Ziua României va fi celebrată pe 1 decembrie 2022, ora 20.00, la Opera bucureșteană cu spectacolul Povestea Iei, un eveniment multimedia complex, creat pentru aniversarea a 160 de ani de Diplomație românească.
Spectacolul Povestea Iei/La blouse enchantée/The Magic Blouse are două părți, una orchestrală și una coregrafică, prima valorificând teme muzicale românești în prelucrări diverse, de la Hora mărțișorului și Cântece românești de Tiberiu Brediceanu, la Șase dansuri românești de Béla Bartók. Interpretează Orchestra Operei Naționale București, dirijată de Daniel Jinga, cu concursul sopranei Oana Șerban. Regia Alexandru Nagy.
Spectacolul de dans este o creație a lui Gigi Căciuleanu, pe muzica originală compusă special pe această temă de Dan Dediu și va fi prezentat de Baletul și Orchestra Operei Naționale București. Scenografia, costumele și spațiul vizual au fost concepute de Viorica Petrovici, videomapping Dilmana Yordanova, light design Cristian Șimon, asistentă coregrafie Lelia Marcu-Vladu.
„Când dansezi, vorbești în alte limbi și te adresezi publicului din sală nu pe limba lui maternă, nu pe limba țării unde ești ci… pe limba lui corporală. Pe limba lui tainică, pe limba lui misterioasă și, în același timp, foarte accesibilă, aproape animalică. Aici se caută și se găsește, câteodată, când îți merge bine și îl apuci pe Dumnezeu de-un picior, această joncțiune între animal și înger, care trece prin noi. Plecăm de la această factură a corpului uman și, în același timp, ne ducem prin dans, prin mișcare, mai departe, spre orice limită posibilă, spre îngeresc, spre inefabil, spre spiritual… Deci, din nou, acest joc între concret și abstract.” – Gigi Căciuleanu.
După prezentarea sa la Paris, la UNESCO, în premieră absolută, pe 23 noiembrie 2022, cu un succes extraordinar, evenimentul este reluat și în România, de Ziua Națională, pe scena ONB, urmând să fie inclus în stagiunea primei scene lirice.
Bilete pe http://tickets.operanb.ro/ și de la Casa de Bilete a Operei Naționale București.
Sponsori: Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, BCR, Leonidas
Parteneri: Pop Cola, Phoenixmedia, Euromedia, Cocor, Băneasa Shopping City, Sansha
Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Actualități, RFI România, Romantic FM, Radio Seven, Radio Itsy Bitsy, România TV, Kanal D, Zile și Nopți, Agerpres, Spot Media, Ziarul Metropolis, News București, Q Magazine, Marea Dragoste, Leviathan, Ordinea Zilei, București Business, Reușita.ro, 9am.ro., Kudika, Garbo, QuickNews, a7tv, Mediatrust.
Comunicat al Operei Naționale București