Știri: WonderJack la WonderPuck (14 septembrie 2019, Cluj-Napoca)

31
Imagine din spectacolul ”Jack și vrejul de fasole”, Teatrul ”Ion Creangă” din București
Imagine din spectacolul ”Jack și vrejul de fasole”, Teatrul ”Ion Creangă” din București

Teatrul ”Ion Creangă” din București participă, pentru al doilea an consecutiv, la Festivalul Stradal WonderPuck din Cluj-Napoca, singurul festival de tip open-air pentru copii și familie din Transilvania. Echipa TIC se alătură astfel programului #WonderPuck cu o reprezentație specială a spectacolului ”Jack și vrejul de fasole”, care va avea loc sâmbătă, 14 septembrie 2019, ora 20.00, pe scena din Piața Unirii.

Pus în scenă de Octavian Jighirgiu, după povestea omonimă de Joseph Jacobs, Jack și vrejul de fasole” a avut premiera în luna martie 2019. Spectacol plin de energie, care pledează pentru curajul și curiozitatea celor care nu și-au rătăcit candoarea prin hățișurile vieții adulte, ”Jack și vrejul de fasole” s-a jucat cu succes atât în sala de teatru, cât și în format adaptat, prima reprezentație pe o scenă în aer liber având loc în cadrul Festivalului Amintiri din Copilărie (iunie 2019, București).

Din distribuție fac parte actorii: Ciprian Niculae (Jack); Eduard Petru Jighirgiu (Perceptorul); Vera Linguraru (Mama); Daniel Tudorică (Tatăl/Străinul); Nicoleta Rusu (Bătrâna); Oana Bănuță (Doamna Căpăcun); Cristian Boeriu (Domnul Căpcăun); Cezar Vlad Popescu (Găina cu ouă de aur / Vaca); Valeria Stoian (Piticul cu barbă cântătoare); Andreea Gaica (Harpa vorbitoare); Eliza Teofănescu (Prințesa), Grațiela Teohari Duban și Claudian Șiman (Menestreli / Ciorile) și Iuliana Costiniu (în alte roluri).

Pentru micuții spectatori din București, următoarele reprezentații ale spectacolului ”Jack și vrejul de fasole” sunt programate la Sala Rapsodia (Str. Lipscani nr 53) în 24, 25 și 26 septembrie 2019, pentru grupuri organizate din unități școlare, și sâmbătă, 28 septembrie, ora 11.00, pentru familii.

Despre WonderPuck

Aflat la cea de-a treia ediție, Festivalul Stradal WonderPuck are loc în perioada 13 – 15 septembrie 2019 și este organizat de către Teatrul de Păpuși Puck, în colaborare cu Asociația ESUA și Fundația LIONS International, cu sprijinul Municipiului Cluj-Napoca și al Consiliului Județean Cluj. Structurat în trei secțiuni, în funcție de categoria de vârstă a publicului țintă și de spațiile propuse, festivalul include o multitudine de spectacole – producții de teatru, dans, muzică sau circ – cu scopul de a oferi un program complex de educație prin cultură. Încă de la prima ediție, #WonderPuck s-a bucurat de succes, peste 20.000 de copii și adulți luând parte la evenimentele programate pe parcursul celor trei zile de festival.

Comunicat al Teatrului ”Ion Creangă” din București

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.