Știri: Ziua Internațională a Memoriei (29 ianuarie 2020, Veneția)

152
ziua memoriei

logo icrMiercuri, 29 ianuarie 2020, la orele 17.30, în Sala de Conferințe a Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția, va fi prezentată versiunea italiană a cărții cercetătorului și scriitorului român Andrei Oișteanu, L’immagine dell’ebreo: Stereotipi antisemiti nella cultură romena e dell’Europa centro–orientale (în română: Imaginea evreului în cultura română. Studiu de imagologie în context est-central european, București, Editura Humanitas, 2001), tradus de Francesco Testa și Horia Corneliu Cicortaș, pentru Colecția de Studii Ebraice (Collana di Studi Ebraici) tipărită de Edizioni Belforte (Livorno, 2018). Cartea lui Andrei Oișteanu este un excelent studio de imagologie socială, foarte amplu (peste 700 pagini) și de remarcabilă soliditate științifică. În România și în Israel studiul a primit cinci importante distincții, printre care Premiul Asociației Scriitorilor Profesioniști din România.

La prezentarea cărții și la dezbaterea în jurul problematicilor studiate de către autor își vor aduce contribuția personalități instituționale și cercetători: Cosmin Victor Lotreanu, Consul General al României la Trieste; Marcella Ansaldi, directoare a Muzeului Evreiesc din Veneția; Guido Guastalla, fost Președinte al comunității Evreiești din Livorno; Alberto Castaldini, docent de istoria religiilor la Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca; Riccardo Calimani, scriitor foarte cunoscut, autor de referință al Grupului Editorial Mondadori, unul dintre cei mai cunoscuți cercetători specializați în istoria ebraismului: cartea sa L’ebreo errante (Evreul rătăcitor) este considerată încă de critica internațională, la mulți ani după apariție, precum o operă de ”arzătoare actualitate”. Dezbaterea va fi moderată de Grigore Arbore Popescu. Evenimentul organizat de IRCCU readuce în prim-plan tema imaginii „celuilalt” și își propune să deschidă o discuție utilă pentru înțelegerea contextuală a asemănărilor și diferențelor între imaginea, adeseori fantezistă și deformată de prejudecăți, evreului în diferite țări și culturi din Europa.

În Veneția, mai mult decât în alte centre urbane italiene, memoria segregării rasiale este încă vie, fapt datorat în bună parte decursului evenimentelor în directă legătură cu existența Ghetoului (Ghetto – în italiană), creat de Serenisima în 1516. Ghetoul venețian a fost prima structură închisă din Europa, tip cartier, înscrisă într-un țesut urban, rezervată, din motive etno-religioase, persoanelor de origine evreiască. Segregarea din Ghetoul venețian, în al cărui spațiu s-au concentrat sinagogele și alte edificii religioase, s-a efectuat inițial, în mod paradoxal, sub semnul protecției și ospitalității acordate de Republica Venețiană unui nucleu religios cosmopolit. Alterarea conceptului de segregare, care inițial avea o conotație protectoare, a început probabil cu instituirea în 1555, prin decizia Papei Paul al IV-lea, Ghetoului de la Roma, în zona din jurul Teatrului lui Marcello, unde exista deja din secolul I d. Hr., o concentrare de locuințe ale evreilor. ”Deschiderea porților” Ghetoului din Veneția coincide cu căderea Serenisimei (1797) și cu intrarea ei în orbita Imperiului Habsburgic în care deja, prin voința lui Iosif al II-lea, fuseseră abolite la Praga (în 1781) măsurile discriminatorii împotriva evreilor.

Evenimentul organizat la Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică din Veneția va contribui la valorificarea unei cercetări cu o remarcabilă bază documentară privind modul în care s-au format și apoi s-au înrădăcinat stereotipurile privitoare la persoanele de religie ebraică și la comunitățile evreiești din diaspora europeană, stereotipuri care cu timpul s-au încărcat, treptat, de un sens negativ. În legătură cu aceste deformări s-au făcut în România și alte cercetări interesante: în ele s-au pus în evidență rădăcinile social-culturale aflate la originea prejudecăților anti-iudaice într-o țară în care – înainte și după realizarea Marii Uniri din 1918 – spiritul de toleranță în raport cu persoanele de origine etno-culturală diferită și de altă religie a fost neîndoielnic mult mai solid decât în celelalte state europene. Principatul Transilvaniei a fost, spre exemplu, aproape constant considerat, în scrierile umaniste din secolele XVI-XVII, precum cel mai tolerant teritoriu al Europei. O faimă asemănătoare a avut și Bucovina de Nord în timpul anexării sale la Imperiul Habsburgic (1774 – 1918).

Comunicat al Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția

Arhiva Institutul Cultural Român

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.