– Nu te mâhni, Nemțea, nu e momentul acum cu epidemia asta, să îți faci griji din niște păreri. Fila e mai sensibilă, mai specială. – Texa dragă, tu nu ai avut aceeași legătură cu ea, noi ne știm din facultate și nici Atlanticul nu ne-a despărțit. Am tot căutat-o la telefon, înainte de nebunie, i-am scris emailuri cu „Ce mai faci?”. – Eu am mai vorbit cu ea, e bine. – Slavă Domnului că e bine, dar mie nu mi-a dat niciun semn. De-abia aseară am prins-o la telefon și a închis imediat cu „scuză-mă, dar sunt într-o conferință acum”. Nu cred că sâmbătă seară stă la conferințe peste ocean. – Da, e ciudat, adică e ciudată. Dar tu nu te frământa, nu ai de ce, gândește-te că poate vorbești cu un copil, care are toane. [pauză] – Texa, draga mea, ea e o fată cultivată și încercată prin lume și ne leagă o prietenie de-o viață, pe care nu vreau să o pierd. – Nu o pierzi, Nemțea, dar oamenii se mai schimbă. Ea de obicei nu vorbește despre ea. Mie îmi spune bancuri vesele, dar divaghează dacă o întreb ceva concret despre ea, ca să o ajut. Așa că o las în pace… [pauză] – Nu știu ce să cred, Texa, mie mi-a mai făcut figuri de dispariție bruscă… – Păi, nu mi-a trimis mie un SMS că se internează în spital când o așteptam noi toate șase astă vară la masă în Cișmigiu? – Înainte de asta, în iarnă, tot așa, o invitasem la masă la mine, cînd renovam apartamentul; mi-a dat telefon cu o jumătate de oră înainte că nu mai vine, că e gheață, dar era soare și gheața tocmai se topise. – Știi ce, n-ai ce să analizezi. E instabilă și are problemele ei, pe care nu vrea să le divulge. [pauză] – Dar e așa de plină de bucurie și generoasă când o prinzi într-o pasă bună…
Cu doi ani înainte
– Fila, tu crezi că vajnicele noastre strămoașe de la Sarmisegetuza purtau brățările astea uluitoare de aur? – Se crede că erau de cult, Nemțea, dar pe mine mă fascinează coiful de aur dacic de la Coțofenești. – Nu mai mult decât coroana de oțel a lui Carol I, ce epos… – Bună idee ai avut, Nemțea, să ne salvăm de caniculă în catacombele de la muzeul de istorie. – Idee premeditată în avion, unde am citit că l-au reamenajat recent… Hai acum să ne răcorim la un prânz la umbră… – Draga mea, te rog nu-mi refuza o mare plăcere, să îți ofer o mică amintire de la mine… – Fila, sunt superbe, și cerceii și brățările. Sunt bijuterii Tiffany. Mai văd minunății din astea prin muzeele de artă americane, dar costă o groază de bani. Sunt splendid lucrate, din argint, onix și peruzele. [pauză] Dar de ce să nu le porți tu? Sunt genul tău: cu pălăriuțele tale parcă ești coborâtă din afișele art nouveau. Eu am destule… – Mă bucur că îți plac și ai să le porți pentru că sunt de la mine. Să știi că am și eu la fel. – Vrei să ne facem surori de brățară Tiffany? Te rog să mi le-arăți, Fila. – Foarte bine, atunci poimâine seară la „Enescu” ne îmbrăcăm amânouă cu brățările americane. Și îți mulțumesc pentru că mă scoți… – Tot tu îmi mulțumești, scumpa mea?
– Vom fi oare în stare, Texa, să bem șampania asta în trei? – Ce ne împiedică? Dar poate ne ajută și soțul tău… – Ah, nu, dragilor, el bea whisky, dar o bem noi. Fetelor, să ne vedem mereu sănătoase, aici la mine, la București, în Germania la tine sau în voiaj în State! – Esențial nu e unde ne întâlnim, ci să ne întâlnim pur și simplu. – Repatriatelor, vouă nu vă e dor de Philadelphia și de Texas? Că mie mi-e dor de București, iată, vin aici în fiecare an. – Texa se mai duce la texanii ei, dar eu am stat îndeajuns 20 de ani în Philadelphia. E frumos orașul, nu spun, cu istorie impresionantă, dar dacă lucrezi în administrație și mai vrei să și avansezi un pic, îți pui sănătatea la bătaie… – Fila, draga mea, și noi ne-am dat seama în Texas că muncim împotriva sănătății noastre, iar când fiul a fost pe picioarele lui, ne-am mulțumit cu ce am agonisit, a recuperat și soțul tot atunci o proprietate a bunicilor din Ialomița și ne-am întors la origini, la București. – Eu n-am apucat să realizez că îmi ruinez sănătatea fiind prea prinsă în vârtej, cu normă plină la birou, cu MBA seara și cu învățat pentru examene la weekend. Până când am făcut coma diabetică pe fond de stress. Atunci nu am mai avut de ales și am revenit la tata acasă, ca să îmi aștept aici pensia americană timp de zece ani.
– Fila, hai să vorbim deschis, că și noi ne cunoaștem de 30 de ani, de când a venit Nemțea la mine în Texas… – Fila, eu am ajuns atunci la Texa după ce am plecat de la tine, din Philadelphia. – Bun, ea a venit la mine foarte abătută din cauza ta: zicea că ai un job bun, dar că ești foarte singură. Atunci am pus noi două la cale să te sensibilizăm pentru vecinul meu, ardeleanul. Ne plăcea la amândouă de el, că era suplu, sportiv, harnic, bine aranjat și nu-și dorea decât o nevastă româncă. – Ah, povestea asta, eu am reușit să o uit până la urmă… – Acuma este demult trecută și vindecată, dar spune-ne și nouă de ce nu a mers casa voastră. M-ai șocat când m-ai anunțat de azi pe mâine că te întorci la Philadelphia. Ore-n șir am vorbit la telefon și n-am reușit să te conving să te muți la mine. Am rămas tablou, crede-mă. – M-am pripit eu când m-am mutat în Texas. La Philadelphia eram deprimată și am sperat că schimbând locul voi schimba și norocul. Dar nu trebuia să plec dintr-un oraș mare, trepidant, cu cultură și tradiții, și să mă așez într-un spațiu răsărit peste noapte din pampas, unde m-am simțit ca-n mormânt… – Te rog, nu mă jigni, aveam de toate acolo, trebuia numai să te abonezi la concerte sau la teatru, unde se duceau toate clientele mele. – Fila, aveau la mall și patinoar în miezul verii, cum l-am prins eu în iulie. – Dragilor, dar nu se urnea ardeleanul! – Trebuia să îl scoți tu! – Ușor de zis, dar greu de făcut cu unul care cugetă mult până scoate un bănuț de la chimir pentru distracții și care nu are altceva în cuget decât să se procreeze. – Era maniac sexual? – Când am venit scurt prima dată ca să îl cunosc și ca să știu dacă îmi reziliez job-ul și apartamentul din Philadelphia, am ținut-o într-o iubire, iar seara ieșeam la distracții.
– Și i-a trecut iubirea odată ce te-ai mutat la el? – Dimpotrivă, numai asta i-a rămas. – ??? – Fără altceva: ar fi făcut sex întruna după ce venea de la serviciu, fără să ne mai pierdem timpul și banii cu alte distracții. – Dar tu nu puteai să-ți găsești un job ca să nu stai tot timpul acasă? – Pentru asta trebuia să îmi iau mai întâi permis de condus și mașină ca să pot să mă duc la serviciu, ceea ce nu se potrivea cu planurile lui, care erau să facem copii mintenaș. – Ar fi fost așa de rău? – Ar fi fost un blestem pentru mine. În afară de sex, noi nu aveam alt text, nu reușeam să leg nicio discuție cu el dincolo de treburile strict casnice, concrete. – Ai dispărut val-vârtej, Fila, n-ai vrut să-mi lași nicio portiță ca să te consolez cumva. – După trei luni, a durat și-așa prea mult. [pauză] El și-a găsit soață? – Da, și-a luat-o de la el din Bistrița. Când am plecat noi din America, ei erau happy cu trei copii, cel mare urma să se însoare. – Fila, fină cum ești, nu te potrivești cu oricine! – Ia te uită cine vorbește, Nemțea! – Dar din nou la Philadelphia, te-ai înșurubat și mai rău în producția și în întrecerea capitalistă. – Din nefericire, până m-am înecat din lipsă de … insulină… Hai, să mai bem un pahar, mic, pe măsura dozei, că acum sunt bine dozată și în plus, asigurată cu pensia americană.
Anii ’80
– Ce soare am prins azi, ne topim. – Ce șic ești, Filuța, cu pălăriuța asta trasă pe un ochi ca în Belle Époque. – Nu intrăm la Stirex? Am luat banii pe trei luni de vacanță și vreau să-mi ofer ceva frumos. – La fel și eu, Filuța, dar eu vreau ceva frumos de îmbrăcat. – E mai răcoare aici și mai ferit… [pauză] Mi-a ieșit pașaportul ca să plec în vizită la fratele tatei din Philadelphia. – Formi-daaabil, Fila, Philadelphia! – Sssst! – Îmi dai speranțe și mie, Fila, coo-loo-sal! – Uite, ca să sărbătorim evenimentul, alegeți un vas frumos de aici, ți-l fac cadou, ca să pui flori în el și să te gândești la mine, să-mi meargă bine acolo.
Germania
Arhiva rubricii Stress & the Cities – Vise, valuri, vorbe de Florika Waltère
