– Merci de circulara pe email: notorietatea lui Andrei Șerban e incontestabilă. A avut o carieră fulminantă în Vest. I-am urmărit interviurile cu Eugenia Vodă din seria „Profesioniștii”. Fiecare cuvânt de-al lui e plin de artă, omenie, credință și adevăr. E indignat de situația „ideologică” actuală din US, alarmantă mai ales pentru noi, cei din foștii sateliți sovietici. – Eu pot să-ți confirm situația de pe scenă din două spectacole de succes pe care le-am văzut acum câțiva ani la Boston: într-unul istoric, părinții fondatori ai națiunii americane, Washington, Jefferson și Hamilton, sunt jucați de actori de culoare. Iar în celălalt, mama familiei americane de la 1900, tipic albă, rol principal în teatrul clasic al lui Eugene O’Neil, este jucat de o negresă. – Mai nou Oscar-ul s-a autolegiferat: decernarea lui e de acuma condiționată de prezența în filme a minorităților rasiale și sexuale. – După filmele „aparte” premiate recent, era de așteptat. Păcat, își coboară singur ștacheta. – Și așa nu prea mă duceam la cinema, iar la TV mă uit doar la documentare. De-acuma voi intra din nou în faza de boicotare consecventă, pe care am aplicat-o pe vremea făcăturilor regimului popular… – Din Franța am primit o reacție vehementă la circulara mea: „Este revoltător! Dar nu mă miră din partea unui popor de analfabeți pentru care dolarul e mai important decât Dumnezeu.” – Hai că nu poți să-i bagi pe toți americanii în aceeași oală. – Furiosul din Franța continuă: „Rememorez o discuție din cancelarie, unde niște tinere profesoare, stângiste emancipate, explicau că homosexualii sunt adorabili, că ele au prieteni și prietene de acest fel, că sunt ca toți oamenii etc. etc. Eu am intervenit și i-am spus uneia că-i doresc să aibă copii homo, trans și lesbiene. Pe domnișoara profesoară a pododit-o plânsul și m-a întrebat îngrozită cum pot să-i urez așa ceva? Proasta, judeca altfel când era vorba de confortul ei psihic”.
– Nepotu-miu a luat-o razna în cercurile lui universitare din US, cu opiniile lor corecte politic: și-a postat pe pagina Facebook afișul de la BLM [Black Lives Matter] cu demonstrația negrilor cu pumnul ridicat amenințător. – Oribil, e și el spălat pe creier de mediile aliniate pe parole neo-marxiste? El nu a aflat de la părinți de holocaustul de stânga, stalinist, maiost, ceaușist, care au zdruncinat lumea? – Noi suntem oripilați de derapajele maselor anarhiste din US. Suntem cu toții foarte abătuți, adică familia și toți cei care ne cunosc. Taică-su l-a scos din grupul FB „familia” și a pus în revanșă pe FB fotografia negrului alături de condamnările lui anterioare, vreo patru pentru trafic de stupefiante și două pentru atacuri armate. Ne-omul ăsta a devenit acum martirul mișcării BLM, jelit de o națiune și înmormântat cu pompă în sicriu de aur! Postarea asta l-a înfuriat la culme pe băiat.[pauză] A rupt relațiile cu toată familia.
– E greu și trist să faci din două case una singură; fiu-miu nu mai vrea nimic din ce avem, se bagă la datorii mari și nu știu cum le va plăti, fiindcă distracția rămâne distracție, concediul… concediu și datoriile curg. – Bine că ai luat tu taurul de coarne și faci ordine prin… case și prin viață. – Trebuie să îl ajut, deși el vrea să „scape” de mine cât mai repede, spre marea mea tristețe… Știi, 30 de ani am stat cu el și a fost prioritatea primordială din viața mea. M-am obișnuit să-mi fac griji cotidiene pentru el. Acum că vrea să-și ia zborul spre mari isprăvi constructiviste, mă va lăsa cu un mare gol în viață și în suflet. Speram că etapa asta să nu vină așa de repede. – Draga mea, îmi explici că ești la o răscruce. Mie mi se pare drumul firesc și lăudabil, e împlinirea eforturilor voastre: cu cât îl susții acum să își facă viața lui independentă, ca om matur și serios ce este, cu atât va rămâne mai atașat de tine… mai târziu. [pauză] – De multe ori chiar mă lupt cu el ca să îl ajut: copiii noștri trăiesc într-o lume mult mai complicată decât a fost a noastră, deși mai confortabilă. – Poate i-am răsfățat prea mult, în loc să-i responsabilizăm.
– Sun la el la ușă duminică la 4 dimineața; îți dai seama că mi-a sărit inima din loc când a sunat el la mine și n-am putut să scot o vorbă de la el. Ca mamă, m-am gândit la ce-i mai rău, la un accident. – Dar era bine, nu? O fi apăsat din greșeală pe numărul tău. – A apăsat greșit, dar nu era deloc bine. [pauză] Era căzut lat în pat, îmbrăcat, încălțat, în cea mai cruntă beție. Dezolant! Ce pot să fac într-o situație ca asta? [pauză] Să-l las în plata lui sau să aștept până își revine? – Lui ce-i convine? – El nu vrea să-l văd în halul ăsta, fiindcă știe că mă supăr. Eu n-am cum să știu când vine el acasă la el și în ce stare. [pauză] De data asta am rămas, tot venisem de la 30 de kilometri. A încercat să mă amăgească: „Să nu-ți faci griji din cauza mea, că eu beau de plăcere, cu prietenii”. – Ce triiist, „de plăcere”, „cu prietenii”! Halal prietenie! – I-am spus: „Nu, fiule, tu ai mari probleme cu tine însuți, pe care nu vrei să le recunoști. Și numai tu poți să ți le strunești, că ești om mare, cu meserie bună”. – Nu crezi că o iubită destoinică l-ar aduce pe calea bună. – E iluzoriu ca o fată bună să se înhame la viața lui mohorâtă. El trebuie să iasă singur din mlaștina asta stătută. [pauză] De fapt, zice el, tot o fată l-a băgat în viciu. – Adică și-a înecat în alcool amarul amorului? – S-a legat nefericit din liceu de o fetițică foarte blondă și slabă, o colegă de-a lui. Ea l-a luat, l-a lăsat, s-a măritat cu altul, dar tot la el venea pe furiș, a plecat apoi cu un spaniol… iar a venit. Cred că el este baza ei de plecare mereu spre alte zări. – Tu o cunoști? – Da, fugitiv, că mi-o ascunde, dar suficient: e tot foarte blondă și slabă și se hlizește întruna, ca acum 15 ani. – Iată idealul atractivității pentru bărbați. – Nu! Are el un complex de când a venit ca adolescent în Germania și îi întrecea pe toți la școală la matematică, dar colegii râdeu de el că nu știa germană. Fata asta le cam sucea capul la toți și el și-a pus în cap că e ea blondă și nemțoaică și că e exact ce-i trebuie lui ca să fie în rândul lumii. – Păi și cu amicii lui germani de băute tot în rândul lumii este. – Da, este în rândul lumii de aici, săracul de el.
– Sunt disperată! – Nu-mi ziceai că nepoțelul se dăduse pe brazdă, din moment ce a acceptat tratamentul de la urgență din București? – Ne-am făcut iluzii inutil. La București urgența e pentru cei care sunt în sevraj, ca să îi scoată din starea asta în scurt timp. – Nu era cazul lui? – Ba da, el voia să se lase de stupefiante. Renunțase de puțiun timp și se manifesta cu mare iritabilitate. – Ce nu a funcționat? – Trebuia să stea mai mult sub observație. – Adică ei l-au scos din criză și i-au dat drumul? Fără un substitut? Aici li se prescrie metadonă. – Nu. Nu i-au dat nimic la externare. – Poate se ocupă doar de acuți acolo și lasă familia și medicul de casă să se ocupe mai departe. – Așa și fac. Eu eram la București când i-au dat drumul și l-am expediat cu autobuzul acasă. – Bine, dar acasă era singur? – Pe moment, cât erau părinții la serviciu. El s-a dus în piață și și-a cumpărat adeziv de inhalat de pe prima tarabă. – Mă îngrozești, dar cum de nu le interzice poliția? – Nu au cum. Nu știi tu despre ce este vorba: sunt pur și simplu niște cleiuri pentru orice bricolaje, sunt libere pe piață. – Draga mea, păstrează-ți nervii! Trebuie să se ocupe părinții lui de el și să își ia concediu unul dintre ei, dacă el e în așa hal. E major? – Da, de anul acesta. Câteodată își ia câmpii împotriva părinților. Zice că e major și că ei nu au niciun drept asupra vieții lui. – Așa fac și aici. Mai nou, dau des la TV reportaje despre drogații din Germania, care sunt și oameni ai străzii, deci îi vedem cum se descompun pe stradă, alături de noi. – Nu se poate. Nu îi bagă în spital la voi? – Îi bagă, dar când ies, o iau de la capăt. – Înfiorător cum decade omenirea! – Draga mea, ai grijă de nervii tăi, pentru că fiica ta cea mică are nevoie acum de tine. Pe ea trebuie să o încurajezi! – Sigur, sigur, mititica, așa de inimoasă și de fragilă și cu așa o povară pe viața ei! Cu soțul tânăr și doborât de boala asta autoimună secerătoare. – El nu se mai poate ajuta? – O face din ce în ce mai greu, merge cu căruciorul și nu mai poate urca treptele. – Măcar încearcă să o menajeze? – Îl știi doar, el a fost mereu răsfățatul, iar acum e și mai mofturos și îi vorbește întruna de cum o să moară, iar ea îl iubește și mai mult și nu știe cum o să trăiască fără el. – El o chinuie cu anticiparea propriei morți!?! De parcă n-ar ajunge suferința lui fizică și durerea ei? [pauză] Draga mea, cu bolile incurabile survin drame în multe familii. Prietenii din America duc o mare povară, cu fiica detracată psihic: trăiește într-o altă lume, o ia razna și se abate cu violență exact contra părinților, care o iubesc și îi vor binele. Ce sfâșiere pe mama ei să trebuiască să o convingă să nu facă copii, spre binele tuturor! Ce durere pe fata aia să nu poată simți că că dă viață, că desăvârșește minunea lumii. – Doamne, mântuiește-ne și ai grijă de căile noastre rătăcite în lumea asta nebună! [pauză] Mi-au mai rămas muzica… și emisiunile de la Trinitas. De ce nu le urmăresc mai mulți? Poate așa s-ar cuminți oamenii și și-ar ispăși păcatele, fără să ajungă la caznele iadului încă de pe pământ.
– Dumnezeu e mare și l-a mântuit cum s-a rugat el. Cu o seară înainte căzusem urât pe scări și el mi-a pus umărul la loc. Mă îmbărbăta: „Ești colosală, ai o sănătate de fier la vârsta ta de 88 de ani și mintea ca oțelul! Doar ți-ai dislocat umărul, altul rămânea oale și ulcele”. [pauză] După care, noaptea, în camera de alături, el face infarct la 62 de ani. [pauză] – Nu te-a făcut el pe tine prima soacră a județului, iar eu îți făceam poze electorale în Germania, în lanul de grâu cu maci din fața casei? – A fost un om minunat, fin! Cum și-a suportat demn boala care-l tăia cu cuțitul…– Nu îmi spuneai că nu o menaja pe fiica ta și că îi perora leitmotivul, ca și tine, că vreți să vă încheiați socotelile pe lumea asta? – El și-o dorea cu ardoare: cu două zile înainte de a se prăpădi, în deplinătatea intelectului și încă pe picioare, l-a rugat pe preot să-i facă un maslu, ca să se mântuie creștinește, fără să se mai târască ani de zile prin suferințe. [pauză] –Extraordinar: e voia lui Dumnezeu să-l ia la el! Fiica ta nu poate să vadă că Dumnezeu l-a mântuit de o boală necruțătoare? – Ea acceptă, sărăcuța, dar din plâns nu se poate opri. Au crescut împreună în iubire peste 30 de ani, ca un copac cu trunchiul din două tulpini înlănțuite. Acum ea se simte spintecată pe din două. – Nu poți s-o alini cum că s-au iubit toată viața și pentru asta trebuie să fie împăcată și recunoscătoare? [pauză] Bucuroasă! [pauză] Alții se urăsc toată viața conjugală și doar când unul dispare, cel care rămâne, nu de puține ori, își dă cu pumnii în cap că a rămas singur. Ea s-a bucurat o viață de iubirea lui și acum îl iubește și dincolo de moarte. Ce noroc! – Literaturizezi. Nu știi ce-i aia! A lăsat un gol în sufletul ei ca o gaură cosmică neagră care o sfârșește. [pauză] O ține tot într-un doliu și în pomeni. La 55 de ani! – Ai tu sarcina să o ajuți, că tu ești tare ca oțelul!
Germania
Arhiva rubricii Stress & the Cities – Vise, valuri, vorbe de Florika Waltère
