Stress & the Cities – Vise, valuri, vorbe: „Sală de așteptare la pediatru în Islamabad” de Florika Waltère

37
florika waltere leviathan.ro

logo rubrica stress & the cities– Tu, da’ ce-i aici la tine? M-am crezut în sala de așteptare a unui pediatru din Islamabad: numai mame învăluite în negru, fiecare cu 2-3 copii mici, în cărucior sau agitându-se primprejur. Se mai iau și la harță între ei și niciuna nu le spune nimic. – E o avalanșă acum de cereri de alocații pentru copii și pentru părinții care stau acasă cu ei. – Bine, dar le dau la toți de peste tot? – Nu chiar, tot încearcă să schimbe legile, să le dea doar dacă merg copiii la școală în Germania și dacă un părinte lucrează aici de cel puțin 5 ani. [pauză] Dar copiii pe care i-ai văzut în sala de așteptare sunt germani. – ??? – E o situație care se repetă: ele, mascatele în negru, sunt tinere, până în 30 de ani și divorțate. – ??? – Dar fac copii cu un partener german care recunoaște pruncii, iar aceștia primesc pașaport german de la naștere. Așa că mamele nu mai au nevoie de azil ca să rămână aici, au doar 2-3-4-5 copii germani de îngrijit, pentru care primesc alocația de copil până când copilul începe să muncească: 204€, 210€ sau 235€, în funcție de numărul copiilor. Plus alocația de părinte 300€ în primele 14 luni de la naștere. Plus apartamentul plătit și alte 200–400€ de persoană pe deasupra, după multe calculații precise, ca să poată trăi cu toții decent. – Dar tatăl lor german care i-a procreat nu îi crește și din banii lui? – De regulă tatăl lor legal, de pe certificatul de naștere, este și el tot din spațiul musulman, ca mama copiilor, dar are peste 60 de ani și trăiește aici tot din ajutor social împreună cu soția lui legală, de multe ori nemțoaică, cu care a primit pe vremuri pașaportul german. – Bine așa, trai, neneacă! Atunci o tânără mamă musulmană cu 3-5 copii și cu apt. corespunzător de 3-4 camere plătit de stat, poate trăi bine-merci cu cca. 2500€ pe lună, făcând câte un copil la 14 luni cu alesul inimii ei, pe care nu îl cunoaștem, pentru că nu are pașaport german și oricum viața ei particulară intră sub protecție de date. – Ăsta e un scenariu făcut de tine; vorbește mai încet că poate ne înțelege cineva de aici, care ori își însușește conceptul, ori ne dă afară ca AfD-iste. [Alternative für Deutschland, partid de extrema dreaptă] [pauză] – Dar tu cum te împaci cu situațiile astea? – Din ce în ce mai puțin, însă e „șeful” foarte doct și de treabă, în plus e plăcută și ambianța de lucru. – De cât timp faci tu sportul ăsta benevol? – De șapte ani, de când mi-a făcut firma cadou opt ani de pensie anticipată, adică să stau acasă ca angajată pasivă și să primesc mai departe ștatul de plată la domiciliu cu trei sferturi din ultimul salariu. – ??? – Așa că vezi, am disponibilități materiale și sociale ca să dau și eu ceva înapoi. – Stop, nu confunda, tu iei pensia ta anticipată de la privați, unde ai lucrat pe brânci, cât?, o viață. – Peste 20 de ani. Hai să îți spun una bună: pentru cei patru ani, care mi s-au recunoscut în România, iau pensie 50€. Te invit la masă pe banii ăștia. – Pensie mare, trebuie să o stropim, hai la masă!

Brunch de Crăciun cu colegii
– Interesant și trist totodată este, dragii mei colaboratori onorifici, că mulți adolescenți din școli își fac un plan de viață în care și ei să trăiască din ajutorul social, ca și părinții lor, adică ceea ce văd acasă. – Iartă-mă, șefu’, dar școala germană nu intervine aici ca să îi inspire cu valori de muncă și de dezvoltare personală? – Lor li se pare că sunt mai „cool” [mai interesanți] dacă primesc doar, fără să dea în schimb. – Cât va mai suporta statul presiunea? – Soțul meu german e perfect de acord cu sistemul acesta social gras. Zice că toți oamenii care nu produc sau produc minim, doar cât primesc de la un mini job de 450€, pe care statul îi suplimentează cu 1450€, trebuie să cheltuiască acești bani ca să trăiască ei și copiii lor. Și în felul acesta se rulează banii și duduie motorul economic.

– Îi știm bine pe aceștia care cunosc toate chichițele sociale mai profund decât limba germană, ei sunt die Sozialadel. – Cum ați spus, e o noțiune nouă? – Nu, e o noțiune internă, „nobilimea sistemului social”. – Nu-i totuși cam cinic că noi stăm la răsfăț aici la brunch-ul de Crăciun și judecăm niște oameni amărâți care au nevoie de ajutorul nostru? – Nu pe oameni îi judec, pentru că este dreptul și datoria lor să se străduie cum pot ca să-și aranjeze viața, judec statul permisiv, care nu poate să reformeze niște legi. Legile lor erau foarte bune în perioada de miraj economic german de după război, când munceau toți pe rupte. Or, vremurile s-au schimbat și legile alea nu mai sunt bune acum, când trebuie să muncești calificat sau supracalificat. – Ai carte, ai parte. Sau altfel spus, lumea s-a împărțit în două clase: cu sau fără educație. – Tocmai de-aia ar trebui să rupă cartea școlarii, în loc să viseze cum vor chiuli mai bine în viață. – Dar pentru asta trebuie să bagi la școală pe părinți. Iar părinții nu trec pe la școală nici măcar ca să afle ce fac copiii lor acolo.

Germania

Arhiva rubricii Stress & the Cities – Vise, valuri, vorbe de Florika Waltère

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.