Stress & the Cities – Vise, valuri, vorbe: „Tradiție și prejudecată” de Florika Waltère

23
Gustav Klimt, „Sărutul”, 1907–1908
Gustav Klimt, „Sărutul”, 1907–1908

– Brâncuși te-a luat de model pe tine pentru torsul lui de bronz. [pauză] – E simplu și forte… Hmmm, e frumos, dar… mi-a uitat sexul. – Tot torsul e un sex bărbătesc, nu vezi? [pauză] – Ooo, thank you! Do you feel it so strong? [îl simți așa puternic?] [pauză] – Nu doar puternic, emană căldură și forță… protectoare… ca tine. – My lady, mă simt flatat! – Nu trebuie, simte-te doar bine. Așa cum ești. – Sunt așa doar cu tine. – Știu! Altfel ești un hardliner, dar cu mine ești un… hard-sexer. [pasionat senzual] Spune-mi, te rog, de ce David al lui Michelangelo și statuile marilor bărbați greci, idealizați desigur, au sexul, simbol al masculinității, nu? Ei bine, îl au frumos modelat, dar infim, subdimensionat!? – Ha-ha-ha! Tocmai! Bărbăția, my lady, presupune controlul asupra instinctelor. Ce-i instinctual în om e intim, nu poți expune în public, în Piazza sau în galeria de artă.

– DiDi, nu ne vede nimeni aici, suntem în cer! Hai să ne plimbăm prin lumea lui Gustav Klimt. – Ai avut o idee superbă, iubita, cu Atelier des Lumières! – Nu știe nimeni cine suntem, cum ne baladăm așa tărcați în culori fastuoase. Umblăm ca două feline striate ținându-ne de mână, prin hala scăldată în magia formelor, a culorilor și a muzicii. [pauză] Mari artiști italienii care au creat fascinația asta totală! Ne înlănțuim în Sărutul lui Klimt, darling, ne prelungim  în arta lui, evanescentă și incandescentă. [pauză] – Semeni cu ea, iubita, cu muza lui Klimt! Ai părul și fața ei alungită, ai trupul ei, cu aceeași curbură a șoldului… [pauză] –  Vrei să spui că sunt retro?  – Ești… dintotdeauna, a mea.

– De ce claxonează istericii ăștia ca la București? Vor să scoale morții din Montparnasse? –   Probabil că se bucură și ei de pantalonii tăi… remarcabili! – Tu te bucuri, DiDi? – Orice îți stă bine ție! Mai ales evazații anii ’70 redivivus! – Mergem la dans la Paris Plage? [pauză] Te rooog! – Ah, nu, nu mă pune să mă dau în spectacol! Vezi? Eu nu te-am obligat să cânți în karaoke atunci la mine… – Dar eu m-am bucurat să te ascult pe tine! – Bine, atunci mergem și eu am să mă bucur să mă uit la tine cum dansezi! – Cu pantalonii evazați? – Da, cu ei.

– Tu ce ai? Zmeură? – Cred că e de coacăze, acrișoară și delicioasă: ia jumătate de la mine. – Și tu, DiDi, jumătatea cu mango de la mine. Ce mai avem în punguliță? – O bogăție de prăjiturele, iubita, les macarons, delicii franțuzești! – Păi, avem cu ciocolată, cu vanilie, cu scorțișoară, ceai verde, fistic… – Încercăm ceai verde? – Mmm, ăsta e foarte rafinat! [pauză] – Ne scuzați, madame et monsieur, nu vrem să vă deranjăm! – Niciun deranj… cu ce vă putem fi de folos? – Nu vă supărați, dar nu stați bine aici! – De ce, vă rog? Suntem pe o stradă publică! – E vorba de canapeaua pe care stați… – Da, ce-i cu ea? E veche, a aruncat-o cineva la  gunoi și se ridică mâine… – Nu, nu deranjați pe nimeni! Nici noi nu vrem să vă deranjăm, doar să vă prevenim că s-ar putea să aibă ploșnițe [punaises]. – Ah, bon? [serios?] Mulțumim! Vom pleca îndată și ne vom deparazita la hotel. – Bonne soirée, m’sieur, madame!

– Știau ei ce știau, DiDi, cuplul de francezi care voiau să ne scoale de pe canapea, când noi savuram les macarons… – Acum doi ani seara pe stradă la Paris? Când ne instalasem comod și mâncam prăjiturelele alea grozave? – Da. Anul trecut postul oficial TV France 2 anunța invazia de ploșnițe din Franța, din apartamente și din hoteluri. – Să nu-mi spui, iubita, că au trimis poliția împotriva lor! – Aproape… Invazia de ploșnițe se alterna la TV cu știrile despre inundațiile repetate din sudul Franței. – Sărmanii francezi, iubita, sunt încercați de soartă! Multe invazii au trecut peste ei: naziștii, musulmanii din fostele colonii, teroriștii, chiar ei înșiși se invadează cu vestele galbene, acum poftim și ploșnițe! – Tu enumeri, DiDi, ce-au pățit în ultimul secol, dar nici înainte nu a fost scutită țara lor frumoasă: la „involuție” s-au invadat și s-au decapitat între ei. Înainte îi căsăpiseră englezii cu o sută de ani de război… – Dar și ei în frunte cu Napoleon au invadat toată Europa! – El cel puțin a lăsat moștenire Europei codul lui de drept civil. Iar unii istorici, DiDi, îl reevaluează pe Napoleon ca vizionar al unei Europe unite avant la lettre [înainte de Uniunea Europeană].

– Nu te-am dus eu, iubita, la cimitirul Montparnasse, ca să-i vezi pe corifeii români, ce se odihnesc acolo pe veci? Ionescu, Enescu… – Nu Enescu, DiDi, el e la Père Lachaise. – Mă rog, atunci pe Brâncuși și pe cel cu aforisme și stil francez impecabil… – Cioran… Mai e și Tristan Tzara acolo. [pauză] – Nu te-am dus sus la Sacré Coeur, unde ni se așternea Parisul la picioare? – Da, pe Montmartre. Unde ți-a făcut portretul în creion o doamnă distinsă din piațeta artiștilor și te-a întinerit cu 20 de ani… – Voia să-ți facă ție complimente, iubita. Nu-mi spunea că grație ție am o aură luminoasă și tinerească? – M-am înțeles cu ea din ochi că te plăceam amândouă! [pauză] M-ai inițiat, DiDi, și la muzeul erotismului de lângă Moulin Rouge, unde ne-am uitat prelung la montajul de fotografii prim-plan cu sexe femeiești în excitație, cu vulve umede acoperite de păr negru, cu licăriri rosé în adâncuri… Și mă trăgeai fin de braț să mergem la hotel. – Ha-ha-ha! Francezii, artiștii decadenței! Dar ai o memorie imbatabilă, ma chère! – Memorie picturală și emoțională, că la cifre sunt zero! Dar am și eu meritele mele pariziene, DiDi: nu te-am dus eu la Monet, enorm, prolific, fabulos, din Grand Palais? Și la Klimt în Atelier des Lumières, unde ne plimbam euforici în luminile colorate? [pauză] Însă tu mi-ai adus Parisul, dear darling, mi l-ai adus în suflet. – Aha? – Înainte să te cunosc parcă nu existau pentru mine mărețiile și cotloanele mirifice ale Parisului… Erau  niște atracții, pe care trebuia să le bifez ca orice turist. [pauză] – I’m happy, iubita, că ne-am creat Parisul nostru. [pauză] – Ne-am apropriat multe locuri, DiDi, Luxemburg, Lausanne, Bruxelles, ca să le numesc doar pe cele francofone… – Ne scăldăm fără griji, iubita, în lumina din apele și din grădinile lui Monet. Ne-am făcut o lume frumoasă, iubita, be happy! [fii fericită] – Sunt… Plutim, DiDi, într-un vis, pe care nu vrem să-l deranjăm cu nici o iotă. [pauză] Știm însă la fel de bine că visul se va sfârși… Și că va trece într-o amintire care ne va fortifica…

– Atenție, DiDi, ne-am deconspirat! – Au rămas aici colegii tăi de serviciu peste weekend? – Nu. Chelnerul ne-a citit. Când ne-a adus cafeaua la masă, m-a salutat cu „Bon weekend d’amour, madame!” – Bravo lui! Doar nu voiai să ne ureze „Bon weekend d’affaires”? – Cum vii tu mereu, DiDi, în zbor, de la Saigon, Hong Kong, Seul, Tbilisi, Helsinki! E minunat cum spui tu „prezent” la întâlnirile noastre, neanulabile, suspendate în cer! – Sorry, iubita, aceste hoteluri ”4*4 you” [patru stele pentru tine] sunt aer? Eu sunt pragmatic: te rog să ne mutăm din cer într-un hotel zepelin cu helium! Vom pluti mai sigur! – Ideile tale sunt excelente, DiDi, în frunte cu cele pragmatice. Așadar, unde mâncăm acum? Se poate din nou chinezește? – Cu regret, nu. Am depistat un restaurant românesc bine cotat la 7 minute de aici. [mai târziu] – Dacă tot suntem în țară francofonă, DiDi, îmi permit cu tine poate un faux pas… [o mișcare greșită] – Tu piruetezi mereu elegant, iubita, sunt curios ce poți să greșești! – Nu vrei să ieșim din visul nostru? Din ilicit? Din bula noastră pe care o păzim cu strășnicie, ascunsă de toți și de toate? – Nu prea te înțeleg… – Fiii tăi de mult nu mai au nevoie de susținerea ta, iar fiicele mele dau semne indubitabile că vor să se emancipeze de mine. [pauză] – Eu rămân ce-am fost, pragmatic. Nu-ți dai seama, iubita, fă un mic efort de imaginație! Am distruge tot ce merge bine în viețile noastre: familii, job-uri, case, prieteni… În primul rând ne-am distruge visul, ceea ce am creat și consolidat de ani buni! – Dar trăim într-o iluzie! – Tot ce-i frumos e și iluzie! – Ar fi un gest de responsabilitate față de noi, DiDi! [pauză] – Ești sigură că sunt mature copilele tale? Că nu mai au nevoie de tine după toată atenția cu care le-ai crescut? [pauză] Tu nu te-ai simți bine: am fi mai mult timp împreună, dar ce folos dacă îți zboară gândul la tot ce depinde de tine și ai lăsat vraiște? – DiDi, dar știi că reglez eu familia mea, casa și job-ul meu. Cred că tu nu poți să-ți schimbi contextul! [pauză] – Așa și este: ai mei sunt bine înfipți pe picioarele lor, dar niciodată nu mă vor absolvi de răspunderea mea de cap de familie. Doar prin moarte o va prelua fiul cel mare! Așa e tradiția la noi… – Oho, și mai și ca la coroana britanică! [pauză] – E treaba britanicilor dacă sunt zăbăuci și aruncă pe trambulina umorilor personale soarta… imperiului. [pauză] Eu cu viața mea… internațională, sunt atipic, altfel nu ședeam acum cu tine, iubita, nu reușeam să te cunosc și să cunosc lumea prin ochii tăi. [pauză] Nu vreau să risc să le pierd împins de niște… prejudecăți. [pauză] Ție ți-ar place să lichidăm spațiul nostru european și să ne închidem într-un apartament din Berlin sau din București? – Dar ne putem face un obicei din a petrece un weekend pe lună în alt oraș… – Știi, iubita, prea bine, că așa ceva nu funcționează, că apar mereu alte trebșoare casnice sau materiale mai urgente. [pauză] De-atâta vreme noi ne-am construit cu fiecare întâlnire tradiția noastră, fără fisură. Doar noi doi. Depinde de noi cum o păstrăm. [pauză] De ce să-i dăm cu piciorul doar pentru că lumea gândește altfel? – Stop! Stop! Ai dreptate, DiDi! [pauză] Lumea funcționează prost, nebulos, iar noi am fentat-o… – Nu am fentat-o, iubita, suntem prea mici pentru asta. Ne-am găsit doar calea noastră… de aur. [pauză] –  Come on here, DiDi, forget it. You’re right. [Vino lângă mine. Să uităm asta. Ai dreptate.] Nu îmbătrânește dragostea noastră tot pe drumuri? – Împreună suntem tineri, my old and forever joung love! [dragostea mea veche și mereu tânără]

– E prea mult, DiDi, e un dar prea… voluminos! Nu, merci! – Iubita, dacă-l publică complet Gallimard, înseamnă că opera lui Cioran e monumentală, la propriu și la figurat! – 1800 de pagini? Format mare. Crezi că o să le citesc? – Și opt pagini dacă citești e bine și te gândești la mine! – Oricum mă gândesc la tine de câte ori văd un king size bed! – Ah, bon? – Cum ai găsit tu camera în care bate noaptea farul de la Tour Eiffel direct în pat, ca un artificiu uriaș de Crăciun? – Nu-i așa că am găsit priveliștea cea mai… pariziană? – Mai ales după ploaie, DiDi, când scânteiază sub soare marea de acoperișuri, ca valurile… Și eu am găsit o surpriză pentru noi: hai să mergem! – Iubita, e liniște și pace aici în librărie, chiar trebuie să ieșim din nou în aglomerația și în huruitul străzii? – Mergem să luăm dejunul la coloane, DiDi, în atrium de la Petit Palais! – Unde am uitat de noi acum doi ani, pe scara belle époque din rotondă, până s-a închis restaurantul? – Da, acolo, lângă scara raiului, în oaza grădinii interioare…

Germania

Arhiva rubricii Stress & the Cities – Vise, valuri, vorbe de Florika Waltère

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.