
radio romania muzical 5 minute de muzica clasica

Chiar dacă cursurile școlare sunt suspendate, proiectul ”Ascultă 5 minute de muzică clasică”, inițiat și organizat de Radio România Muzical continuă, ca de obicei, pe pagina proiectului www.romania-muzical.ro/5minute.

În prima pagină a acestui site pot fi ascultate două piese noi însoțite de explicații, în fiecare săptămână. Copiii pot răspunde și la concursul online cu întrebări legate de explicațiile ascultate. Săptămânal, sunt aleși 10 câștigători prin tragere la sorți, premiile constând în CD-uri cu muzică clasică. Câștigătorii sunt afișați pe site-ul proiectului, săptămânal; premiile vor fi expediate pe adresele școlilor unde studiază câștigătorii, odată cu reluarea cursurilor.

Pe pagina proiectului ”Ascultă 5 minute de muzică clasică”, linkul Piese pentru elevi cuprinde o arhivă a tuturor pieselor muzicale cu explicații transmise în școli începând cu anul 2014 – în total, peste 200 de piese, esențiale pentru dezvoltarea unei culturi muzicale.

Tot în această perioadă, când concertele live sunt suspendate, Radio România Muzical vrea să vină în sprijinul muzicienilor, dar și al publicului. Muzicienii care și-au propus să organizeze concerte live pe propriul site/cont social media, sunt invitați să transmită informații despre aceste evenimente către Radio România Muzical, la adresa rrm.msite@gmail.com , pentru a beneficia de promovare. Mai mult, Radio România Muzical poate găzdui pe site-ul și contul său Facebook aceste evenimente live. Pentru concerte transmise în direct (și) pe site-ul Radio România Muzical, este necesar codul embeded al transmisiunii, pentru live pe Facebook, recomandăm crearea unui eveniment cu Radio România Muzical co-hosting.

Radio România Muzical 

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.