Știri: Vernisajul expoziției interactive DADA Brâncuși la Bruxelles (13 decembrie 2016)

651
DADA BRANCUSI. O (re)citire de Dan Mircea Cipariu & Mihai Zgondoiu Bruxelles

Redescoperirea textelor, creațiilor și imaginarului lui Constantin Brâncuși dintr-o perspectivă dadaistă este provocarea lansată de expoziția interactivă „DADA BRÂNCUȘI. O (re)citire de Dan Mircea Cipariu & Mihai Zgondoiu„, organizată în această perioadă la Galeria MB-XL Contemporary & Modern din Bruxelles.

Evenimentul, organizat de Institutul Cultural Român – Bruxelles, cu sprijinul galeriei de artă Galateca, al Muzeului Naţional al Literaturii Române din Bucureşti şi al Asociaţiei Euro CulturArt, își propune să celebreze, într-o manieră inedită, 100 de ani de la debutul mișcării dadaiste și 140 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși.

În cadrul vernisajului, ce va avea loc marți, 13 decembrie 2016, Dan Mircea Cipariu și Mihai Zgondoiu își vor prezenta lucrările (colaje, fotografii, și obiecte) și vor susține un recital din șapte pictopoeme lucrate, vizual și literar, la patru mâini. Publicul vizitator este invitat să participe la crearea de colaje-poem în stil Dada.

Expoziția rămâne deschisă publicului până pe 8 ianuarie 2017.

,,În media electronică și chiar în spațiul nostru public, Brâncuși pare, de cele mai multe ori, că este un mesager al naționalismului, un neo-pășunist, un artist care datorează spiritual și chiar creativ spațiului mioritic. Această recitire, trece, într-un mod spontan, de felul înțepenit, grandilocvent și iconic în care ne celebrăm marile noastre personalități artistice. Și astfel, consecvent spiritului lui Brâncuși, îl redescoperim pe un artist prin joc superior și prin ingenuitatea de a (re)experimenta„, descrie Dan Mircea Cipariu conceptul expozițional.

Scriitor, jurnalist și apreciat comentator de artă contemporană, Dan Mircea Cipariu este autorul cărții „Singurătatea vine pe Facebook” (Ed. Tracus Arte, 2012) și al volumului de poeme „Tsunami” (Ed. Brumar, 2006), care a primit Premiul Asociației Scriitorilor din București. Pe lângă nenumărate proiecte de literatură inițiate și coordonate, Dan Mircea Cipariu curatoriază expoziții naționale și internaționale, realizează emisiuni radio și TV și este directorul spațiului cultural virtual Agenția de carte.

Mihai Zgondoiu este artist vizual, asistent universitar doctor la Universitatea de Arte din București și coordonator al spațiului de artă contemporană Atelier 030202 din București. Lucrările artistului oscilează între experimental și tradițional și se caracterizează prin îmbinarea de genuri și tehnici artistice precum desen, colaj, gravură, video-instalații și artă urbană. Proiectele vizuale ale lui Mihai Zgondoiu au fost prezentate în muzee și galerii de artă din România, Austria, Germania, Italiași Statele Unite.

Evenimentul este realizat în parteneriat cu Galeria Galateca – spațiu experimental din București dedicat proiectelor artistice multidisciplinare și cu Galeria MB-XL Contemporary & Modern din Bruxelles – care a găzduit în 2016 patru expoziții dedicate artelor contemporane românești.

Perioadă: 13 decembrie 2016 – 8 ianuarie 2017

Loc: Galeria MB-XL Contemporary & Modern Chaussée de Boondael 537, 1050 Bruxelles

 

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.