Stress & the Cities – Vise, valuri, vorbe: „Modern Love” de Florika Waltère

37
florika waltere germania leviathan

logo rubrica stress & the cities– E o bilă albă pentru el, Romy, la discreția lui ieșită din comun, să-ți prezinte un prieten.   – Sigur, mi-am făcut speranțe că Brit se dezgheață puțin. Când colo, amicul, elvețianul, e un plicticos înveterat: numai de fiică, soție și de investiții a vorbit. Cele mai răsuflate platitudini. Cred că se străduia să trăncănească fără să spună nimic. Brit și-a dat seama că fac 13-14 și mi-a găsit o scuză ca să mă lase să plec acasă. – Vezi că nu ești antrenată ca mine, Romy, de la serviciu, să reziști la atacuri sfâșietoare de plictiseală? [pauză] – Nu crezi că l-ai putea ajuta tu? – Pe cine? [pauză] Pe Brit? Eu? De ce eu? – Tu ai fost mai docilă și mai maleabilă cu partenerii… Tot n-ai cu cine să ieși acum… – Daaa, am fost chiar prea… altruistă… Nu, mersi. Nu fac la nimeni educație sexuală la vârstă matură! – Nu te pripi: e un tip cultivat. Ai ce vorbi cu el. [pauză] – Ok, putem încerca… ia-l tu pe departe că am trei bilete la teatrul american etc… [mai târziu] – Îmi pare rău, n-a ținut. Brit a fost circumspect. Inițial a zis „da” în principiu, plăcându-i tema „feminină” a piesei, apoi s-a interesat în treacăt de fișa ta… Toate bune până am ajuns la fiica ta. Atunci a zis s-o luăm pe fată la teatru în locul lui, fiindcă piesa se pretează la audiență feminină. N-am putut să insist, ca să nu sesizeze aranjamentul. – E strict, Romy, nu vrea să creeze inconveniente… – Nu-i așa? Încă o bilă albă, are reguli! [pauză] Păcat că nu știe cum să mă ia de mână. – De ce nu-l iei tu? – Dacă îl ating delicat cu mâna, ca din întâmplare, tresare ca electrocutat… Doar când ne întâlnim în oraș ne sărutăm de bun-venit, dar nu-mi nimerește bine buzele. O face că așa se cuvine, așa sunt uzanțele… – Hmmm, Brit al tău s-ar putea să se dovedească o pierdere majoră pentru femeile în căutare de parteneri. [pauză] Mi-a spus mie un francez versat în ale amorului că dacă un bărbat nu învață la tinerețe cum să atingă o femeie, așa a spus, „comment toucher une femme”, nu mai învață niciodată. – Sper să nu aibă dreptate oracolul tău francez!

– E altă lume, Brit, la japonezi, ai avut o idee bună să schimbăm decorul… După atâtea filme japoneze parcă ne-am retractat și noi, ca-n filmele de copii… Uite ce mic e totul la ei: mulțimea de accesorii multicolore și liliputane… Ce frumos răsucești figurinele din hârtiuță origami, Brit! Unde le-ai exersat și pe-astea? – Am stat la Nagoya aproape un an… Servești, Romy, niște gustări verzi minuscule din mazăre și wasabi? – Prea-s iuți! Le prefer pe astea dulci-amărui din fasole și ceai verde. [pauză] – Au ales filme bune, Romy, nu-i așa? Cel puțin la filmele manga de copii sunt imbatabili. În rest, tendința e clar anti-Hollywood, nu eroizează trecutul, nici nu cosmetizează cotidianul… – Da, sunt tulburătoare, fără să fie agitate, au o lentoare… psihică, care-ți ascute atenția. [pauză] Data viitoare, Brit, te invit eu aici la Wiesbaden la Festivalul Filmului… Ghici! Ce mai aduc aici? – Film britanic? – Nuuu. – Desigur nu american, cum nu-i iubesc nemții pe amis… A, da! Românesc! – Come on, Brit, nu suntem noi așa de marcanți cultural ca… japonezii. Dar suntem bine reprezentați, primim chiar premii răsunătoare, la… GoEast, festivalul est-european! – Sigur, Romy, venim! [pauză] – Nu crezi că ne… plictisim, Brit, sau, iartă-mă, nu obosim o zi întreagă în vizionări și conversații elevate? [pauză] – Și la Documenta am fost o zi întreagă, Romy, a fost bine, nu? [pauză] – Nu-i prea mult avangardism deodată, 5 ore, Brit, plus alte 5 ore dus-întors discuțiile noastre savante? [pauză] – Romy, dear, este mult. Dar tu ai vrut să lungim șederea aici, ca să compensăm drumul lung încoace. Altfel, puteam să mergem la mine pentru câteva ore și să facem ce vrei tu. [pauză] – Tot ceai verde bem și la tine, Brit, și-mi pui filmele ero-oro care mă oripilează. – Mi-am luat un covor nou, chinezesc, gris-vert, cu un chenar fin roz pal: e adânc și moale ca o pajiște. Cred că o să-ți placă. – Brit, iartă-mă, eu nu pot să fac conversație neutră o zi întreagă. Mă tensionează. [pauză] – Asta-i personal ce-ți spun acum, Romy: la școală și acasă am fost strunit să-mi reprim emoțiile. Educația asta idioată a scos din noi o nație de impasibili, cool-headed and cold-hearted… [cu judecata și cu inima rece] – Nu-s astea virtuțile lorzilor, Brit? Mai aveți și umor… – Ha-ha-ha, lorzii fără imperiu, Romy, dar cu umor negru și sec. No, thanks! – Come on, Brit, tu nu ești nici impasibil, și nici sec, mai ales când te ambalezi și combați racilele din economia globală, căreia îi este aservită politica locală… Nu aflu eu de la tine chestii inedite, sintetizate în esențe și piperate cu umorul tău… pătrunzător? Ți-am spus că ziarul meu preferat era ”The European”, la care tu scriai articole financiar-economice și ecologice. Eram abonată și-l citeam din scoarță-n-scoarță. Cu mult înainte de a te cunoaște. – You’re really nice, Romy. [ești tu înțelegătoare].

– Eu nu te știam rezistentă la plictiseală, Romy! – Nu sunt, draga mea! Iar affaire-ul nostru, că de searbăd ce este nu pot să-i spun idilă, a început sub auspicii foarte promițătoare! Brit nu vorbește în dorul lelii, este un tip pregătit care spune multe. Nu elaborat, ci știe să vulgarizeze cât să-ți țină treaz interesul, pe orice teme, artistice sau politice… – Cu „economicele” nu-ți faci deja plinul la job, Romy? – Ba da, dar el le răstoarnă pe fețele nevăzute și le ironizează în trecere, fără pretenții de expert, deși chiar este! He is a master of understatement. [strălucește prin modestie.] – Hmm, te-nțeleg, nu-ți vine să dai cu piciorul la așa deschidere spre idei și orizonturi. [pauză] Nu poți tu să-l descoși nițel să vorbească despre el? – Simt că și-ar dori-o, dar nu poate să verbalizeze, cu toate articolele lui bine remunerate… Simt că e fixat pe ceva mai adânc, dar nu poate trece pragul spre registrul personal, nicidecum spre intim. – Lasă verbalul! Nici cu gestica nu stă mai bine? – Off, Doamne! Când am ieșit alaltăieri seară de la Buffalo și am luat-o pe pietonală… nu era nimeni… semi-întuneric, bura… A sărit pe mine pe la spate, smucit. Nu m-am așteptat și m-am dezechilibrat puțin. M-am scuzat de parcă m-aș fi împiedicat eu. S-a scuzat și el, rușinat… Dacă suntem în aparté pe canapé, la vreun bar, nu reușește decât să mă înghesuie stângaci. [pauză] Așteaptă de la mine altceva decât panseurile mele, dar e incapabil să mi-o spună sau să mi-o arate prin limbaj corporal. Atunci nici eu nu știu ce să-i dau. [pauză] Hmm, tare e reușit altfel: are un corp ca de adolescent, fără o strelice de grăsime. I se luminează ochii azurii la câte-un joc de cuvinte sau idei sau când vreo jună chelnăriță îi zâmbește cu subînțeles. [pauză] Strelice Bad luck, Romy! [ghinion!] Câtă aparență atrăgătoare poate să fie în bărbatul ăsta… minat.

– Am fost la vizionare de DVD-uri la el acasă… – Iată un pas indispensabil, Romy. Cum stă? – Într-un bloc nou, mic și „verde”, foarte dichisit. – Unde, în vest sau în est? – Nu vrea să locuiască în Berlinul de Est. Zice că el în Vest se simte sigur. – Interesant, Romy, noi am trăit istoria asta. Dar el? – El a investigat-o. În fine, ține ordine pedantă la el acasă, zice că are o sârboaică la curățenie. Însă nu prea are ce curăța femeia, decât strictul necesar, e aranjat minimalist. Ca notă personală, doar aparatele de fitness și trei afișe mari cât ușa cu formația Kraftwerk, e mare fan al lor. [pauză] N-a fost căsătorit. N-are copii. – E suspect! E sărit de 40, nu? – Da, deși nu-i arată. Își idolatrizează instructorul de fitness, un jamaican negru, perfect, zice el. I-am zis că-l bănuiesc de gânduri perverse cu un negru. – Nu i-ai zis că n-avem decât un cuvânt? – Cum să nu? I-am explicat că în română negru = black, ca adjectiv și ca substantiv. Că dacă eticheta de „colorat” e admisă drept „corectă” în engleză, dimpotrivă, în română „colorat” este peiorativ. S-a amuzat copios de acest viceversa lingvistic și a prevăzut seisme diplomatice la nivel european din cauza lui. [pauză] – Să nu-mi spui că ați discutat doar lingvistică comparată sau că ți-a arătat filme cu iubiri romantice. – Ai intuit, filme, da: avant-garde cu excentricități, droguri, violență, pe ici pe colo unele efecte tehnice inovatoare. Cadrul și acțiunea filmelor sunt obscure până la neinteligibil, frizează sci-fi-ul psihologic, la limita porno. – O fi voaierist; poate îl excită și le alege anume când ești tu acolo. – Ia te uită, știi scenariul! Parcă ai fost de față. [pauză] Cam așa se produce: se ambalează, se înroșește și încearcă să se apropie, dar se poticnește. Dacă n-aș avea experiențele mele dinainte, aș putea crede că îl blochez eu. – Aiurea, Romy, nu el te invită la filme și expozții, alese pe sprânceană? – Interesant cum un tip discret, rațional până la rigid și conformist în gesturile la scenă deschisă, este ahtiat după artă nonconformistă, dusă la extreme… și cum e aproape paralizat motoric în intimitate. [pauză] – Da! Păcat, Romy… Mi-e greu să vizualizez, încearcă să-mi spui cum a decurs… vizionarea. – Limbajul lui intimist constă în a-mi arăta filme deșucheate. A încercat mai multe… Nu pot să le urmăresc nici până la jumătate. Sunt brutale în promiscuitatea lor. Nu numai sex, sexul se împletește haotic cu o gamă întreagă de excese. Maximum ce am suportat a fost cult-filmul franco-japonez, L’Empire des sens din anii ’70, devenit deja clasic, deși a fost interzis la vremea respectivă în Occident și în US. – Înfiorător, îl știu, nici eu nu m-am uitat la el până la capăt. – La ăsta a trebuit să mă uit, că ține de cultura generală a zilei. Mi-a ajuns: Never again! – Dar spune-mi, pe măsură ce curgea filmul erotic, el nu s-a destins, n-a devenit mai maleabil, mai firesc în cadrul lui propriu? [pauză] – Dimpotrivă, era și mai crispat. E prima dată, crede-mă, că m-am simțit la neîndemână din cauză că el era cumplit de încurcat ce să facă cu mine… De parcă n-am avea o sută de ani împreună! – Oho! Le îngroși bine, mai așteaptă un deceniu, două. [pauză] – Probabil că el leagă atingerea partenerului strict de actul sexual, or până acolo nu s-a potrivit. Nici sărutările nu s-au potrivit ca lumea. – Probabil că mama lui, Romy, nu l-a mângâiat sau nu l-a pupat, așa din senin și din instinct, poate era ea inhibată cu manifestările de iubire față de copil… – Probabil. În adâncul lui nu știe că mângâierea e un semn de apropiere și de atracție între oameni… – Ca și la primate, Romy, sau la feline… – Și că nu e destinată exclusiv actului sexual… – Dar tu nu știi, Romy, dacă e în stare să mângâie când face sex. Nu știi dacă e… arierat sexual. [pauză] – Tot ce se poate. Rămâne o zona neguroasă pentru mine, însă n-am tragere de inimă să cercetez mai mult… Să suport din nou caznele provenite din atracție – respingere. [pauză] Durere mare: dinafară pare mega-dezirabil, mai ales când spune ceva. – Hmmm, adu-ți aminte de scurtul meu episod cu americanul… – Să știi că la el m-am gândit, cu amorul vostru stereotip, scurt, fără duș nici înainte, nici după, funcțional, de „vidanjare”. Iartă-mă, nu pot să uit cuvântul ăsta dezgustător. [pauză] – Da. În contextul ăsta e oribil. Uită-l! Eu l-am uitat. Prefer termenii tandrețe, împlinire, comuniune, osmoză, catharsis, etc… Bine că putem să-i folosim încă… ocazional.

– Cred că iar nu ți-a plăcut, Romy, dușul rece de artă a zilelor noastre. Te-am târât și până la Freiburg ca să vedem expoziția. – Nu, nu, Brit, o găsesc foarte interesantă și revelatoare pentru ce trăim noi. – Poate noi nu, Romy, fiindcă suntem deja depășiți ca vârstă, dar tinerii așa trăiesc… – Nu, Brit, sincerely, nu vreau să cred așa ceva! E dezolant cum în Modern Love nu sesizezi nici urmă de dăruire generoasă sau de intimitate senzuală sau de invitație la joc fantezist și la mângâiere. Dimpotrivă, găsim sex en masse, gata prefabricat pe internet: la obiect, pe minute, eficace, individualist, anonim. Sub toate variantele de împerechere, LGBTQ [lesbian, gay, bisexual, transgender, quer, ultima însemnând toate la un loc], mai puțin cea naturală, tradițională, bărbat–femeie. Iar când în sfârșit perechea bărbat–femeie apare în Modern Love, e numai ca să aflăm că bărbatul e impotent sau femeia e frigidă și că doar de ochii lumii se afișează în cuplu. Deci se distruge și sensul profund al cuplului. – Come on, Romy, au avut și poante haioase… – Care ți-a plăcut ție? Filmulețul cu fata care-și învârte pe degete amorezii, consultându-i pe followers în timp real pe smartphone cum să procedeze cu partenerii… – Hai că o făcea abil, discret, pe sub masă, cu SMS-uri și cu poze… – Era versată tehnic, dar nu și amoros. – Păi, de-asta cerea sfatul prietenilor, Romy! – Frumos, nu? Online! Erau toți „prietenii” ei de pe Facebook prezenți la întâlnire, ea primind indicațiile lor utile în timp real, SMS-uri. Ura! Sunt online! Restul lumii vede tot ce experimentez eu, așa că trebuie să am grijă să-mi iasă bine show-ul pentru spectatori. Partenerul e secundar, el habar n-are că îl expun! That’s a good practical joke! [Asta-i o farsă bună!] – Don’t get angry, Romy! [Nu te înfuria!] Expo vrea să ne pună în față-n față cu noi înșine, că suntem cu toții abuzați și dezabuzați, pervertiți și sărăciți, chiar noi doi, fiindcă am vizitat-o, acceptând, ca public, ce ne servește. Ergo, și-a atins țelul! – Brit, atunci ar fi trebuit ca breasla leaderilor de opinie, cei ca tine de pildă, care știți să scrieți cu miez și spirit, să faceți atâta anti-reclamă expoziției, încât să nu se mai deschidă sau să nu fie vizitată cu turma, ca la nemți. – Liberté, égalité, fraternité, Romy dear, that’s modern life. [Așa-i viața modernă.] – Ehe, Brit, eu mi-am trăit tinerețea în mileniul trecut, când primeai poate un feed-back [răspuns, reacție] de la iubit după zece zile sau după zece ani. Trăiam însă sub mirajul atingerii reale, al sărutului furat. Întâlnirile, sentimentale sau intime, erau fie euforice, fie… devastatoare. – Iată, Romy, în epoca digitală e mai simplu, mai eficient: ne selectam rapid din virtual cea mai bună variantă de partener, pe care îl schimbăm tot rapid, cu următorul și mai bun… cu care tot singuri rămânem. – Nu se poate, Brit! Etalarea publică, parada, a ajuns și-n pat: obsesia de a fi pe net, sub toate aspectele vieții tale intime, casă, masă, pat… Se pare că în afara autoexhibării planetare nu exiști! Cât mai public, cât mai multe like-uri…

– Cum văd, ai avut din nou o discuție elevată cu Brit! Ce mai, o dezbatere ca-n Bundestag [parlament], fără amabilități forțate. – Exact ca acolo, inconcludentă: taman unde ne încadrăm noi doi, la una din  variantele de ”Modern Love”, dar nu am personalizat, am dezbătut așa, în general. [pauză] – Ce-a zis de carte, Romy? [pauză] – Mi-a părut rău de el. Mi s-a părut că e de două ori la neîndemână: că-i zic „Pa”, deși aici parcă s-ar fi consolat după hiaturile dintre noi. La carte însă nu se aștepta. I-am spus că eu comandasem cu totul altă carte și am primit-o pe asta, Tell the Truth and Shame the Devil [dă-i cu cu adevărul în cap, spune-i fără teamă] E despre abuzurile sexuale din colegiile britanice, cred că îl interesează… doar dacă nu e sătul de temă sau n-a refulat-o, ca reacție de apărare. Pe mine m-a frapat când am aflat că există așa ceva în Great Britain! [pauză] – Scandalul e mare, Romy, și în episcopiile americane și germane. Capii bisericii catolice au ascuns cu intenție abuzurile care le-au fost denunțate. Practic i-au acoperit pe prelații făptași, permițând perpetuarea răului, mii de victime, multiplu abuzate de mii de prelați. Iar acum deplâng faptul că biserica își pierde credincioșii… – Oricum, mi-a părut rău de Brit, parcă aș fi dat buzna peste el cu un secret greu, bine îngropat.– Doar presupui, Romy! Tu nu știi dacă și ce traume a trăit el la viața lui… Fire superficială cum ești, rămâi la niște presupuneri [pauză], dacă n-ai fost dispusă să-l psihanalizezi și să-l tratezi. – Ba chiar am fost, dar, cu regret, până la un punct. – Păcat! [pauză] Poate are noroc cu altcineva mai empatic.

Germania

Arhiva rubricii Stress & the Cities – Vise, valuri, vorbe de Florika Waltère

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.