Stress & the Cities – Vise, valuri, vorbe: „Nu de-asta mergem la școală” de Florika Waltère

30
stress florika waltere

logo rubrica stress & the cities– Ce-i porcăria asta de insulă? De-abia am ajuns la hotel, cu un hârb de bus. – Dacă ați adus șapte geamantane cu voi! Mă-ntreb cum v-ați suit în avion. – Zburăm business pe milele adunate de nevastă cu naveta ei peste ocean. – Ehe, la echipajul vostru mare hotelul ar fi trebuit să trimită o limuzină după voi. – Nu le dă prin cap! Nici tu un cocktail la sosire! Nici tu hamali să-ți ducă bagajele în cameră! Un c… de insulă! – Stai așa, Americanu’, n-au ei servicii lux, dar au o insulă splendidă! – Nicăieri nu-i mai frumos ca-n California! – Au portul, unde a fost și colosul din Rodos, apoi e orașul vechi fortificat… Au o cetățuie care a rezistat turcilor o sută de ani după ce a căzut Constantinopolul – deci multă istorie antică și medievală. Au priveliști frumoase… Dar se merge cu transportul în comun, iar eu nu mă încumet cu fiul la un nou calvar. – Vine rar? Nu are ore fixe? – Asta e! Nu știi când vine și se adună lume multă și e îmbulzeală ca la București în anii ’80. Eu sunt antrenată de atunci, dar fiul s-a răsucit la mine în brațe urlând ca din gură de șarpe o jumătate de oră cât a urcat busul pe serpentine. Nu am avut loc. Noroc cu pasagerii care mă înghesuiau și mă țineau astfel de-a-n picioarelea. Mă priveau compătimitori și neputincioși, ca și mine, la urgia fiului înfierbântat. La un moment dat a adormit răpus de furie. – Clar, ne ducem doar noi doi și-ți lăsăm fiica pe cap. Ai grijă că e iute de picior, de bine ce-a-nvățat să meargă.

– Ia trage puțin cu ochiul la tinerii noștri de alături, ce țanțoși stau ei doi în tête-à-tête la masa lor separată! – Ce mai, dom’ne, sunt mari de-acum: domnișoara e în clasa întâi și tânărul e la grădiniță. – Se poartă taaare cuviincios, și-au comandat singuri, în engleză! – Ha-ha-ha, ca să fie-n ton cu Parisul au cerut ceva sofisticat și… franțuzesc: cola, pommes frites și șnițel. – Ia te uită, al tău mă dă gata, cum îi toarnă ei cola din doză. – S-a luat după Americanu’. Nu ne-a turnat el bordeaux cu tot dichisul? – Mai știi cum făceau prichindeii pe animatorii la hotelul din Rodos? – Sigur! Cu cât atrăgeau mai mult atenția, cu atât se scălâmbăiau mai rău… Țopăiau, exultau și se dădeau peste cap și mai abitir, de parcă luaseră energizante… – Au fost turiștii indulgenți: când le făcea al meu zâmbre din cărucior, ei se amuzau cu ”Ah! How cute he is!” [„Ce isteț este!”] – Tare dulci erau! – Da, mai ales când v-ați dus voi să vizitați insula și m-ați lăsat singură cu ei la plajă: după ce s-au dat de-a rostogolul nu pe cele trei cearșafuri întinse de mine, ci pe alături, prin nisip, s-au luat la întrecere cine suge mai multe pietricele… – Speram și eu că a mea are mai multă minte-n cap la un an și nouă luni… Acum a evoluat: anul trecut în Caraibi îi ținea isonul lui tac-su la barul de zi al clubului. – Se umflă în pene Americanu’ cum se ține ea scai de el! – Auzi tu ce-i dă prin cap când a plătit el cu cardul: „Ce bună e o carte de-asta de joc, că nu-ți mai trebuie bani. Nu găsești una și pentru mine? Ca să nu trebuiască să muncesc!” – How cute! Și al meu, la Mamaia, anul trecut a găsit un porumbel șchiop pe peluză și-mi zice: „Hai să-l luăm acasă, mami! Sărmanul, e singur! E și el om!” Drăguți mai erau, cum descopereau ei lumea altfel decât noi, cu ochișorii lor proaspeți… – Acum s-au șmecherit, ne-au învățat slăbiciunile și ne țin sub papuc!

–Americanco, trăiesc și eu ca tine, în ritm american: mă scol la 05:45, la 7:30 sunt la serviciu și lucrez în stress concentrat până la 16:00–16:30, cu pauză de masă de jumătate de oră în restaurantul lux și gratis al firmei, vorba mamei, „fac totul ca să nu te sustragă nimic de la muncă”. În alertă mă arunc pe ușă, pe stradă, în metrou, apoi în tren și la urmă în autobuz și iar pe stradă, vorba mamei, „numai drumul și ajunge să îți umple ziua”, dar ea exagerează cu drag, iar după 35-45 de minute iată-mă proaspătă acasă, unde îmi sare în brațe mult prea zurbagiul și neprețuitul meu spiriduș, mă pupă cu foc de bun venit și vrea să știe pe loc „ce facem acum?”, întrebare la care tot el are rapid trei răspunsuri: cu bicicleta până la castel, cu mașina până în parcul cu toboganul uriaș de pe deal, pescuindu-l din drum și pe amic, sau în parcul cu țâșnitoare, peste pădure, la celălalt amic. În curte și pe stradă s-a jucat destul până am venit eu, așa că vrea schimbare de decor! – Da, ca la mine! Doar că eu nu zbor ca tine lunar în Europa de Vest 1-2 ore, eu zbor peste Pacific 11-12 ore. Cu fetele e altfel: ele vor țoale și iar țoale, cât mai scumpe, de designeri. Vor să fie ca modelele din reclame, taman acum când le ies coșuri pe față! Și sunt capricioase nevoie mare și sensibile ca mimozele! Într-un fel e mai simplu cu un băiat: vrea acțiune și doar acțiune! – Pe care trebuie să i-o procuri, că altfel te acționează el pe tine! În acțiune trebuie să-l spăl seara, chiar și pe dinți îl spăl tot eu la zece ani, căci aprigul luptător e în sfârșit topit, cade lat în pat, adică se suie ca un somnambul în patul cu tobogan, cocoțat pe hruba lui secretă… Mai nou mă irită timpul nesfârșit cât stă conectat cu gașca de killeri pe internet în campionate turbate. [pauză] Fetele ce fac? Se războiesc și ele 7 ore zilnic pe ecran? – Nu, ele fac chat, conversează, dar tot 7 ore! Dar nu poți să știi pe ce teme discută. Măcar tu-l vezi pe-al tău că împușcă!

– Am dus-o la operele clasice, de pe marile scene din America și Europa, la Tosca, Aida, Boema, Carmen, Figaro…  – Și ai câștigat-o pe viață cu ele? – Parțial… Poate i se va deschide apetitul mai târziu… Cel puțin la Verona, Milano și Paris am prins montări senzaționale. – Eu am prins la București, la Festivalul „Enescu” un Oedip grandios pe scenă… și inedit afară. – În fața operei vrei să spui? – Da! În plină stagiune Enescu, opera era restaurată perfect, dar parcul din față, chiar până la scările monumentale, era desfundat de nu puteau să tragă mașinile la scară. Așa că doamnele elegante cu rochii lungi și pantofi cu toc cui, țopăiau printre bolovanii din față ca să ajungă la treptele salvatoare… – Ha-ha-ha, hai să-ți spun și eu una de la Paris de astă-vară. În afară de faptul că Parisul e mult prea aglomerat, circulat, gazat, bruiat… Am fost la Opera mare, Garnier, cea barocă, cu plafonul pictat de Chagall. Piesa era celebră, biletele foarte scumpe, așa că ne-am împăunat de gală, ca să fim niște americance de bun gust. Ne-am dezumflat repede și ne-am tras pe margine ca să nu facem notă discordantă cu publicul, care parcă venea de la manifestațiile stradale pariziene, în adidași, ginși și tricouri… – Eu pe-al meu nu-l mai târăsc la operă. E la vârsta discotecii, și cum în capul lui una o exclude pe cealaltă, am renunțat… – Of course, și a mea vrea cu tot dinadinsul să fie în pas cu clica, așa că a trebuit să duc copilul și la ce-i place ei, nu numai mie. – Te-ai dus la tehno cu ea? – Mai rău, la rap. A fost oribil, asurzitor, underground [interlop] – Ai rezistat până la capăt? Mie mi s-a făcut rău de la stomac atunci când m-am rătăcit la un concert open air din Germania. – Noroc că eu, călătorind mult în avion, pot să mă izolez complet și nu aud nimic în jur, așa că am supraviețuit și concertului rap. Trebuie să-i arăt că mă interesează! – Sigur, trebuie! – Tu ne-ai făcut educația artistică și nouă, nu numai fiicei, când ne-ai „mânat” la Antwerpen, la reședința și atelierul lui Rubens! Dar cum? Și la Cina din Milano, la Arena din Verona… Tu ne-ai arătat marile atracții ale Europei, Americanco! Mereu îl pun pe fiu să ne citească cu voce tare jurnalele tale de călătorie, ca să-i crească apetitul pentru lăcașurile de cultură, că după el am face concedii doar în cluburile cu sporturi acvatice… – Nu-i bine că exersează astfel și româna mea de baltă? – Ba bine că nu! Exersează româna ta de catedră, presărată cu sare și piper, ca să fie suculentă!

– Draga mea, ce-ți place mai mult la școală? – Cum, „la școală”? – La tine la școală, în California. [pauză] – Ah, mă iei ca mama… – Nu te ia deloc ca mine, nu vezi că eu nu-ți mai zic nimic, fac doar treișpe-paișpe pe-alături. – Bine faci, căci m-am săturat de măcănelile tale… – Alo, domnișoara! – Păi, nu-i ăsta cuvântul pentru „reproaches”? – Lasă reproșurile mele. Ea vrea să afle ceva despre viața ta de acasă. – Dar nu e școala viața mea! – Draga mea, iartă-mă, am vrut să știu doar ce materie îți place la școală: mate, chimie, spaniolă, sport? – Aaa, asta vrei să spui? Păi, noi nu ne ducem la școală pentru mate, fizică, chimie și altele ca astea. Pentru astea sunt chinezii și rușii, că ei tocesc ca tâmpiții. [pauză] – Dar pentru ce vă duceți voi la școală? – Nu ne pierdem noi timpul acolo cu învățatul. – Totuși, ce faceți acolo? Că stați 6-7 ore în fiecare zi. [pauză]  – Noi avem acolo clasamentul nostru, ”our ranking”, am spus bine? – Da, e bine. Ce clasament? – Avem niște categorii la care ne dăm aprecieri și vrem să fim cât mai buni fiecare în categoria lui, să fim… unique. – Da, fiecare e unic în felul lui, diferit de ceilalți. E bine să vă stimulați… Dar de ce categorii e vorba? – Păi, cum să-ți spun? Cine e cea mai sexy, cine e cea mai bine îmbrăcată… – Nu aveți uniforme? – Slavă Domnului că m-am mutat de la școala aia de debili mintali. La țoale avem două categorii: cine poartă cele mai scumpe lucruri de îmbrăcăminte, adică de marcă, și cele mai… ușchite haine, adică originale. La originalitate eu sunt pe locul întâi. – E foarte frumos, tot vrei să urmezi fashion design. [modă] – Da, la New York, și mă pregătesc pentru asta, nu numai la orele alea plicticoase de desen la care mă târâie mama. – Ce note vă mai dați la școală, pentru ce discipline? – La băieți, de ex., cine este cel mai bun la bătaie, adică la arte marțiale. Ăsta e un chinez, o excepție, îl are ca idol pe Jackie Chan. Cine e cel mai smart… șmecher, nu? Adică te contrazice cel mai bine, cu cele mai bune contraargumente… – La fete ce mai aveți? – Și la fete și la băieți, cea mai apreciată chestie, adică are top rating, este să fii popular. – Aha?!? – Adică să te simpatizeze cât mai mulți, să ai o clică sau un gang cât mai numeros, ”I mean followers” [„Vreau să spun fani”], cu care te duci la shopping, la petreceri, la plajă, la jocuri… – Și ăia care învață la mate, istorie sau biologie stau acasă? – Dacă nu ai clică, nu ești nimic: ești singur și nu te știe nimeni, ca pe ”nerds” [„tocilarii”] la mate, istorie și mai știu eu ce-nvață ei acasă, ce nu trebuie la nimeni… – Draga mea, ea e o fire artistică… Eu i-am spus însă că fashion design la New York e un traseu anevoios!

– Bine că s-a acomodat în sfârșit cu chinezoaicele parșive care o sabotau. – Nici nu poți să îți închipui cât a trebuit să o susțin! Sunt niște hoațe: fotografiază modelele încă secrete și le trimit în China, unde le dau la confecționat cu mici schimbări „personale”. Le primesc înapoi cu avionul în două-trei zile și se prezintă cu ele la examene… Nu știi câte nopți, după job, mi-am scos ochii cusând împreună cu ea!!! – Nu pot să-mi imaginez! Rețin cavalcada voastră cu mutarea la New York și căutarea unei locuințe decente… – Apartament găseam, dar nu găseam, să tragi cu tunul, o fată potrivită care să stea cu ea și să împartă chiria exorbitantă și alte neajunsuri, în Babelul acela buimăcitor! – De trei ori în trei ani ai mutat-o parcă? – De cinci ori! Cu câți nervi și bani pierduți! [pauză] Și ea, sărăcuța, s-a maturizat rapid! A văzut că nu-i folosește doar să ai talent și să fii harnic, că a muncit mult, mititica, cu desenul tehnic și cu portofoliul! Nu te califici doar dacă știi limbi străine și cunoști lumea fiindcă ai voiajat cu metodă. Mai trebuie să fii hotărâtă și să lupți tu pentru locul tău în lume, nu mama! A înțeles ea, dar, cumva, s-a durificat.

Germania

Arhiva rubricii Stress & the Cities – Vise, valuri, vorbe de Florika Waltère

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.