Stress & the Cities – Vise, valuri, vorbe: „Globe-trotterii patentați” de Florika Waltère

30
globe-trotter (1)

logo rubrica stress & the cities– Slavă Domnului că ați încheiat opresiunea legată de șederea voastră incertă în SUA! – E o ma-a-a-re realizare! În US, odată ce ai obținut cetățenia, după multe dificultăți, ce-i drept, ești investit ca cetățean printr-o ceremonie foarte solemnă, impresionantă… Ei, din momentul acela devii american și te simți american 100%. – În Germania, chiar și după ce primești cetățenia, după 5, 7, 10 sau 18 ani de ședere, în funcție de situația ta legală, tot român, turc sau polonez rămâi. Ai doar pașaport german. Așa mă simt și eu, în sinea mea și vizavi de autoritățile germane și de restul populației. – La prima generație fiecare rămâne român în sinea lui! – Mai mult sau mai puțin: depinde de educația „românească” pe care ai primit-o acasă și de interesele culturale pe care le-ai urmărit tu în viață. [pauză] Tu cum ai reușit să-ți crești odrasla în State? – Aici nu poți să-ți crești normal copiii, oricât te-ai strădui. Zicea asta și prietena daneză a fratelui meu, care nu a vrut să rămână cu el în America. Fiică-mea, pe la vreo zece ani, se ducea frecvent la weekend la prietena ei. Prietena venea și ea la noi la fel de des și o presa mereu pe a mea să meargă la mall. Nu voia și nu știa să se joace altfel… – În fond, se jucau de-a mama, adică imita ce făcea mama ei toată ziua, bună ziua… Nu ne jucam și noi cu păpușile de-a doctorul, de-a croitoreasa, de-a bucătăria? Adică ce făceau părinții. Aveam și alimentara cu vinde-cumpără, cu casă și mărfuri exotice, cum erau bomboanele colorate cubaneze în formă de inimioară…  – Bine, dar noi băteam strada! Ce stradă americană pot să bată copiii, spune-mi? Cu violență și droguri la tot pasul? – Cu vecinii americani nu vă ajutați? – Americanii sunt prietenoși cât pot ei să fie, dar fără să-ți înțeleagă problemele; nici nu reușesc să ți le asculte, ei fiind niște oameni fără probleme. – Voi aveți o mulțime de mexicani și de japonezi, și pe stradă, și la firmă… – Americanilor nu le place California pentru că e prea aglomerată, însă pentru noi din Europa e locul optim de acomodare. Când mă întorc din deplasări sunt fericită și îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-a parașutat în zona asta superbă. Deci vino din prima zi de concediu la noi! – E destul de cald pentru luna mai? – În privința îmbrăcămintei nu-ți face griji: lumea umblă mai mult în chiloți și în picioarele goale. – Păi, și în Germania, unde e mai răcoare, unii amici umblă în trening, care arată ca niște pijamale. Se dau mari că vin sau se duc la sală, la tenis sau la golf.

– Ne lingem rănile după nouă luni cât ne-a tocat soacra la domiciliu. Vizita reginei mame ne-a secătuit fizic, psihic și financiar. – A plecat măcar mulțumită? – Nu! Parcă era oarbă de mânie că nu i-am împroprietărit pe toți ai ei la București. – Dar la truda de 12 ore pe zi a ta și a lui fiu-su din lăudata Americă tot oarbă era? – Da! Nu pricepe că tot ce am chivernisit aici se ține pe datoriile din bancă. Ce-a fost rău a trecut și sperăm să nu mai vină! Nu am avut nici timp, nici bani să punem din nou la cale concedii pe mapamond, așa că vara asta am rămas pe plaiurile noastre. – Pe continentul vostru! Șapte vieți nu v-ar ajunge ca să-l bateți în lung și-n lat! – Adevăr grăiești! Am luat-o cătinel cu mașina până la Sedona, în Arizona. Am stat la Hilton unde cățelușa a fost binevenită și chiar a mers cu liftul la etajul 3 unde era camera noastră! Drumul de la Sedona la Santa Fe (New Mexico) a fost foarte plictisitor, cu șoseaua dreaptă până la infinit prin preerie. Pe consort l-a cuprins un vânt de libertate și a ambalat motorul ca să zboare spre orizont. Din senin, din piatră seacă, nu știu de unde, a apărut o patrulă de poliție care ne-a amendat usturător. [pauză] De Santa Fe am fost tare dezamagită. Cum zicem noi, la pomul lăudat să nu te duci cu sacul. Cândva am ajuns pe autostrada de-a lungul lui Rio Grande, asta da, pitorească! – Americanco, pe aeroportul Reno, zburând spre locul nostru de întâlnire din parcul Yosemite, am întrat în vorbă cu un grup de opt cucoane din Sedona… – Păcat că n-ai dat o raită și pe acolo, orașul e perla Arizonei… – „Fetele” erau nespus de vesele și erau îmbrăcate în partner look cu inscripția ”girls voyagers”. Aveau și doi soți cuminți cu ele, care le cărau bagajele. Guralive la culme, s-au interesat de o excursie în Germania. Le-am recomandat Berlin, Lorelei și Alpii Bavarezi, plus muzee cât cuprinde. – Le-ai nimerit pe cele din soiul mai bun: când nu voiajează se țin de carități. – Cinste lor!

– Și vara asta am dat un ocol în jurul lumii, cu mai multe opriri în locuri exotice. La întoarcere m-am întâlnit la Los Angeles cu o prietenă de-o viață spre a vizita împreună centrul Paul Getty. – Nu l-a proiectat Richard Meier, arhitectul evreu foarte la modă? Cel care a ridicat în Europa clădiri splendide, muzee, centre bancare… Unii nemți l-au defăimat, negustând puritatea și luminozitatea spațiilor pe care le-a creat Meier în jurul copacilor seculari! – Da, el e! Am văzut edificiile lui la Luxemburg și la Frankfurt. Paul Getty i-a avansat un buget de două miliarde! Tipul s-a dat creativ în bărci și a înălțat o Eladă a artei în pampasul californian, cu intrare liberă! Și grădinile sunt senzaționale, de un peisagist local, Robert Irvin. – Iată ce minuni poate lăsa în urmă cel mai bogat om din lume, la vremea lui. – Voia să rămână în memoria americană, or, cum nu poate concura cu colecțiile de artă fabuloase din Europa, ca… Tyssen-Bornemisza de la Madrid sau, mai nou, ale unor japonezi, a vărsat bani pentru Elada din California.  – Americanco, văd că tot în galop călărești pe evenimente! Sunteți globe-trotteri patentați, nu pe jos, ci cu avionul! – Ne scoatem pârleala după cât am stat închiși în patrie! Și mai e ceva: vreau să aibă fiica alt orizont decât au putut părinții noștri să ne deschidă nouă. – Sper să-l prețuiască ea cândva! – Și eu sper să prețuiască ce-i ofer eu și nu școala tembelă americană, pe care am schimbat-o de câteva ori ca să dau de una mai de Doamne ajută! – Nici în Germania nu e bună școala, cu sisteme și programe diferite de la land la land [stat german] și cu profesori depășiți de indisciplină.   – În US avem o problemă de morală găunoasă! Ca să pricepi contextul actual: am condus pe bulevardele largi din L. A. cu prietena. De pe toți stâlpii ne surâdeau perechi fercheșe de bărbați bine.    – Ca-n Germania la alegeri! Afișează câte doi, poate trei laolaltă, ca să nu fie bănuiți de partinitate. – Stop, stop! Aici tipii stau câte doi îndrăgostiți pe același afiș, N perechi de bărbați de toate vârstele și culorile, care se prezintă pentru Festivalul Gay din L. A. – Wow! S-au oficializat! – Ce spui tu!? Sunt oficializați de mult la noi! Dar cred ei că ceilalți, normalii sau anormalii, cum vrei să-i numești, nu sunt destul de sensibili la problemele lor! – Ce vor să le facă ceilalți, acum că au toate drepturile în California? – Păi, să-i iubească și să fie ca ei! La școala selectă a fiicei au în programă sensibilizarea adolescenților în favoarea homosexualilor… Gata că pleznesc! [pauză] Voi pe unde mai că-lă-riți? – De data asta noi suntem doar la trap turistic restrâns. La serviciu și acasă e pace, poate ține mai multișor perioada asta de grație! – V-am trimis prin poștă reportajul patagonian de astă iarnă! – Colosal. Îl „studiez”. Îl iau în plan, cu ghețarii și cu pinguinii lui, cu tot. Invitația ta în US de Ziua Recunoștinței, de ziua curcanului, cum îi spun eu, nu se potrivește anul acesta; concediul german se epuizează și el la un moment dat. [pauză] A! Am o veste tristă pentru tine: bunul nostru Rosenthal, o fațetă a Germaniei, a sucombat în turbulențele crizei, dând faliment. Sper totuși să descopăr la talcioc, pe câțiva euro, alte piese ca platoul pictat cu armonii rococo sau caseta suplă și albă, cu funda ei masivă de aur pe capac, de care te-ai îndrăgostit tu și le-ai luat la tine în California. Păcat, magazinul de lux de lângă operă și-a trăit traiul. Bine că te-ai îndestulat din el! – Nu se poate! Sper să-l salveze vreun investitor japonez! Că tare îi iubesc japonezii pe nemți, cu tehnica, arta și muzica lor!

– Ce prăpăd! Îmi vine să plâng de necazul brazilienilor! Să-i bată nemții cu 6 la 1! – Dragilor, noi, „nemții”, ne bucurăm ca de o mândrie națională: „ai noștri” au jucat fantastic, parcă aveau aripi la picioare! – Haideți mai bine să ne bem amarul în restaurantul cu stele pe care l-am găsit în Vancouver; am făcut deja rezervarea pentru noi toți. [mai târziu la hotel] – Să nu mă mai târăști pe unde ne face americanca program oră de oră în concediu, peste capul programului nostru. De ce am făcut eu tot planul de acum șase luni și toate rezervările? – Dragul meu, planul nostru rămâne bătut în cuie, ea vine doar cu detalii care ne scutesc pe noi să căutăm „specialitățile” locale… – Era cât pe ce să sucomb la restaurant! Noi suntem oameni să mâncăm seara șapte feluri? – Tu n-ai mâncat decât un șnițel vienez și eu o salată! – Sigur! Și i-am lăsat pe ei cu buza umflată că nu am ținut pasul la orgia cu croco, caribu, hipo, struț, rechin și pisică de mare, fiecare stropit cu ce i se cerea: gin, whisky, vin sau cognac. Pe toate le-au încercat! E posibil!?! – Mie mi-a plăcut! Cum ședeam în societatea celebrităților care se ospătaseră ca și noi acolo și ne priveau strălucitor-sfidător din fotografiile fotografilor la fel de celebri. [pauză] M-a deranjat doar că au fumat ca șerpii. Bine că mâncau între țigări! Și nu e treaba mea ce mănâncă ei! [pauză] Dar ne convine la amândoi să facem cu ea maratonul muzeelor și al florilor monumentale de sticlă plantate de Dale Chihuly în oraș sau să ne desfătăm în grădina perenă de pe insulă, lângă Victoria ! – Dar nu trebuie să vedem chiar totul din lume! [pauză] – Dragul meu, tu ai întins mâna oricând după ce-ai poftit și le-ai avut! [pauză] Dar ai dreptate. De ce plecăm mereu haihui? De ce călătorim în lung și-n lat? [pauză] De ce mă droghez eu citind și urmărind mereu alte și alte noutăți? În fond, este totul aici, în proximitatea mea. Trebuie doar să deschid ochii minții și să văd. Să intru în comuniune. Cu tine? [pauză] Pentru excesele noastre de consum și de vânzoleală vom da socoteală în fața copiilor noștri când vor fi mari și vor moșteni de la noi o planetă gazată, calcifiată și regulat inundată. Ai dreptate, ar fi momentul să ne restrângem! – Draga mea, eu nu zic nicidecum să nu mai călătorim… dar nici ca americanii!

– Americanco, plutea ceva în aer, prea multă liniște dinspre voi, de aceea v-am tot sunat. – Nu facem prea bine… Nu mai suntem tineri și trebuie să apăsăm pe frâne și să schimbăm stilul. Încercăm să virăm spre o viață moderată, fără fumat și băut, chestie care adaugă extra stress după accidentul lui cerebral. Trebuie să facem totul ca să prevenim o altă situație similară… Trebuie să ne gândim la fiica noastră, care are nevoie de noi încă mult timp. Mulțumesc lui Dumnezeu că nu s-a întâmplat în vacanța din Europa sau în navetele mele la Tokio și la NY și că am fost în stare să alerg cu el prin spitale. Sistemul medical din California e de tot c…, mă scuzați, dar asta e realitatea. – Dacă te pot consola: personal, am experiențe dureroase cu sistemul medical german, dar mă ajut cu prietenii români medici de aici. – Avem nevoie de voință, speranță și răbdare, iar răbdarea e o virtute pe care eu nu o am, berbec fiind. – Luați-o calm și temeinic, americanilor, cu viteză redusă. Noi vrem să ne bucurăm de voi la multe alte întâlniri, acasă și prin lume…

Germania

Arhiva rubricii Stress & the Cities – Vise, valuri, vorbe de Florika Waltère

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.