Stress & the Cities – Vise, valuri, vorbe: „Ești major” de Florika Waltère

41
stress florika waltere germania (1)

logo rubrica stress & the cities– Da’ eu nu vreau să mă duc în America, ce tot ții tu la America? – Nu țin neapărat, mai ales că taxele școlare costă enorm acolo. Însă dacă ai șansa să prinzi o bursă la una din universitățile lor mari, ești om făcut pe viață. – N-am niciun chef să dau testele alea de engleză, eu mă pregătesc la mate. – Orice mare savant ai deveni, fără engleză ca să-ți susții teoria, nu ajungi departe. Încearcă acum să te califici și dacă reușești, vezi tu peste doi ani pentru ce universitate optezi. Măcar să ai tu de unde alege. – Nu și nu, lasă-mă odată că am epuizat subiectul. [pauză] – Dragule, tu nu știi ce-i aia o discuție serioasă pe o temă esențială pentru tine. – Mami, toate temele tale sunt esențiale pentru mine. Mai scutește-mă cu ele. – Ia ascultă: dă-mi o zi și o oră când ești cu mintea limpede ca să discutăm serios ce planuri îți faci pentru când termini liceul. – O oră e prea mult. [pauză] Jumătate de oră, duminică la șapte seara. Cinci minute ai consumat deja acum. Să nu mă iei din nou cu aceeași polologhie!  – Fie că-ți place ție sau nu, eu, ca mama ta, sunt obligată legal și moral, să stau cu grija pe tine până împlinești 18 ani. Deși tu faci tot ce vrei tu. Și tot ce te rog eu nu e bine. Crezi că e ușor cu un cusurgiu ca tine? – Ce-i aia „cusurgiu”? – Găsești cusururi la oricine, adică defecte! – Ha-ha-ha! Tu vorbești, mami? Nu-ți spune Buni ție „cusurgioaică”? E clar, toate defectele de la tine le am, și pe-ăsta! – Nu ne-au zis și prietenii din București că semănăm uluitor? – Asta e nasol, mami, că am moștenit toate defectele de la tine. [pauză] – Ce spui? Ce defecte? Zi-mi și mie care. Poate le corectez, cu ajutorul tău. Nu s-a strecurat printre ele și vreo măruntă calitate? – N-aș crede. Uite, suntem amândoi ambițioși, suspicioși, cocoșați… – Fii te rog fair: cocoașa o ai că stai necontenit gheboșat pe computer. – La pisălogeală nu te-ntrece nimeni! [pauză] – Hmmm, tot sper că-ți intră pe-o ureche ce-ți spun și că nu iese cu totul pe cealaltă. Că rămâne un picuț și-n capul tău.

– Mulțumesc, scumpo, tu ești aproape de sufletul meu, tu știi că ziua lui de naștere e sărbătoarea mea, mai mult decât ziua mea. Momentan are o fază blândă. Să fi trecut de pubertate? Nu vine oare mai târziu ceva și mai rău? – Nu-l mânia pe Dumnezeu! Tu n-ai nicio grijă cu el, ca alții… – Da, am avut cu el mulțumiri și mândrii, mereu mi-a înaripat iluziile: la școala era printre primii din cei 120 din seria lui, apoi la sporturi, pe care le stăpânește ca un zeișor. Renunță la ele doar când nu-și poate păstra poziția întâi. Oricum, ce satisfacții la curse și concursuri… Apariții inteligente, vesele, cu laude. – Ai fi crezut tu că vei strânge atâția lauri de pe urma lui? – Am sperat, desigur, dar nu mi-am închipuit că o va face relaxat, victorios… Ufff, da’ tare-i năzuros! – S-a făcut mai vorbăreț? – Un picuț. Mă bucur când se apropie de mine, totodată mă tem de faza lui următoare, de respingerea a mea, dușmanul lui imediat, când încerc să mă apropii de el. [pauză] Nu scap de teama că din nimic se înfiripă pericolul deraierii, ca la atâția alții de vârsta lui. – Ai încredere, are stofă bună… Așteptă puțin, așa e cool la vârsta lor. Și eu mă dădeam peste cap ca să-i scot pe nas lui fiu-miu câteva vorbe. – Luna trecută am reușit o performanță: după ce m-am tân-guit și m-am târ-guit o oră cu el, l-am sensibilizat să-mi acorde o ședință de comunicare pe lună. Mi-a pus condiția să nu scot nicio vorbă despre școală. – Asta nu te doare prea tare, fiindcă-l știm ambițios la note. – Interdicția asta nu-i tot: ca să nu se plictisească în ora aceea stând „inactiv” de vorbă cu mine, a pus condiția ca în timpul ăsta să jucăm ping-pong. – Asta te aranjează și pe tine, nu? – Ieri am avut a două ședință de „apropiere” și a mers chiar bine. Am fost amuzați amândoi și dispuși să continuăm cu psihi-ping-pong-ul lunar. E ultima sută de metri ca să întăresc legătură maternă. [pauză] – Cum i-a mers la Paris? – A, la Paris fiul și echipa lui au luat o bătaie memorabilă… Cel puțin a făcut o pauză de patru zile de la jocurile în rețea. Lui îi trebuie ocazional câte o bătaie, ca să îi dea de gândit. Altfel, prea multe îi ies bine, prea des. [pauză] Doamne, ține-l în pasa asta splendidă! Stă concentrat cu burta pe carte, e săritor în casă, adică dă cu aspiratorul, e aproape manierat! Ce fenomen, ce minune, nu-mi vine să cred. Iubita mea, tu m-ai încurajat să am răbdare că vin și vremuri senine. – Fii totuși vigilentă: se poate răsturna din nou situația. Mai nou, al meu a dat la o parte tablourile din sufragerie și-și proiectează jocurile pe tot peretele. Așa că la masă participăm cu toții la luptele armatelor extraterestre în dimensiuni reale.

– Hai, nu fi abătut, pisoi! Uite ce frumos e oceanul! Vezi că pot să mă țin cu caiacul după tine? – Stai pe centru, mami. Altfel te răstorni! Și-ți cade aparatul în apă! – L-am izolat! Apa nu-i rece și-i foarte fain să te răstorni în corali! – Vezi să nu te tai, mami, ai grijă! – Pisoi, hai să facem aici ultimele tale poze de adolescent! În ultimele raze pe apă. – Ce păcat că nu mai sunt minor! Eu vreau să rămân adolescent, maaami ! – Hai, nu fi trist, pisoi! Tot așa de trist ai spus și când ai împlinit 13 ani, plângeai chiar la culcare, că vrei să rămâi copil, să nu devii teenie. Ai văzut că n-a fost rău deloc ca adolescent, ai făcut tot ce-ai vrut tu. Și ca om major ai toate libertățile, dacă ții cont de niște lucruri elementare… – Ține cont de-aia, ține cont de-ailaltă… ca tine, mami. Nu-mi place! – Dar poți să-ți păstrezi sufletul, Pisoi, deschis și proaspăt ca de copil. – Voi rămâne adolescent! –  Foarte bine, doar mai prietenos să te faci. – Da, mă voi face. – Și ceva mai ascultător cu mama ta, că eu nu vreau decât să-ți fiu utilă. – Ești foarte utilă, mami. – [în gând: Doamne-ajută!]

– Mișcă-te de-aici! Te-ai întins în toată casa! Nici nu se vede că am făcut ieri ordine și curățenie. Ia-ți și catrafusele la tine în cameră! – Ce-s alea catrafuse, mami? – Hainele și caietele. Cum poți să faci dezordine într-o oră cât o ceată de asociali într-o lună? – Ca-tra-fu-se, ca-tra-fu-se, știi că-mi plac catrafusele! – Așează-te ca lumea la biroul tău și fă-ți un plan amănunțit ce capitole parcurgi până la ce dată! Și când trebuie să le predai. Nu te mai lua cu alte prostii! – N-am eu nicio treabă cu prostiile tale. Am eu planul meu.[pauză] – Tu chiar ești greu de cap? De la 18 ani îți aparțin ție toate drepturile și obligațiile ce-i revin unui om mare în țara asta. Or Germania e un stat liber și liberal… Ai o mulțime de libertăți, dar ai și obligații. – N-am niciun chef să-mi pierd timpul cu niște reguli pe care nu le-am făcut eu și nu le-am aprobat eu. – N-ați învățat la școală ce-i aia democrație? Majoritatea cetățenilor majori aprobă aceste reguli, prin aceea că i-au ales în funcții pe cei care le fac. Deci să ai grijă pe cine votezi la toamnă. [pauză] Pisoi, te înțeleg: ce păcat că ești om mare și ai obligații! Deocamdată nu le ai decât pentru tine. Te ajută și mintea, că e de adult de-acuma, ca să hotărăști să faci ce e rezonabil, adică ce te costă cel mai puțin: respectă naibii niște reguli simple, e spre binele tău. Altfel îți complici singur viața. – Prea mă păstorești, mami. Lasă-mă să-mi organizez singur viața. Trebuie să înveți odată, mami, să iei distanță față de mine. Mai ales că oricum vă părăsesc la anu’. – Corect, ar trebui să-ți pun bocceaua-n băț și roiul, la cât de obraznic și de nesuferit ești! Mai ales că mă strădui de când ne cunoaștem să fii tu în stare să ne părăsești cu succes de la anu’. Dar mă omori când văd cât de orb poți să fii: de ce nu folosești acest ultim an din cei 18 ai tăi de acasă? Încă mai ai șansa să migălești puțin la comportamentul tău, cum vorbești și cum te porți cu cei apropiați. Fiindcă nimeni nu te va mai ajuta să te controlezi de acum încolo, vor aplica cu toții ”take him or leave him as he is” [îl accepți așa cum este sau îl lași în plata lui] [pauză]. Săraca noru-mea care te va lua, spre nefericirea voastră, a amândoura! – Bun sfat! Să știi că am să-i spun celei care mă va lua că-i purtai de grijă de pe-acum! – Măcar să vă amintiți cu regret de sfatul meu. Câteodată e util regretul…

– Așteptam să suni tu cu vestea mare… Mi-a fost teamă că…  – Ai presimțit, scumpa: a dat chix. Sunt fiartă. E și eșecul meu… – Ooo… Oricum, nu e sfârșitul lumii! Are alte opțiuni bune… – Da’ pe cea mai bună a ratat-o, strict din cauza lui: s-a trezit prea târziu cu asaltul la învățat. A ratat și câteva termene de predare acolo. – O să țina minte lecția, te asigur. – Pe moment nu mă consolează ideea ca în viitor se va deștepta la timp… Degeaba a luat el punctaj excelent la bac (43 din 45), a fost prea târziu. Too late. Pentru Oxford ar fi trebuit să aibă simulările de la începutul clasei a 12-a la nivelul ăsta, iar bacul să fie doar repetarea acestor rezultate. – Buni ce zice? –Simte distrugerea mea, mai ales pe a lui, și ne consolează că și la Londra e foarte bine. El se dă cool că și ceilalalți doi prieteni tot la Londra merg… – Cum? Cei doi colegi minune care luaseră interviurile, unul la Cambridge și altul la Oxford? – Aici e paradoxul!… prin predicție, cu rezultatele de la simulările dintr-a 12-a, însă la bacul efectiv nu au mai validat rezultatele de la simulări. Or, al nostru a făcut invers. A avut bacul foarte bun, dar nu s-a mai luat în considerație, căci locurile se dăduseră pe rezultatele de la simulări. [pauză] – Nu-i prea ”fair” sistemul ăsta de selecție britanic ante-concurs. Îmi pare rău pentru el, mai ales că s-a mobilizat total pe ultimul kilometru. Bine totuși că s-a deșteptat. [pauză] Da’ zi-mi și mie cum de i-a venit iluminarea să îngrașe porcu’-n ajun și să se pună pe tocit? – A, la cursul pregătitor de vară de la Oxford, dinainte de clasa a 12-a. Practic l-am forțat să se ducă acolo, căci el voia să taie frunza la câini cu amicii în ultima vacanță școlară, pe motiv că e ultima. Ei, în vara aceea i-am refuzat banii pentru orice alte distracții în afara cursului preuniversitar. [pauză] – Aha? Și ce l-a distrat atâta la Oxford, de l-a pus pe calea bună? – A dat acolo de alții mult mai buni ca el, care l-au ambiționat.  – Aha? – Da, era acolo un turc genial din Istanbul, care calcula totul în cap în 10 secunde, înaintea tuturor celorlalți cu calculatorul… Altul, un spaniol, avea „viziune economică”, la 17 ani!

– Lasă-mă să dorm! Ieși din camera mea! – E prânzul mare! Peste-o oră nu mai prinzi pe nimeni la telefon ca să afli ce și cum cu convocarea la armată! – Pleacă! Nu mă interesează! Vreau să dorm! – Ai să dormi tu la poliție, că nu respecți legea și nu te duci la armată! – Nu mă duc și pace! Ți-am spus: Nu-mi place armata! Du-te! [pauză] – Nu trebuie să-ți placă. E lege. E ordin, se execută, punct. [pauză] Tu îl execuți, că ești major de câteva luni! Tu ești răspunzător în fața legii! Eu, mama ta, mi-am încheiat  răspunderea cu tine! Tu răspunzi pentru tot ce faci și suporți consecințele faptelor tale! [pauză] – Ei, hai că ți-ai atins scopul, m-ai sculat de-a binelea acuma!  Ce tot vrei de la mine? [pauză] – Hârtia asta, pe care nu vrei s-o citești, deși ți-e adresată ție de comandamentul militar, îți spune că trebuie să te duci la armată pentru un an, la Bundeswehr, de vreme ce ești cetățean german. – Nu eu m-am făcut cetățean german. [pauză] – Mă băiatule, trezește-te te rog și raționează puțin cu capul ăla, cu care ai obținut 96% la bacalaureat! Nu-ți folosește mare lucru dacă rămâi analfabet funcțional și nu pricepi ce se peterece în jurul tău. [pauză] – Hai, spune… Stai să-mi iau un pahar cu apă! – Ți-am mai spus, dar repet; știu din experiență personală, de la armata pe care am fost obligată s-o fac trei ani ca studentă… – Cunosc poveștile tale de groază din comunism, zi-mi altceva! – Ce spui, Franț? Te plictisesc cu morala? Câțiva colegi nemți de la serviciu, cu care pot să vorbesc sincer, m-au lămurit în același fel: nu ai ce învăța în armata arierată ariană, pe artileria ei perimată din războiul rece, dinainte de a te naște tu. În cazărmile ei dărăpănate, preluate de la foștii ocupanți americani… A ajuns o cloacă de orgii și de șovinism. [pauză] Poate nu-i asta regula, dar e frecvent ce îți spun, ce am aflat de la cei pățiți. Clar că depinde de comandantul de brigadă. Dar depinde și de cei inferiori, care fac instrucția cu voi. Până acum tu ai făcut mereu ce-ai poftit și noi te-am slujit cu supunere… – Scutește-mă de autoflagelarea ta, îți cunosc placa… – E foarte probabil că vei avea un sergent tembel ca superior care îți dă ordine, iar tu nu ești pregătit să execuți ce ți se spune… Deși ar fi exact ce-ți trebuie în momentul de față, ca să nu te mai crezi buricul pământului! – Zi-mi mai bine ce e cu anu’ de armată, de la ce dată? [pauză] – Da, aici e problema acută: de la 18 ani. Gata, ești major, ți-ai luat bacul și trebuie să te pregătești să te sacrifici pentru țară, dacă va fi război. – Eu sunt pacifist. – N-am știut asta până acum, la cât te războiești în rețea. Crezi că pacea aia, care-o fi ea, nu trebuie apărată? La o adică cu arma-n mână? – Contra cui? Lasă-mă, mamă, iar începi cu poveștile tale cu rușii sau cu iranienii! – Nu vrei să-nțelegi! Nu-i interesează la armată Weltanschauung-ul tău [concepția ta despre lume]. Acolo trebuie să iei arma și să aperi țara. Punct. [pauză] Dar și în cazul că nu vrei să iei arma în mână, trebuie să îți faci datoria civică, adică să faci un an de serviciu civil, în spital sau la ospiciu… – Păi, cum îmi fac eu studiile la Londra, după ce m-am omorât să prind locul ăsta lux? Uff, uite că m-ai sculat de-a binelea. – Ți-a căzut fisa, în sfârșit, bine și mai târziu! [pauză] – Pe cine trebuie să sun? Hai, dă-mi lista și du-te! – Mai întâi pe prietenul tău, care a scăpat de armată anul trecut. El îți va spune la ce organizații pacifiste a sunat el, la care trebuie să suni și tu, ca să te consilieze. Apoi trebuie să vezi dacă d-na doctor poate găsi ceva în fișa ta medicală care e incompatibil cu regimul de la armată. Ceva fizic, palpabil, căci la cap ești oricum incompatibil. Chiar și-așa, dacă-ți găsește ceva, știu eu, platfus sau vreo intoleranță alimentară, tot nu scapi de examenul medical de la armată, care decide dacă ești apt sau inapt. [pauză] – Când e ăsta? – Stă aici, în scrisoarea adresată ție: peste 8 zile. – Aoleu, păi nu  plec săptămâna viitoare cu Parizianul și cu Papanș pe Riviera? – Mi-e teamă că nu mai pleci. – Păi, când mai termin lecțiile de condus și-mi iau carnetul? – Dragul meu, ești major și iată că ai deja câteva chestii de rezolvat în regie proprie, deocamdată. Vor veni și altele. [pauză] – OK, dă-mi numerele alea de telefon.

Germania

Arhiva rubricii Stress & the Cities – Vise, valuri, vorbe de Florika Waltère

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.