Știri: Stagiunea de vară BIS Teatru începe în forță la Grădina BIS (19 iulie 2019, Sibiu)

13
bis teatru sibiu

Cât de frumoase sunt serile de vară când te bucuri de un spectacol de calitate în compania prietenilor! Ei bine, la Grădina BIS Teatru din Sibiu (strada Ștefan cel Mare, nr. 56) este din nou prilej de bucurie fiindcă din 19 iulie și până în 15 septembrie 2019 vor avea loc 22 de spectacole și evenimente pentru toate vârstele și gusturile.

Avanpremiera spectacolului ”Delirium. Din însemnările unor nebuni” va deschide vineri, 19 iulie 2019, de la ora 21.30 Stagiunea de vară BIS Teatru. Este vorba despre un dialog imaginar între două figuri emblematice ale artei moderne: Antonin Artaud (interpretat de Dan Țilea) – artistul complet (poet, eseist, dramaturg, actor, regizor de teatru) și pictorul Vincent van Gogh (Dumitru Stegărescu), ambii geniali și lunatici, a căror nebunie a fost catalizatorul unor creații ce și-au devansat timpul și au influențat puternic posteritatea. Primul consumă opiu și își duce viața într-o perpetuă suferință, fiind diagnosticat cu sifilis iar cel de-al doilea își taie o ureche și se sinucide la 37 de ani. Existențele lor zbuciumate și multiplele internări în ospicii sunt la originea unor concepții artistice deosebit de valoroase și inovatoare, aduse în dialog prin intermediul teatrului. Scenariul și regia sunt semnate de Bogdan Sărătean, iar componenta video de Alexandru Radu. Spectacolul este realizat cu sprijinul Spitalului de Psihiatrie ”Dr. Gh. Preda” din Sibiu și este nerecomandat copiilor și adolescenților cu vârsta sub 16 ani.

Sâmbătă, 20 iulie, de la ora 21.00, publicul este așteptat să vadă sau să revadă Născut în ’90”, în regia lui Bogdan Sărătean, una dintre producțiile cele mai reprezentative marca BIS Teatru, cu atât mai mult cu cât este prezentată la un moment aniversar, Asociația Culturală BIS împlinind 10 ani de activitate. Actorii Andrada Grosu, Aneea Opriş şi Claudiu Fălămaş, toți trei veniți pe lume în anii tulburi ce au urmat prăbuşirii regimului comunist, vor evoca momente biografice în context social-politic cu ironie, umor și nostalgie: jocurile copilărești, prima iubire, programele TV, școala, sistemul birocratic, clișeele de gândire, memoria cenzurii. Monologurile lor vor fi intercalate cu momente muzicale și imagini de arhivă.

Cei mici sunt așteptați duminică, 21 iulie, de la ora 11.00 la ”Povești africane cu Shama Leah & Dada Love”, un spectacol interactiv și educativ, recomandat copiilor între 4 și10 ani. Peripețiile unei fetițe ce nu-și ascultă mama și se lasă păcălită de un cimpanzeu rău intenționat sunt relatate în română, engleză și ugandeză, fiind însă perfect inteligibile pentru cei mici.

Seara de duminică se va încheia cu un superconcert live, cu intrare liberă, susținut de Charlie Fălămaș, de la ora 20.00.

Programul complet al stagiunii poate fi consultat pe pagina de facebook BIS Teatru.

Biletele pentru toate spectacolele pot fi achiziționate online de pe www.kompostor.ro și de la Grădina BIS înainte de fiecare reprezentație. Prețul unui bilet este de 20 lei întreg și 10 lei redus. La spectacolul pentru copii biletul costă 10 lei.

Deschiderea Stagiunii de vară BIS Teatru este un eveniment cofinanțat de Consiliul Județean Sibiu.

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.