Stress & the Cities – Vise, valuri, vorbe: „Efectul Rashomon” de Florika Waltère

24
florika waltere germania

logo rubrica stress & the cities1988
– Coane, te-ai ajuns! La aniversarea de 10 ani în Vest ai două clinici în portofoliu! Să trăiești și la mai mare! – La mai mare și vouă! Dragilor, sunteți de bază! Să zburați voi peste munți și țări ca să ne bucurăm împreună. Tu, suedezule, chiar cu avionul propriu, ți-ai împlinit visul! Hai să ne veselim că am scăpat din închisoarea aia de țară și să ne povestim evadările. Vă asigur că aici nu vă interceptează nimeni. – Începe tu, coane, că tu ești sărbătoritul și amfitrionul. – Bine, dar voi serviți-vă cu încredere! Bucătarul meu este de neîntrecut: ce mâncați gătit de el vă însănătoșește și de ce n-ați avut! – Zi, coane, cum ai scăpat? – La a treia încercare. Prima și a doua au eșuat: eram cu naționala la campionate la Kiel, respectiv la Trieste, unde fiecare sportiv era permanent însoțiți de securistul lui personal. – Trebuiau să iasă și băieții nițel în străinătate… – A treia oară am plecat la congres la Montréal, că publicasem niște articole de specialitate în ”The Lancet”. Eram paralizat de frică pe aeroport să nu se uite atent în valiza mea, burdușită cu lucrarea de doctorat. S-au uitat ei, dar le-am spus că sunt materialele pentru congres. – Dar cum de ți-au dat pașaportul? – Îl știți pe prietenul meu cu care băteam mingea pe stradă și apoi la liceu chiuleam împreună la mate și jucam ping pong în subsolul școlii? Ei, acesta s-a făcut securist, ca și tatăl lui. Noi am rămas buni prieteni și jucam tenis împreună. Eu nu i-am spus ce intenții am, el s-a făcut că nu înțelege și mi-a scos pașaportul… Poate mă voi revanșa cândva… Suedezule, acum e rândul tău. Cu ingineria ți-ai agonisit avionul?

– Meșterilor, să știți că da: mai întâi ca angajat, dar repede m-am profilat pe piese auto, mi-am construit o făbricuță, am 50 de salariați și clientul meu cel mai solid este Volvo. – Bine, tu ai și plecat primul, cu 5-6 ani înaintea noastră și ai avut mai mult timp să te realizezi. – Avionul știți că mi l-am dorit dintotdeauna și nici nu e mare avere, doar de două persoane. L-am cumpărat la mâna a doua din Italia. [pauză] Ce nu știați voi: în ’74 în țară am dus tratative cu un aviator de avion agricol pentru îngrășăminte, ca să înscenăm că i-am furat avionul și să zbor cu el în Austria. Dar avuseseră alții ideea asta înaintea mea și hangarele erau strict controlate. Soția suedeză din Stockholm era disperată, născuse deja gemenii. Mă aștepta de un an… Așa că am făcut o rocadă cu un vaporean din Constanța, care mi-a spus când și cum să mă ascund în cala unui vapor care pleca în Spania. Odată debarcat, m-am dus direct la ambasada suedeză din Madrid și am cerut azil și reîntregire și ei m-au pus în avionul de Stockholm. – Bravo, dom’le, uite aici om hotărât, toate în pas alergător în 15 ani: iubire suedeză pe plajă la Mamaia, copii, evadare, vapor, avion, fabrică…

– Pe bune, coane, tu nu faci copii, nu te căsătorești? Că întruna circuli cu mândre blonde în mașini babane. – Scumpilor, credeți că am eu timp de divorțuri în viața mea particulară? Că voi doi ați început deja: unul că s-a supărat ea, celălalt că e mai nurlie cea nouă… Mie-mi ajung clinicile. Și cu mașinile am lăsat-o mai moale, că se uita câș la mine protipendada locului când circulam cu Masserati și cu Jaguarul și cu fetițele blonde, desigur. A trebuit să trec conservator pe BMW, mă rog, 750, dar e al locului. La rând e neamțu’  din Stuttgart să ne spună povestea lui. El e originar din Hunedoara, spune, dl. doctor, tu cum te-ai aciuat în Germania?

– Gașperilor, mă complexați cu istoriile voastre spectaculoase. Eu am venit ca student în vizită la frate-meu, care avea deja cabinetul și plătise bine la Hunedoara ca să-mi iasă mie pașaportul. Dar aici mi s-a înfundat, de vreme ce nu aveam motive de azil. Bine că m-au lăsat să continuu medicina. L-am cam costat eu pe frate-meu, dar sângele apă nu se face… Când mi-au ieșit actele germane, am crezut că fac o afacere bună cu conul, dacă i-o scot prin căsătorie pe sorella lui din țară, dar nu m-am înțeles cu el la preț. Am greșit eu că n-am lăsat din preț, căci ar fi fost o afacere bună: conu’ nu are urmași, sorella are un job bun, urâtă nu e…

– Sorella, e un mârlan neamțu’, nu-l lua în serios! Mai ales că uite ce prietenar drăguț ai adus cu tine: e chipeș, se poartă frumos… Nu vorbește el românește, dar vorbește bine…– Las-o pe sorella cu vrăjeala, elvețianule, fapte îi trebuie ei, nu vorbe. Spune tu mai bine cum ai trecut Alpii în Elveția… – Înot. [pauză] – Mă, băiatule, tu ești cel mai tare din parcare! – Să știi că sunt: după ce am divorțat la București și i-am lăsat o grămadă ex-ei, că e și ea om, am vândut sculele și schiurile ca să adun niște dolari. Toată iarna m-am antrenat la bazin la 23 August. Voios m-am dus la sorella ca să învăț franceză cu ea. Îi spun eu ce planuri am, că vreau să-mi facă legătura cu conu’ și ea nici una, nici alta mă dă pe ușă afară, speriată de bombe. – Păi, ce era să-ți facă? Ea trăia cu securitatea la ușă. La școală, la ea acasă și la părinți… – M-a trimis la o colegă a ei pentru franceză, foc de deșteaptă și de urâtă. [pauză] Ei, în iunie mi-am luat concediu și m-am dus ziua-n amiaza mare cu vaporașul cu turiști străini să vizitez Porțile de Fier. Când fotografiau japonezii mai de zor piciorul podului lui Traian spre malul românesc, eu bâldâbâc sar în apă și m-apuc să-not voinicește spre malul sârbesc. Până să se dezmeticească personalul de pe vaporaș și să anunțe grănicerii, japonezii erau deja cu obiectivele pe mine; șalupele cu grăniceri nu m-au mai ajuns, pentru că eram în apele sârbești și oricum nu puteau să tragă în mine în public, așa cum făceau ei noaptea… De-acolo a fost simplu: aveam actele și diplomele în plastic în chiloți. M-au băgat direct în lagăr, de unde au sunat-o pe mătușă-mea din Elveția, care a venit personal să mă ridice și să mă treacă Alpii. Mărturisesc că m-au trecut nădușelile de frică în Dunăre… Maestre, îți predau ștafeta.

– Ce să vă spună maestrul? N-o să credeți, dar și cu arta ajungi departe, pe Élisée… Nu înot pe Dunăre sau turtit pe burtă prin vapoare, ci cu avionul business class. Oi fi avut eu o ursitoare de treabă, care mi-a sortit pensula și sticla. Prima, pictura, să mă ducă departe și a doua să mă tragă în jos, dar plăcut, în transă… că, deh, ars longa vita brevis… Iubiților, vă invit la Grand Palais la Salon d’Automne: mi se expun din nou două lucrări; pe unele le vând gras din expoziție… Hai să mai ridicăm un pahar pentru sărbătoritul nostru! Să ne tot ospețești la ceremonii, coane, sub bagheta ta virtuoasă!

– Coane, da’ ce-i cu amicul nostru, arhitectul sportiv din București? Nu știu cum face el, de se plimbă liber prin lume. Cum de n-a ieșit de data asta? – Sigur că l-am poftit și pe el, dar are un concurs peste două luni în Italia și nu-i dau drumul de două ori pe vară. Anul trecut a venit și pe la mine în recunoaștere, ca să analizeze ce șanse are dacă pleacă definitiv din țară împreună cu soția. Pe mine m-a clasat că stau la muncă la coada vacii, în fundul Bavariei și că nu-mi trăiesc viața… – ??? – În concluzie a decis că va veni definitiv când se relansează economia în Vest și când Occidentul va fi gata să-l aștepte pe el cu brațele deschise…[pauză] Dragilor, acum că v-ați înfruptat copios, vă iau la un pescuit în natura curată de aici… [pauză] Surioară, te duci tu între timp în vizită la unchiul în clinica cealaltă de peste deal, la camera 27? Mă scuzi tu, te rog, că nu trec azi pe la el, pentru că mă ocup de prieteni? Vii și tu cu prietenul tău pe urmă la pescuit? Știi unde-i lacul… Ciao.

– Dragostea mea, sunt simpatici prietenii fratelui tău, băieți iuți, cum îmi plac și mie. Dar petrecerea asta prelungită mă ține departe de tine. După ce-l vezi pe unchiul și înainte de party-ul de diseară, ne oprim la hotel să ne odihnim?… Să te iau în brațe? Daaa? Ce-mi faci tu, de mă simt întreg cu tine? Când vom fi trei, vom fi împreună… ca o brățară vie, de nedesfăcut. [pauză] Trebuie să exersăm în continuare pentru al treilea. Ai aranjat cu doctorița ta gineco să ne consulte poimâine și să ne spună de ce nu putem să-l concepem pe-al nostru?… [pauză] Ai de gând să-i spui unchiului de noi?…  Mai târziu?… Înțeleg, el e din altă generație, e de modă veche. De fapt e și corect așa: mai întâi să-nfăptuim și pe urmă să vorbim.

– Nepoată, mă simt bine aici în clinică… Sunt mai verde ca niciodată, am cea mai selectă companie în doctorul de pe secție. Telefonez cu camarazii din țară și din lume… M-am instalat ca acasă. Uite, am și poza ta cu bietul tată-tău dinainte să pleci tu din țară. Poza de care îmi spunea maică-ta că el a ținut-o alături pe noptieră până s-a prăpădit…. Ei, sigur, piciorul mă doare. Mă doare din 1944 după ce ne-au bombardat americanii în lagărul Buchenwald. M-am obișnuit, ce să fac, iau zilnic opiate… Sigur că încearcă ei multe aici în clinică, dar așa mi-a dat Dumnezeu soarta… Lasă asta. [pauză] Mă bucur că ai terminat divorțul fără datorii… [pauză]  Lasă banii pe care mi-i datorezi mie, mi-i dai mai încolo, după ce cumperi ce-ți trebuie… Vrei să-ți schimbi serviciul? Ai găsit unul mai bun?…  Măi, măi, măi, voi tinerii de azi iuți mai sunteți cu schimbările, nu ca mine, care am lucrat 40 de ani la aceeași firmă…[pauză] Ascultă, trebuie să-ți spun ceva foarte important pentru tine. Nu se știe cât mai trăiesc și e de datoria mea să-ți spun, întrucât doar eu știu lucrul acesta, care aparține de fapt familiei tale. Iar frate-tău e mereu grăbit. [pauză] Ce pedeapsă pe mine și pe fratele meu, tatăl tău, pe care l-am prețuit enorm, să nu ne mai putem vedea tot restul vieții. [pauză] Tatăl tău, când a lucrat doi ani în Germania, în război, a făcut un copil cu fata inginerului, care îi era șef și la care stătea în gazdă, acolo în nord. Tu mai ai o soră! [pauză] Femeia aia l-a iubit mult, cum și soția mea nemțoaică m-a iubit pe mine. Fetele de măritat erau destul de libere atunci, deoarece Hitler instaurase o politică foarte favorabilă nașterilor, însă bărbații germani erau pe front și mulți au căzut. Când tată-tău și-a terminat specializarea, nu știu ce i-a făgăduit femeii aceleia, fiindcă el era un om de onoare. Eu i-am spus: „Frate, eu știu ce dictatură e în țară, e prost momentul, nu pleca acum.” El, dimpotrivă, a ținut neapărat să plece, pentru că îl mâna ideea să construiască în țară, doar era constructor. Era patriot, ca noi toți: „Totul pentru țară” era și deviza noastră, nu numai a lui Carol I. Facem tot ce folosește țării: in extremis furi sau omori, îți riști bunăstarea sau chiar viața. Nu bănuia nimeni atunci că România, țara noastră bogată, va ajunge pe mâna bolșevicilor și a lui Papură Vodă. [pauză] Ce stai așa ca o stană? [pauză] Știam că o să te tulbure istoria asta, dar așa a fost viața noastră. Poate mai bine pentru el că l-au băgat la închisoare imediat ce s-a întors, altfel l-ar fi trimis pe front în prima linie și s-ar fi prăpădit. [pauză] El a fost cel mai bun dintre noi. Cel mai omenos. [pauză] Și a fost lovit cel mai greu… C’est la vie! [pauză] Dacă eu știu de sora ta? [pauză] Am știut până în 1953. Atunci m-a căutat ea, era foarte tânără, o adolescentă… [pauză] Înseamnă că ele, mama și fiica, nu-și pierduseră speranța în tot acel timp. [pauză] De ce în 1953? Tocmai murise Stalin și rușii ordonaseră românilor să țină la București Festivalul Mondial al Tineretului. Și fata s-a dus acolo ca să-l întâlnească pe tatăl ei, pe tatăl tău. [pauză] Tu nu te născuseși, iar frate-tău era bebeluș… [pauză] Am aflat mai târziu că, mare minune, s-au întâlnit, dar nu știu ce-au vorbit. Ea nu m-a mai căutat după ce a venit de la București… [pauză] Grele încercări am trăit…

Trei luni mai târziu:
– Înțelege-mă, draga mea, nu mai pot! Nu mai sunt eu însumi, de fapt nu știu cine sunt… Acum trei luni noi doi trăiam încă o mare iubire și acum mă simt de parcă intru-n pușcărie. Sunt un om slab, iartă-mă, plâng ca un idiot. Tu ar trebui să plângi, că m-am răzgândit eu, că nu mai vreau o familie, că nu te mai vreau pe tine și pe copilul nostru, că te-am amăgit cu vorbele mele. Dar, crede-mă, jur, m-am amăgit eu singur cu ele! Nu știu cum m-a amețit pasiunea în zilele și în nopțile noastre de dragoste și am crezut, da, am crezut sincer că iubirea noastră va dura o veșnicie. M-am înșelat. Sunt un om de nimic. [pauză] Tu nu mă meriți. Nici copilul nu merită un tată de nimic ca mine. Sunt și eu ca tatăl meu, care toată viața a chinuit-o pe mama. Mai bine ne despărțim acum, e mai bine pentru voi. [pauză] Zi ceva! Poți să mă înțelegi? [pauză] Tu vezi într-un fel al tău povestea noastră, mama ta o va vedea altfel. Eu am văzut-o într-un fel când ne iubeam și acum o văd cu totul altfel. Ai văzut filmul acela japonez, Rashomon, din anii ’50? Unde fiecare vede și simte altfel aceeași dramă, iar adevărul nu e nicăieri. Suntem și noi sub efectul Rashomon.

Cu 35 de ani înainte:
– Ce mare te-ai făcut, fiica mea, frumoasă și curajoasă! Cum de ți-a dat voie mama ta să vii în țara asta nesigură? Ea e bine? [pauză] Nu, nu s-a schimbat mare lucru la noi de când a murit Stalin. S-au schimbat doar căpeteniile la ruși, dar noi tot sub cizma lor rămânem. E o manevră de propagandă festivalul acesta al tineretului, nu se va schimba nimic după el. [pauză] Fiica mea, ascultă-mă: eu cunosc starea țării din rărunchi, șapte ani am stat la pușcărie, dar îmi dăduseră 20. [pauză] Încă trei ani m-am căznit să intru în pâine, iar acum va trebui să raportez ce vorbesc cu tine. [pauză] Mă simt liniștit că tu și cu mama ta sunteți în libertate și în siguranță în Germania. Noi aici suntem niște sclavi și toată țara e un lagăr de concentrare. [pauză] Pe mine m-a salvat familia: un cumnat avocat m-a scos din închisoare; o cumnată mi-a prezentat-o pe soția mea. E o femeie destoinică și optimistă. Am un fiu, nou-născut. Viața mea pare să fie normală, deocamdată. [pauză] Iartă-mă! Iertați-mă! Toată viața o să duc cu mine povara asta.

Germania

Arhiva rubricii Stress & the Cities – Vise, valuri, vorbe de Florika Waltère

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.