– Nu insista! M-a rugat și ea și am refuzat-o. – Atunci cine s-o promoveze, Mela, dacă noi nu o facem? – Tu ești prea bine intenționată cu toți și de-asta ți se sparg atâtea în cap. – Dar am încredere în ea: e tânără, e frumoasă, avântată, talentată… – E prea multilateral talentată. Nu are o linie clară. – Dar și-o caută, Mela, e tânără, are timp să și-o găsească. – Nu-mi lasă impresia că și-o caută. Dacă te uiți pe portalul ei, vezi cum creează sub ochii noștri în toate registrele: peisagism, visagism, versuri, compoziție, cântat, pictat, machiat, mobilat… – Hai, că la peisagism are și diploma, însă nu practică, deoarece nu i-a plăcut. – Poate e semnificativ faptul că nu i-a plăcut. – De ce? – Adică nu i-a plăcut să dezvolte o viziune artistică personală acolo unde era obligată prin studiu să aprofundeze tehnica. [pauză] Cred că asta e problema ei. Îi merge mâna ușor, dar nu aprofundează, rămâne la niște fulgurații liniare sau coloristice. Sau muzicale, dar acolo nu mă pricep eu să apreciez. – Uite, Mela, am găsit încă ceva unde nu se bagă: dansul. – Cred că i-ar plăcea ei, grațioasă cum este, păcat însă că s-a îngrășat. În esență, nu se poate hotărî la forma care să o exprime artistic cel mai propriu și se irosește în toate direcțiile. Nu pot să o elogiez pentru niște încercări. [pauză] – Da, e drama ei: vrea să cuprindă totul, să placă la toți, fiecăruia în felul lui. De aceea și în grupul nostru nu ia poziție la măgării ca să nu supere pe x sau y. Vrea să îi încânte, să-i fascineze pe toți, să nu-i piardă ca public. – E de-a dreptul periculos pentru ea ca artistă: o scaldă în oportunism estetic. Și ca om: prietenii fermi vor lua distanță de becul care atrage prea multe musculițe. [pauză] – Mela, dacă noi suntem așa de avizate ca să o forfecăm, hai atunci să o și ajutăm. E totuși o prezență tulburătoare de scenă când apare minuțios machiată, cu ochii acvamarini puși în valoare. Poartă ținute originale, fără să fie ultimul răcnet. Are stofă de artist și de trend-setter. [pauză] – Eu te iubesc pe tine, cum îi iubești tu pe atâția care promit câte ceva sau își declară intenții bune… Voi încerca să o conving că nu are decât de câștigat dacă se lasă nițel îndrumată, măcar pe liniile ei feminine, diafane… – Da, Mela, ăsta e genul ei. Ea crede cu convingere, și trebuie să fii convins de ceea ce faci, că destinul ei este să creeze frumusețe… – Dar a nimerit greșit epoca: nu are oare succes estetica urâtului de jumătate de secol încoace? A șocului, a zbuciumului și a zgâlțâitului din confortul… burghez? Adică ce e contrar esteticii ei, dacă ar avea vreo estetică definită.
– Draga mea, m-am străduit să-l mulțumesc tehnic sau stilistic pe profesor, dar am simţit că pierd ceva din ceea ce este al meu… şi am început să mă îndoiesc de tot ceea ce am creat şi să mă întreb dacă lucrările recente i-ar plăcea sau nu, dacă ar fi potrivite sau nu… dacă ar fi la nivelul cerut sau nu, habar n-am. În aşa situaţie nu m-am mai aflat şi sunt descumpănită… E ca şi cum tot ce am realizat până acum nu mai are niciun sens şi nicio valoare. Pe de altă parte un sfat bun, mă face să renunț la orgoliu, să vreau să caut mai mult, să descopăr la mine şi în mine altceva-ul care să mă scoată la lumină cu ceva bun. [pauză] M-a ajutat să îmi dau seama că pot mai mult de atât, doar că în mintea şi în sufletul meu se dă o bătălie… pe care o voi încheia într-un final. – Artista mea, viața de artist este o întrebare deschisă și o zbatere. O critică constructivă îți vine de multe ori în ajutor ca să te autodepășești. [pauză] Eu n-am fost în stare: în adolescența mă produceam la o școala de artă și de-atunci mă interesează arta, muzeele etc. Dar pe vremea aceea nu m-am crezut destul de talentată (față de ceilalți, deși aveam note bune la pictură și modelaj) și nici destul de tare ca să urmez artele, cum au facut-o câțiva. Acelora nu le-a fost ușor deloc ca artiști sau au făcut ulterior arhitectură sau business. Știu că nu-ți spun o poveste nouă, dar este experiența mea nemijlocită. Cunosc câțiva pictori și pictorițe relativ consacrați. Nu au o viață simplă, fiecare cu povestea lui…
– Cum merge corul, Artista? – Ar merge, dar unii vin și alții pleacă. Nu au constanță și eu nu pot să-i oblig, dar nici să-mi pierd timpul. – Ai puțintică răbdare, de bază sunt „fondatoarele” asociației și cred că ele vor trage și pe altele la tinerețe, muzică și antren. [pauză] – Apoi sunt cam mofturoase doamnele coriste: cu cele nou venite am vrut să fac o probă de voce, să îmi cânte ele ce vor în trei minute. Au fost de-a dreptul ofensate că „Ce, suntem aici la examen?” – Așa-s fetele, Artisto, capricioase. Am și eu o problemă cu dumnealor: corul se plânge că îl persecut, că sunt prea strictă la întâlniri ca să păstrăm programul anunțat și să iasă totul la fix. [pauză] Se feresc ca de râie să spună că ar avea vreo legătură cu asociația, iar pe de altă parte vor să le punem la dispoziție sală de repetiție și sală de concert standard… N-am nimic împotrivă să găsiți voi o sala mai bună și pe care să o putem plăti. Poate reușiți voi, căci sunteți tinere si entuziaste, cât despre sală, eu sunt sceptică. Ce avem deja mi se pare mie ideal pentru nevoile noastre. Cu pretențiile, Artisto, e mai greu chiar de la început. – Tu nu te lua după ce spune x și y, pentru că lumea vorbește și nu are altceva de făcut decât să critice pe aceia care fac ceva. Ei vor trăncăni mereu, indiferent câte lucruri bune faci tu. Cine stă să-i asculte? [pauză] – Mă rog. Însă, cu toate aceste neajunsuri interne, silințele noastre, Artisto, au dat roade: voi ați fost la înălțime pe scenă, publicul a fost încântat, de voi și de bufet, dar mai ales cotidianul german local nr. 1 v-a lăudat pe prima pagină cu titlul Fetițe dulci ca-n București în toată lumea nu găsești. [pauză] – Păcat că la televizor nu pot să prezint cine știe ce realizări cu corul. Mi-ar plăcea să arătăm niște fotografii sau înregistrări frumoase… Uite, a trecut anul și nu am reușit să ne organizăm. – Artista mea, sunt sigură că vei face o figură cât se poate de bună la TV, cu ochii tăi frumoși, cu vocea ta frumoasă și oricum, cu ideile tale structurate și generoase. [pauză] Artisto, per total bilanțul tău de doi ani e excepțional! Mă bucur de musical, de cor, de expo, de presă. Îți meriți succesul pe deplin, tot așa înainte!
– Am citit aseară în liniște, Artisto, versurile tale de cristal și, pe alocuri, de… lavă. Sunt pătrunzătoare și totodată diafane, fără să tragi cu greu de ele din condei ca să le potrivești. La câteva am rezonat cu ecou lung. [pauză] Vineri sunt liberă și tare mi-aș dori să mergem noi două la muzee de la 11.00–12.00, până spre seară. Mâncăm în oraș și vorbim de tablouri și de versuri. Ce zici? – Draga mea, îmi dai încredere dacă rezonezi pe aceeași undă cu poeziile mele. [pauză] Ora 11 e prea devreme pentru mine. În ultimele nopți am dormit tot câte 4-5 ore, căci am mai lucrat una-alta. Îmi vin idei de versuri sau de anumite nuanțe coloristice și trebuie să mă scol și să le captez scurt în scris, ca să nu pierd ideea până dimineață. Dacă trebuie să mă trezesc devreme sunt frântă. Îmi vine să plâng de oboseală. – Bine că nu te duci la serviciu. [pauză] Dar nicio problemă, asta e, Artista, noi două avem un decalaj de… fus orar. – Draga mea, nu este niciun decalaj între noi, ora este exterioară. În interior eu mă simt mai aproape de tine și de generația ta decât de a mea, a celor de 30+. – Ești tu aparte! De regulă prăpastia dintre generații se resimte între tineri și părinții lor. Tinerii vor să facă totul altfel, iar vârstnicii nu-i înțeleg. Or tu resimți generation gap față de cei de vârsta ta! – Da, mă simt la îndemână, mental și spiritual, în lumea voastră. Mă simt mai bine sincronizată cu voi. Am mai multe vederi comune cu voi, pe măsură ce mă detașez de cei de-o seamă cu mine. – Cum sunt cei de vârsta ta? De ce nu ești în concordanță cu ei? – Generația noastră e concentrată pe frivolități, vorbesc de filme, reviste cancan, Cosmopolitan. Nu mai citesc cărți, nu se uită nici măcar la documentare despre cărți sau oameni iluștri… Nu am ce învăța de la ei. [pauză] Când vă ascult pe voi, îmi dau seama câte lucruri am pierdut. Se trage de la educația voastră școlară, net superioară. – Artistă dragă, dar aveți atâta informație la îndemână, puteți recupera ușor! – Nu-i ușor. N-avem structura pe care să completăm. În anii ’90, când treceam eu prin școală, picaseră toate standardele. – Voi v-ați născut în libertate, Artisto! Pe vremea noastră educația era politizată de la prima oră din clasă. – La noi era haos. Simt că m-am născut în perioada nepotrivită. Îmi doresc să comunic mai mult decât hihihi și hahaha… Vreau să trăiesc într-un mediu în care să îmi îmbogățesc paleta de preocupări. – Începe chiar de azi, Artisto, tu știi ce să selectezi din emisiuni și din cărți. Vino la mine să-ți alegi câteva. [pauză] – În legătură cu cartea pe care o pregătesc, cu reflecțiile voastre despre mine, am şi eu exact aceeaşi teamă ca tine, că vor curge elogiile amabile de la friends [prieteni], de care chiar că nu am nevoie, ci de imaginea voastră adevărată despre mine… – Imagine adevărată, Artisto? Tu știi cel mai bine că o imagine se face, se confecționează în timp, cu strădanie…
– Când a venit ea la noi? Așa, spontan? – Nu chiar: era în Germania de un an și încercase diverse canale. [pauză] Ne-a fost greu să o… „integrăm” în programul nostru de conferințe de-atunci. Adică să-i punem scenă și public la dispoziție. La un moment dat, după vreun an, un membru s-a burzuluit: „Tot artista? Mereu artista? Pe altcineva nu mai avem de scos în față?” – E într-adevăr foarte prolifică. – Nu numai la show-uri, ci în mai toate registrele artistice și face bine ce face. – Eu nu sunt entuziasmată de cum pictează, deși are o ușurință și o rapiditate ca Făt-Frumos la umplut pânzele. – Acuma n-o să-i scoți vină din faptul că e prolifică. [pauză] I-ai citit poeziile? Mie astea îmi plac cel mai mult, fiindcă pot să le apreciez mai bine, prin formația mea. – Cine mai citește azi poezie? – Tocmai, la toți le-a crescut smart-phonul din palmă și sunt convinși că află tot ce e în viață și în artă numai de acolo. De aceea i-am sugerat să își compună melodii pentru textele ei, ca Bob Dylan sau Leonard Cohen. A făcut-o deja și le postează pe youtube și pe un blog al ei. – Sigur, sigur, e bine, să se facă trend-setter sau influencer ca Taylor Swift. – Ceva de genul ăsta, trebuie să-i dai publicului distracție completă, că nu mai pun ei mâna pe cărți de versuri… – Păi, să ne influențeze, dragă, în masă, dacă o face bine! – Corect! Dacă îl face pe Nea Mărin mai deștept și mai frumos! – Nu doar atât! Că Nea Mărin se crede deja așa! Dacă-l face mai de folos! – Ei, și? Se preocupă? – Nu știu ce crede de ideea asta, pentru că e foarte preocupată de viziunile ei artistice. Mai este și acut timorată de… soarta planetei. – Bine că-și permite, adică are cine s-o țină. [pauză] – Ei, revin la cum a sosit ea la noi. Practic soțul ei ne-a dat impulsul. Mai întâi ne-a spus că „Sunt de un an aici ca IT-ist și ce bine că v-am găsit pe net. Dar aveți un portal de c…”, ceea ce era adevărat. – Ba mie îmi place foarte mult, e complet, la zi, suntem toți frumoși în el, chiar haioși. – Atunci nu era așa, pentru că începusem cu un program chinuitor: când editam o pagină le stricam pe toate celelalte dinainte. – Cel de-acum ni l-a făcut soțul ei? – Nu, dar el l-a instalat, ca și înnoirile o dată la trei ani… dacă are chef. La puțin timp după asta m-am întâlnit cu ei doi și am mers la bibliotecă… – Te-ai dus la doamna directoare? Drăguță femeie, ce acțiuni mărețe ne-a lăsat ea să facem acolo. – I-am arătat turnul cu balustrade și cu scări spiralate și am întrebat-o dacă vrea să facă o probă vocală pentru acustică. – În timpul programului? – Îi cerusem voie directoarei. [pauză] Ea și-a dres un pic vocea și a cântat, numai tonalități, fără cuvinte… Fâșâiala cărților a încetat, s-a lăsat o liniște totală și eu am fost încântată. Și ei i-a plăcut aerul artistic al spațiului. [pauză] Atunci ne-am pecetluit simpatiile și eu mi-am zis că merită să ne schimbăm profilul după ea. Așa au început show-urile ei și ale noastre. – Așa a început bătaia noastră de cap, a ta în primul rând, cu săli de spectacole, cu bani să le plătești și cu public care să le umple… – Mă rog, și alte complicații, cu bilete de intrare, pe care nu avem voie să le percepem, că ne ia la bani mărunți oficiul de finanțe… – Doar n-o să ne riscăm statutul non-profit. – Un membru din consiliu n-a fost de acord să virăm spre divertisment. Zicea: „De ce a scos-o el din țară? Din orașul lor mare unde avea succes și public în limba română? Credeți că va putea trăi din artă aici? Cunoașteți pe vreunul dintre românii de aici care trăiește din artă? Aici ce va face fără să știe germana?” – Dar a învățat-o binișor; engleză vorbește bine. – Suntem de acord: e plină de talente, e foarte harnică, și inspirată pe deasupra. Bine că are cine să o iubească! – Pentru asta îi admir pe amândoi, deși… m-am întrebat de ce nu au copii. – Eu am întrebat-o frontal și s-a scuturat că nu vor niciunul să sporească aglomerația lumii. – O fi un punct de vedere… umanitar, deși, statistic vorbind, pot reduce suprapopulația și dacă fac doar un copil. [pauză] – Așa au hotărât să trăiască doar pentru ei, atâta cât le folosește lor. [pauză] – Pe mine mă dezamăgește că de un an ea nu mai face nimic pentru noi: și-a luat toate contactele de săli, instituții și public, își descrie singură la ziar succesele ei din Germania și dă declarații că asociația o invită ocazional să colaboreze, de parcă nu s-a lansat la noi și n-ar fi în consiliu. – A rămas în consiliu doar pe hârtie, după ce s-a supărat de 2-3 ori pe niște intrigi mărunte și a zis că se retrage. [pauză] Crede-mă că am implorat-o să nu se retragă… Așa că nu mai e, după ce am aranjat pentru ea tot ce se putea, desigur și în beneficiul nostru, fiindcă ne-am diversificat programul și am întinerit publicul… – Păcat că doar la spectacol am întinerit, nu și la munca de jos, unde am rămas tot aceiași veterani.
– Artisto, ieșirea ta din consiliu ar fi o lovitura de grație. Pentru că asociația noastră se reazemă pe trei piloni care lucrează efectiv: tu, eu și finanțista. Ce faceți, mă lăsați singură? Spune-mi te rog, unde greșesc? O asociație într-un om nu arată bine, nu e entuziasm, nu e emulație. Zău că-mi vine și mie să-mi dau demisia. Cu enormă durere că am reușit să vă motivez doar pentru scurt timp, atâta doar cât să dați cu nasul și să vă satifaceți curiozitatea. Și să citiți câteva articole despre voi la ziar. [pauză] – Dar eu nu umblu după funcții! – Nu e vorba de funcții, Artisto, ci de a fi umăr la umăr. [pauză] Fii fără grijă, nu te alegem președinte sau vice dacă nu vrei. Știi și tu că oamenii nu se înghesuie acolo unde este de lucru, ci la distracție, ca public sau cel mult să se profileze ei în față o dată-de două ori și pe urmă „La revedere”… – Dar eu nu îmi iau „La revedere”, mai vin la voi să cânt sau să expun… – Nu ne lăsa, Artisto, așa din senin, în mijlocul anului. [pauză] Dacă ai rămas cu gustul amar de la mini-job-ul pe care nu l-am putut realiza pentru tine, știi bine că noi nu avem voie sa angajăm pe nimeni, membru sau nemembru, din motivele 1, 2, 3, 4 din statut și de la oficiul de finanțe. [pauză] Noi lucrăm exclusiv onorific. [pauză] Ne-ai lasat paf cu retragerea, nu putem crede. Nu te-am sprijinit suficient? – Chiar nu am avut intenţia să vă şochez. Cu siguranţă se va găsi cineva care să intre în locul meu. Putem oferi locul altui membru tânăr. – Aici e buba, Artisto, nu e nimeni disponibil să-și ia puțintică răspundere, mai ales dintre cei tineri… Poate doar ca să figureze în consiliu și să aibă cărți de vizită… – Bine, începem să căutăm înlocuitori până la adunarea din ianuarie când realegem consiliul. – Vei vedea că nu vom găsi. Cunoști tu pe cineva tânăr și săritor? Ai undă verde! – Pentru finalul anului mă gândesc la un eveniment care să atragă lumea, să le dăm exact ce vor: voie bună, dans şi petrecere, dar la alt nivel – ideea e în lucru. Dar pentru asta avem nevoie de altă sală… [pauză] – Lasă un moment show-rile, Artisto. Îți repet: tu nu iei locul nimănui din consiliu, pentru că nu există o persoană mai potrivită, adică mai capabilă decât tine, anul acesta și anii care vor veni. De asta am fost cu toții super happy în ianuarie trecut când ai intrat, și spun tuturor că tu ne-ai îmbogățit etc. etc. Încă ceva, noi cei cinci din consiliu, chiar dacă doi dintre noi sunt doar pe hârtie, suntem legați printr-o solidaritate și o constanță în ceea ce facem și prin grija față de cei 70 de membri care ne-au dat conturile și încrederea lor. Mai ales încrederea.
Germania
Arhiva rubricii Stress & the Cities – Vise, valuri, vorbe de Florika Waltère
