– Toate ne schimbăm acum „joburile”, dar la tine nu ne așteptam. – De ce să nu mă schimb și eu? – Păi, tu erai singura mulțumită. – Tocmai asta mi-a dat de gândit, ce sunt eu, mămăligă, să accept tot și toate? – Dar ce s-a întâmplat, ce trebuie să accepți? – Dragilor, voi nu știți ce înseamnă să fii 24 de ore din 24 la comanda cuiva. Chiar și în alea două ore pe care ți le iei libere pentru o cafea cu prietenele, ca acum, să ai permanent grija omului care ți-a fost încredințat. – Dar bătrâna nu e invalidă și nu cade pe jos dacă se duce la toaletă, nu-i așa? – Da, dar e puțin dementă și, ce-i mai rău, e foarte răsfățată și trebuie să aibă mereu pe cineva în subordine. – Nu le are pe fiicele ei? – Și ele sunt la fel. Și nu stau cu ea. De-asta m-au angajat pe mine. – De ea spuneai că trebuie să fie mereu pe aripile iubirii? – Daaa, ea e și e foarte reușită ca doamnă din înalta societate… – Fiicele ei sunt la fel de îndrăgostite? – Nu spun ele asta, ca bătrâna, pentru că au un pic de simț al ridicolului, dar nu au sărit departe de trunchi. – Însă un pic de înțelegere pentru tine nu au? Că poate vrei și tu să iubești, măcar într-o zi liberă pe săptămână? – Ei, asta e problema, că mi-au cumpărat tot timpul, cum vă zic, 24 din 24 trebuie să am grijă de ea. – Atunci măcar te plătesc bine pentru treabă, empatie și răspundere? – Nici măcar, 1.000 de euro. – Acoperă în rest ele toate costurile, casă-masă-asigurări? – Da. [pauză] Ia, vă rog, să nu dați sceptic din cap, fiindcă eu nu dorm nici noaptea liniștită. Când se trezește și se plictisește, dă un strigăt și eu trebuie să sar. Câteodată îi citesc la 1 noaptea. – Cu ea ai învățat germana? – Da, chestia asta îi place, că a fost profesoară. – Iată, mai primești și lecții particulare pe deasupra. – Hai, că mă supărați. Nu înțelegeți că nu pot să am și eu viața mea? – Draga noastră, dar suntem perplexe, pentru că tu spuneai până acum că o duci foarte bine. – M-am înșelat, voi m-ați ajutat să văd situația mea altfel. – ??? – Critic, vreau să spun. Uite, voi stați aici liniștite o oră-două, dar eu sunt cu ochii pe telefon, că poate mă cheamă la ordine. – Dar e o neînțelegere: noi suntem în cu totul altă situație, cu joburi stabile de 20 de ani, care ne plac sau nu și la care tragem din greu. Nu te lega de așa-zisele noastre „demisii” de la niște ocupații onorifice, pe care le facem pe gratis în timpul liber… – Așa-i! Or, tu și familia ta din România trăiți din mia asta de euro cu care te plătește bătrâna. – Dragilor, dar familia mea nu mai are nevoie de banii ăștia acum, așa că pot să-mi refac și eu viața.
– Iartă-ne, dar hai să o luăm pragmatic: dacă ți-ai reziliat contractul, când pleci? – La sfârșitul lunii. – Și vei sta tot la bătrână de luna viitoare? – Nu. Chiar am fost ieri cu prietena să văd o garsonieră. – Prietena, cum e apartamentul? – E foarte bun pentru o persoană: spațios, 35 mp, are tot ce îi trebuie, chiar și ce nu am eu, balcon. – Cât costă? – E OK, 540 € cu utilitățile. Nu-i central, dar e la metrou. – Ai semnat contractul? – Nu încă, dar îl voi semna zilele astea. – Sunteți formidabile! Alții caută ani de zile și trebuie să depună contract de muncă pe termen nelimitat, cu salariul netto de trei ori mai mare decât chiria… – Știu asta, dar ele mi-au găsit apartamentul, fetele bătrânei. – Nu mai înțeleg nimic: ele vor să pleci sau tu vrei? – Eu! Și ele mă ajută. – Atunci să știi că sunt nobile. Dar ai tu alt job care să îți aducă netto 1500, adică brutto circa 2000? – Nu, dar am fost cu una dintre fiicele ei la Job Center ca să mă anunț șomeră și în căutare de lucru. Și ca să primesc un ajutor de șomaj, cât de cât, acolo. – Dar de cât timp lucrezi aici? – Oficial de doi ani. – Să nu spui nimic de neoficial, tot nu contează, și te bagă-n belele. – Dar eu nici nu vreau bani de la ei. Eu vreau alt job. – Pentru asta ei trebuie să te înregistreze cu toată situația ta de muncă și financiară pe 5 ani în urmă. Ai grijă să nu ai bani în cont mai mult decât necesar. – Se vede oricum că virez 1000 € lunar în țară, ca să-și termine copilul studiile la Iași. Dar acum e gata. – Nu se leagă nimeni de faptul că plătești tu facultatea fiului din România, decât dacă tu câștigi banii ăștia la negru. – Și ce să fac atunci, să nu mă mai înregistrez la Job Center? – Oricum ai nevoie să fii în sistem, dacă vrei ajutoarele la care ai dreptul prin munca ta legală. Dar te purică rău. Ai putea însă să le ceri o calificare. Câți ani ai? – 44. – Merge. Până la 50 de ani îți oferă ei calificări pentru ajutorul bătrânilor. [pauză] Tu vrei să faci asta? – Da, eu muncesc cu drag, mai sunt și calificată acum la locul de muncă, la bătrâna mea. – Îți trebuie oricum o patalama germană, ca să nu fii la mâna oricărei familii, care te găsește pe drum. – Eu vreau doar să am ore de serviciu normale, măcar noaptea să dorm liniștită. – O să dormi chiar foarte liniștită pentru că e ilegal să lucrezi peste 10 ore pe zi în Germania, e exclus. Deci, nici nu vei mai putea să faci suplimentare plătite în plus. – Te-ai gândit bine dacă vei putea câștiga aproape 2000 brutto ca să îți rămână acei 1500 netto, cu care să convingi proprietarul să îți dea camera? [pauză] – Zău că mă supărați, fetelor! Cum se descurcă țiganii noștri sau alții din fundul Africii și Asiei, o să mă descurc și eu. [pauză] – Cel mai bine ar fi să faci o calificare de un an la Crucea Roșie, la unul dintre azilele lor de bătrâni din oraș. O știi pe amica noastră, suceveanca? – „Privighetoarea” noastră de muzică populară? – Ea e. E ceva mai tânără ca tine. A venit la noi la germană pentru începători și am îndrumat-o spre un curs medical care ține între 1 și 3 ani. După ce și-a luat certificatul de germană B1, a făcut cursul de 3 ani. A susținut-o și bărba-su, ea primind în acest timp cam 700 € pe lună. – Dar ajung și banii ăștia dacă trăiești modest… – Și dacă ai unde să stai! Ei, bine, acum e liber profesionistă, își alege ea bătrânii pe care să-i îngrijească la domiciliu și umblă cu mașinuța de la unul la altul, în funcție de programări. Câștigă netto peste 2000 și și-au cumpărat un apartament, în rate, desigur. [pauză] – Crezi că poți să mă ajuți să intru și eu pe făgașul ăsta? – Putem încerca, cred că cei de la Crucea Roșie nu sunt așa de stricți cu verificările și că se mulțumesc cu câtă germană știi deja, ca să poți urma calificarea.
– Doamna Preș, ai tu vreo veste de la amica noastră care vrea să-și refacă viața? – Nu, Secre, și sunt derutată, nu numai eu, dar și oamenii pe care i-am antrenat în joc pentru ea: proprietarii apartamentului de două camere, care i-l dau pe gratis, doar să-l locuiască și să-l întrețină cineva. Mai sunt trei apartamente și două cabinete în casă, în afară de-al meu, iar oamenii au nevoie de ajutor la curățenie; unul vrea s-o angajeze cu un midijob oficial prin care să-i plătească asigurările. – Ești providențială, d-na Preș, cum combini ca un prestidigitator pacienții cu cunoștințele și cu prietenii, și știi tot ce îi trebuie fiecăruia, și cum să le echilibrezi nevoile de la unul la altul. – Dumnezeu e mare și mă ajută. Eu doar îl rog: Doamne, lasă-mă să fiu unealta ta și să fac bine pentru oameni. Și Dumnezeu mă duce pe calea bună. [pauză] Dar trebuie să fie și oamenii serioși. Cum îți spun, nu a mai dat niciun semn de viață. – Ea știa de toate aranjamentele astea? – Cum să nu, Secre, trebuia să meargă cu mine, acolo, duminică dimineață și n-a mai apărut. M-am scuzat la oamenii ăia, dar ce-o să creadă de noi, românii? – Ce pot să-ți spun, d-na Preș?… Și pe mine m-a lăsat s-o aștept la Crucea Roșie, la întâlnirea cu șeful de acolo, ca să discutăm de intenția ei să se califice ca îngrijitor de bătrâni. N-a venit. – Nu a dat și ea măcar un telefon? De fapt, Secre, nici la mine n-a dat… – S-o fi gândit că e prea greu pentru ea să intre la școală în Germania la 44 de ani? Dar nu e singura. În plus, e plătită pe timpul școlii și are un job sigur după un an. [pauză] Ce-o fi pățit?
– Feciorul mamii, sunteți bine cu toții? – Da, mămucă, chiar foarte bine. – Cum vă merg diplomele? Le susțineți în iunie? – Mămucă, trebuie să le amânăm, dar avem o veste mare. – Să fie de bine, dragule… – În august o să avem un bebeluș! – Minunat, copiii mei, să fiți sănătoși și să vă bucurați de el. Știți ce este, fetiță sau băiețel? – E fetiță! – Minunat! O copilă îmi visam și eu ca nepoțică. Pot să vin să vă ajut s-o îngrijiți, ca să vă luați diplomele cu bine! – Mămuca noastră, ți-am spus, diplomele trebuie să le amânăm, acum că așteptăm copilul. Le dăm la anu’. Acum trebuie să ne ocupăm de copil. [pauză] – Fătul mamii, dar eu voiam să nu mai lucrez zi și noapte, să-ncep să trăiesc și eu mai omenește, dacă voi ieșiți pe banii voștri. – Mămucă, dragoste, înțelege-ne, acum nu se poate, acum trebuie să ne chibzuim foarte bine, ca să trăim din mia de euro de la tine. Bine că stăm în apartamentul tău și nu ne costă nimic chiria. Tu ești salvarea noastră. – Să vin atunci să vă ajut să pregătiți botezul? – Mămucă, dacă ai putea să ne mai trimiți câteva sute lunar în plus, că noi ne descurcăm și fără tine cu banii ăștia. [pauză] – Bine, mamă, am să caut să fac curățenie pe undeva în zorii zilei…
Germania
Arhiva rubricii Stress & the Cities – Vise, valuri, vorbe de Florika Waltère
