Stress & the Cities – Vise, valuri, vorbe: „Dublin Crystal” de Florika Waltère 

26
dublin

logo rubrica stress & the citiesAnii 2000
– Hi, Geraldine, scuze, sunt blocată în trafic. N-am nicio șansă să sosesc la 7. Începeți fără mine. – N-avem cum. Știi planul: punctul 1 e raportul tău pe ziua de ieri, ca să stabilim ce a rămas de remediat azi. – Toată strada stă în loc, Geraldine. Nu văd niciun taxi care să mă poată ocoli până la voi. – Întreabă pe cineva de pe stradă unde e stația de taxi, sunt o mulțime în Dublin. – Geraldine! Sunt de pe o stradelă laterală cu mai puțin zgomot. Sunt pe stradă 7 white collars [oameni de birou, cu cămăși albe]. Toți vorbesc pe mobil, ca și mine, probabil că își amână întâlnirile. N-am pe cine să întreb. – God! Suntem în șocul viitorului, fiecare e prezent în altă parte, numai pe stradă nu e! –  Geraldine, îți dau datele principale din raport, ca să puteți începe: 2 din 17 clienți nu sunt conectați; unul se pune azi tehnic la punct, dar celălalt, cutare… – Uită-l pe cutare! Ăsta trebuie să se pună la punct mental, bine că scăpăm de el de data asta, numai bătaie de cap ne dă… – Ieri a fost o zi de salahorie la clienți; nu-și cunosc confgurația, deși au primit specificația acum trei luni. I-am tot setat până seara, de-abia la 9 am fost la hotel. – E bun bilanțul săptămânii! Suntem în plan, azi putem verifica detaliile „repetiției generale” de mâine. – Geraldine, te las. Un tip și-a închis mobilul și o ia în direcția mea. Îl abordez. – Bye, vino grabnic! Pune-ți mobilul pe recepție continuă, ca să te întrebăm dacă avem nevoie. – Dumnezeule, mi-au dat acum de la firmă un blackberry nou, când de-abia mă obișnuisem pe Nokia… – Don’t worry. You’ll  manage it! [fii fără grijă, te descurci].

– Am avut o zi infernală, Candy, iartă-mă că nu ți-am răspuns. Acum îmi ling rănile. – Ca să te consolez: și eu sunt în stress… Nu-mi găsesc hotel ca să vin la târg în Germania. M-am trezit prea târziu cu detaliul ăsta, m-am ocupat numai de exponate… – Vino la mine, de la mine ajungi ușor la târg cu metroul! – De-asta am insistat la telefon toată noaptea. Acum e 5 dimineața aici la Montréal. – Cum reziști în ritmul ăsta, Candy? La noi sunt cel puțin concediile generoase… – Lucrez enorm și am obosit. Bat America și Canada la târguri și încerc să îmi fac cât mai multă clientelă… – Copiii nu te ajută? – Nu prea, dar își văd cel puțin de studiu. După ce își termină școlile, vreau să-mi văd de liniștea mea. M-am săturat de răspundere. [pauză] – Ai pe cineva… de suflet? – Nu. Sunt singură. De atâta muncă, nu am răgazul nici să mai caut pe cineva…  De cinci ani încoace îngrop câte o rudă pe an la București, așa e când crești copil singur la mai mulți unchi și bunici. Din cauza asta am neglijat și business-ul, din care trăim cu toții. Noroc că nu pot să mă concediez pe mine, că aș face-o. – Trece, Candy, trece. Toate trec, inclusiv tracasările… Mă bucur din inimă că vii. Poate avem timp de o șuetă, printre standuri și exponate, în weekend măcar… Atrage ceva profit târgul? – Poate n-ar fi trebuit să mai vin după ce am pățit acum doi ani, dar tot sper să găsesc vreo doi clienți buni și la voi… Germania nu-și mai merită faima pentru calitate și seriozitate. – Aha? – Numai pene am avut la târgul din Frankfurt. – Ha-ha-ha! Pene electrice? – Chiar și electrice. Nu au pază; s-a furat tot ce nu am încuiat în containere. Anul ăsta nu se vinde nimic la Hanovra, verboten! [interzis] – Aoleu, Candy! Și eu cum îmi cumpăr decorațiuni lux americane la preț prietenesc de la standul tău? –  Niște încuiați! Nu ne-au spus ei că în weekend vine publicul larg care cumpără, ca peste tot? Păi, ce facem cu marfa? O expediem retur acasă? În fine, sunt deja sătulă dinainte… Spune-mi tu cum o duci. – În deplasări e stress mare, dar la sediu am mai mult respiro la proiectul nou. M-am mutat mai sus, și ierarhic, și la mai mult loc. Stau pe picior mare, cu câțiva colegi într-un birou imens, splendid orientat: în față, spre sud-vest, dincolo de parcuri și grădini, e panorama întregului oraș. În jos pe stânga, între corpurile de clădiri, am vegetație de taiga, iar pe dreapta o grădină zen. Aș putea să mă cred șefă. Din fericire nu sunt și n-am răspunderea lor! – Spuneai că e mâncătorie la nemți, sunt  clevetitori și revanșarzi… – La proiectul nou lucrez mai mult cu clienții străini, și e pasionant. Irlandezii au o șefă de proiect excepțională, o plăcere să lucrezi cu ea. E și frumoasă foc… – Să nu-mi spui că e și tinerică, prea le-ar avea pe toate. – Nu. Bate spre 50. [pauză]  Redutabila Geraldine e vajnică în lupta cu partenerul neamț precum strămoașa ei Boudicca împotriva cotropitorilor romani. E imbatabilă în negocieri… că e bine proptită pe piedestalul ei indestructibil: pe picioarele ei superbe, poleite de ciorapi bronz lucioși și înnobilate de pantofi cambrați pe tocuri înalte. – E blondă, albă și cu ochii albaștri? – Da, tipic irlandeză. Cu ochi cristalini scăpărători, mai ales când ascultă… Când vorbește, rar și clar, toți bărbații tac fascinați de ochii și de vorbele ei… Deși șeful ei pe linie ierarhică nu e încântat să stea sub tocul ei subțire și ferm, ca o armă, când e vorba de proiectul ei cu nemții… – Văd că te-a subjugat și pe tine! – Oh, da! O admir și o iubesc!

– Geraldine, e obligatoriu să mergem și astă seară la pub? [cârciumă, bar] – Oh, don’t let us down! [nu ne dezamăgi] Uite, mergem și mai aproape, it’s next door! [e alături] – La voi toate barurile sunt next door, unul după altul, duble, triple, în șir continuu, supraetajate… – Așa-i la noi, tot Dublinul e un pub, toată lumea se distrează după job, ca să prindă puteri pentru a doua zi! – Aseară, de Sf. Valentin, am rămas siderată: în mijlocul săptămânii tot boborul era în pub, arhiplin peste tot, cred că veniseră și din provincie! – N-a fost frumos? Las’ că ai meritat după cât te-au frecat clienții noștri! – A fost un show unic pentru mine. Așa ceva, Geraldine, nu vezi în Germania, poate doar la Oktoberfest, o dată pe an… Fetele m-au lăsat paf! – Ce vrei să spui? Nu-i așa ca sunt drăguțe fetele noastre? Beau și ele cot la cot cu bărbații! De ce să se distreze bărbații singuri? – M-au uimit ce sexy erau, Geraldine, în miezul iernii: sumar îmbrăcate, de fapt dezbrăcate ca la plajă, fără ciorapi, cu picioarele și brațele lor goale, albe ca de fildeș, marcate de breteluțele string ale rochițelor și săndăluțelor decoltate… Admirându-le, m-a luat pe mine răceala. Eu purtam blană și cizme. – Zici că-i show mare la noi… nu plictiseală ca-n Germania. Noroc că ați ieșit cu noi la restaurant și la teatrulul englez când am lucrat la voi, că altfel… am fi zburat seara la noi la pub. – Eu n-am știut aseară cum să zbor mai repede în pat la hotel… Nu sunt obișnuită cu pub după lucru, zău, Geraldine. De dimineață, la 7, când am venit la firmă, m-au trecut alte spaime… – De ce? Iar n-ai găsit taxi? – Ba da. Am cerut la hotel de cu seară și mă aștepta unul în poartă. Dar… taximetristul exhala un dampf zdravăn de whisky… – Ha-ha-ha! E normal la noi! Sunt versați, știu să conducă și cu ochii închiși! Lasă că și nemții tăi sunt campioni la bere! – Te-nșeli, Geraldine, cehii sunt campionii.

– Vezi că nu serbăm la pub lansarea glorioasă! – Ești tu marele vrăjitor Merlin, Geraldine, la proiect, dar și la ceremonii! Party la Palat pecetluiește cu fast și bucurie cooperarea noastră! – Sper că te alegi cu un bonus baban după proiectul Dublin, îndeplinit la termen și calitate, fără pene menționabile… – Știu și eu, Geraldine? La noi salarizarea e subiect tabu, doar o dată pe an se negociază cu șeful în linie, cine se pricepe… sau cine joacă fotbal cu el sau se duce cu colegii la bere după orele de muncă… – Mda, ca la noi, la pub. [pauză] Lasă, că am să-i cer eu lui Mark să rămâi tu persoana noastră de contact, deoarece cu tine am avut cea mai eficientă comunicare. – Vezi tu, Geraldine, cum ne sprijinim… feminist? Nu numai bărbații între ei la pub sau la fotbal… – Departe de mine feminismul la job! Cu tine ne-am implementat cerințele cel mai adecvat și cel mai rapid. – Aș vrea să lucrez mai puțin, Geraldine, adică să stau mai mult timp acasă cu familia. – Asta nu schimbă alegerea noastră. Am să tratez cu Mark să te numească pe tine și să te degreveze de alte sarcini. – Great [perfect], să toastăm pentru colaborarea noastră!

– Ce se întâmplă cu țiganii voștri? De ce nu stau acasă? De ce sunt așa de primitivi? Dar copiii bolnavi de sida, care vegetează în cămine insalubre? – Dear guys [dragi colegi], deși palatul vostru somptuos nu e cadrul potrivit pentru o temă tristă… aveți dreptate! E o mare durere și rușine pentru România, implicit pentru mine, și pentru… umanitate. [pauză] Totuși perioade nefericite în viața popoarelor revin mereu, când aici, când în altă parte. Pe aeroportul din Dublin se desfășoară pe pereți, cât e aeroportul de mare, un fotomontaj despre Foametea din Irlanda de la 1847, care a sacrificat un sfert din populație, fie prin înfometare, fie prin emigrare în America… E înfiorător și inimaginabil, cum un popor celtic vechi poate muri prin înfometare în epoca modernă… Poate doar dacă este terorizat de cotropitori, cum au făcut sovieticii cu ucrainienii în anii ’30… – Așa au procedat britanicii cu noi la mijlocul secolului al 19-lea. – Pârlitele de recolte, pentru care trudeau irlandezii într-o perioadă de climă foarte aspră, mai mulți ani la rând, le cărau britanicii în războaiele lor din lumea largă. – Dar, Geraldine, în armata imperială nu au luptat și irlandezi? Prin Africa, India și Afganistan, nu-i așa? Acești luptători dârji ce-au făcut apoi la ei acasă? – Au făcut răzmerițe, dar au fost anihilați… – Poate nu s-au revoltat destul, Geraldine! Iar odată ajunși în orașele mari americane, irlandezii s-au grupat în clanuri și s-au războit în gherile stradale cu mafiile italiene… Nu înțeleg: acasă erau neajutorați iar în America erau periculoși… Sau de ce și-au pierdut limba lor frumoasă celtică? Le-au interzis-o britanicii? Sunt multe unghiuri întunecate în istoria popoarelor. [pauză] – Avem și noi rănile noastre… istorice. – Și noi, Geraldine, și noi! Din păcate popoarele nu învață din istoria lor sau a vecinilor lor, nici conducătorii lor.

– Zău, dragilor, laude, felicitări, bonificații… Acum și cadouri! E prea mult, mă copleșiți! Uite ce greu este! Cum să-l car la avion? – Cu taxiul! – Mai e și fragil. Ca o bombă, grea și fragilă! Ce-ați pus în el? [pauză] Nu se poate! Sunt… impecabile… sunt tăiate ca briliantele! – Specialitatea casei: așa se lipește whisky-ul mai bine de cristal! – Dragilor, sunt superbe… dar cât whisky beau eu. – Ha-ha-ha, ai să dai o petrecere acasă și ai să strălucești cu Dublin crystal & whisky! – Cu asta m-ați convins! Dar cum trec eu geamantanul cu cristal pe la departamentul nostru de resurse umane? Ascult? Legea internă prevede declararea oricăror bunuri primite de la clienți, evaluate la cel mult 200€, nu la 2000€, cât e setul de pahare și sticla de 2 litri. Ce depășește 200€ este ilegal și se refuză. Ascult? [pauză] – Șefa, aici ni s-a-nfundat proiectul cu nemții! Scoate din mânecă o soluție pentru fată! – Guys, o dată port și eu rochie decoltată, că-n rest tot în sacou-uniformă mă vedeți, și-mi cereți s-o scot pe mânecă cu nemții! [pauză] Uite cum faci: mâine dimineață din avion te duci direct la firmă, nu? Bun! Acolo nu te duci la tine în birou, ci direct la serviciul personal, declari suvenirul de la noi la 200€ și dacă obiectează la subevaluarea lui, le faci legătura cu mine și știu eu ce să le spun. – Aye, aye, Geraldine! [așa fac, să trăiți].

– Văd că te împaci bine cu carierista aia înrăită! – Mie-mi place de Geraldine, Mark! – E la fix! Ține-o tu! – Adică mă lași pe mine omul de contact al irlandezilor? Mă avansezi? Oh, Mark, ce darnic ești! [pauză] Totuși nu-nțeleg ce ai tu contra ei? E frumoasă, bătăioasă, victorioasă!  Ah, de ce nu pot să fiu și eu ca ea? – Rămâi tu cu șarmul tău! Nouă nu ne trebuie o Geraldine în echipă! – Vrei să spui că ne ajunge un singur șef, dar bun! – Ia nu mă mai linguși dacă ai terminat de mâncat. La muncă!

– Mark, dar nu le dăm prea mult know-how chinezilor? – Nu cred, n-au ei platforma tehnică pe care să instaleze hardul și softul nostru. – Păi, asta își dezvoltă acum, totul de la zero, from scratch. – Nu cred, din punct de vedere tehnic de-abia au ieșit din feudalism. – Nu te cred, Mark! Ori recuperează totul pas cu pas, un miliard de pași, ori fac salturi uriașe. „The European” revine des asupra lor la rubrica „Alte continente”, că ar avea un ritm de dezvoltare amețitor. – Deocamdată au umplut lumea cu hainele lor. Sunt tari în textile. [pauză] Ce te neliniștește pe tine concret? – Că omul meu de legătură, care știe engleză cât tine și cât mine la un loc… – E normal, a făcut un masterat de engleză la Cornell, în statul New York! – Ei bine, mă descoase în amănunt, de parcă ar fi finanțist și nu anglist… – E  foarte meticulos și harnic, dar lasă, nu sunt toți așa… – Nu mi se pare corect să-i răspund la toate dedesubturile pe care le cere și să-i livrez schemele și specificațiile de la sistemul X… – Ba chiar te rog să-i dai toate detaliile. Avem o relație bazată pe contract și pe încredere. – Mi-e teamă să nu ne dea cu piciorul, după ce storc tot know-how-ul de la noi… – Asta-i treaba boșilor să decidă până unde merge colaborarea cu chinezii. Iar ei au decis: le dăm tot ce ne cer ca să intrăm pe piața lor de miliarde.

Germania

Arhiva rubricii Stress & the Cities – Vise, valuri, vorbe de Florika Waltère

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.