„Timpul” de Cornelia Bartels

62
Artus Wolffort (1581–1641), pictor flamand, „Chronos”
Artus Wolffort (1581–1641), pictor flamand, „Chronos”

sigla rubricii decupaje cornelia bartelsAstăzi dimineața, pentru prima oară în vara asta, am simțit mirosul florilor de tei. A trecut ca o boare parfumată peste umerii mei și a plecat mai departe pe aleile parcului, dusă pe aripile unui vânt ușor, ca o alinare de aripă de înger. Teii au inflorit greu anul acesta. Nu au mai fost tot atât de încărcați de florile acelea aurii, parfumate, ca anul trecut… și totuși puținele ramuri cu flori au avut puterea să răspândească parfumul lor dulceag la fiecare adiere de vânt… Aproape că a trecut timpul florilor de tei… așa că m-am bucurat de această fugară învăluire ce mi-a fost dăruită azi dimineață pentru o clipă… Timpul teilor a trecut și al liliacului, și a florilor de meri și de cireș. Acum este timpul cireșelor… și aștept să vină timpul merelor, al strugurilor, al gutuilor și al toamnei… Totul la timpul lui, la timpul lor… Timpul!!… timpul vine și trece peste noi an de an, cu toate frumusețile și parfumurile florilor,  cu bogățiile anotimpurilor…

…Timpul trece pe la fiecare, an de an și ne dăruiește câte ceva mereu… și ne ia mereu câte ceva… Nu pleacă de lângă noi cu mâna goală… Ne ia un vis, un om drag, o amintire și, mai ales, întotdeauna câte un an din calendarul vieții. Timpul trece pe lângă noi inplacabil și, mai ales, cum spunea Octavian Paler: „Timpul are prostul obicei de a fi ireversibil”… E dureros! „Te doare sufletul? Bucură-te! Va veni un timp când n-o să te mai doară. ” Miguel de Cervantes afirma: „Nu-i amintire care să nu se șteargă cu timpul, nici durere pe care să nu o mistuie vremea”, dar, cu toate astea, „în suflet pătrund gânduri, în minte se cern sentimente, în inimă pulsează emoții, în viață trăiești senzații… în rest timpul trece”… „Timpul ia timp… și timpul ia tot”, am citit undeva asta și, cu adevărat, așa și este. Este important să înveți între timp să ai puterea să pleci atunci când nu mai ai pentru ce sta… Cu bune și cu rele, cu urâte dar și cu frumoase, cu meritate și cu nemeritate viața merge înainte, căci tot viața este aceea care ne învață cum să folosim cât mai bine timpul, iar timpul ne învață, la rându-i, cum să apreciem viața… Așadar, când simți că s-a terminat un capitol din viața ta, nu accepta virgula. Pune punct și dă-ți altă șansă. Fii pregătit pentru un alt început, un alt capitol de viață, după ce timpul iluziilor, al nerăbdărilor, al visurilor, al îmbrățișărilor, al speranțelor, al iubirilor s-a dus, fiind înlocuit cu un altul, cu timpul așteptărilor, al îndoielilor, al îngrijorărilor, al precauțiilor, al renunțărilor, al durerilor și fă loc înțelepciunii, îngăduinței, iertării. Albert Einstein spunea: „Idealurile care mi-au luminat calea și mi-au redat din timp în timp curajul de a înfrunta viața cu bucurie, au fost: bunătatea, frumusețea  și adevărul”… cred că se referea la frumusețea sufletească, nu la aceea trecătoare!  Și, cum tot am pătruns în mirajul citatelor celebre despre timp, m-am oprit încă la unul cu care însă nu sunt total de acord… și anume: „Timpul poate îmbătrâni chipul, dar niciodată sufletul”. Oh! Ba da !!! Și încă cum ?!!… Sufletul îmbătrânește și el dimpreună cu trupul, dar are puterea să nu o arate… căci, așa cum spunea Camil Petrescu „cei inteligenți și sensibili au întotdeauna momente de îndoială”… și, aș adăuga, momente care să încarce sufletul cu durere… îmbătrânindu-l. „Bătrânețea și timpul ne învață toate celea”, spune un proverb grecesc… Bătrânețea! Pe măsură ce înaintăm în vârstă, dobândim un simț mai acut al valorii timpului… Așa să fie! Cum spunea și Seneca: „Oricare ar fi durata timpului, știința întrebuințării lui îl va face lung”. Și tot el mai spunea: „socotește  fiecare zi o viață”. „Trebuie să utilizezi timpul ca pe o unealtă, nu ca pe o cârjă” sunt vorbele lui John F. Kennedy… Oh, și iar revenim la bătrânețe și la trecerea implacabilă și ireversibilă a timpului, și-atunci ne întrebăm alături de Henry Austin Dobson: „Timpul se duce, spui tu? Vai nu! Timpul stă pe loc, noi ne ducem”, de aceea ar fi bine să fim atenți tot timpul la ce facem cu el, cu noi… pentru că mă întreb alături de William George Ward: „Dumnezeu ți-a dăruit 86.400 de secunde astăzi. Ai folosit vreuna pentru a spune Mulțumesc?”

„Poți să prostești unii oameni tot timpul și toți oamenii un timp, dar nu poți să prostești toți oamenii tot timpul.” M-am oprit la aceste rânduri, care aparțin lui Abraham Lincoln, socotindu-le foarte potrivite rândurilor mele încărcate de greutatea și nedreptatea timpului în care trăim. Și mai adaug  rândurile scrise de Emil Cioran care-mi vin foarte bine în întâmpinarea gândurilor mele despre timpul pe care-l trăim: „Dacă timpul n-ar fi ireversibil, n-aș regreta deloc să trăiesc în orice epocă a istoriei, fiindcă niciuna nu e mai bună decât cealaltă”.

Găsesc, în căutările mele despre timp, acest citat ce aparține lui Democrit și care sună așa: „Timpul este o aparență ce se prezintă sub aspectul zilei și nopții”. Credeți-mă, mă simt din ce în ce mai des copleșită de această „aparență” a timpului alături de mine, de timpul care trece peste mine. Mă simt de parcă numai EL îmi domină activitățile de zi cu zi și, culmea, fără să am impresia că timpul îmi lipsește sau că mă presează. Nu. Doar senzația că EL se personifică din ce în ce mai mult într-o energie care mă domină, mă supune ei, se scurge pe lângă mine independent, hotărât și decis. Cât de repede și cât de încet? Asta este iarăși o problemă pe care o rezolvăm noi între noi în fiecare zi și în fiecare noapte… mereu diferit. Căci, așa cum spunea Leonardo da Vinci: „Timpul este suficient pentru cei care chiar îl folosesc”, iar eu mă alătur celor spuse de Fiodor Mihailovici Dostoievski când afirma: „Eu nu îmi pot imagina un moment în care să nu am ce face”. Nici eu !!! Iar Johann Wolfgang von Goethe ne avertiza: „Întrebuințați timpul, el trece așa de iute, însă ordinea vă învață să câștigați timp”… Ah! cu adevărat, „ordinea”… Mărturisesc că am devenit cu timpul, recunosc, ceva mai ordonată și asta nu e rău, iar din înțelepciunile Talmudului aflu cum că: „Cine forțează timpul este împins înapoi de către timp, cine se supune timpului descoperă că timpul este de partea sa”. Înțelepciuni bine de știut, de aceea, în căutările mele despre Timp mi-am oprit timpul căutând cât mai multe citate și înțelepciuni despre El, pe care le-am adunat și pe care le folosesc aici cu o mare plăcere, ca un florilegiu al gândurilor mele închinat  timpului… Îmi pun speranța că așa voi înțelege mai bine cum că „timpul este o imagine a eternității”, după spusele lui Platon… Ah, ah!… Eternitatea… cât îmi este de dragă… cu toate că știu că „nu avem la dispoziție o eternitate pentru a ne împlini visurile, ci numai timpul cât suntem pe pământ”. Nu am spus-o eu, ci Susan Taylor… Timpul… leagănul speranței!… Timpul, această eternă iluzie!!!

Am alungat plictiseala, lăsându-mă legănată de visul eternității… căci, citez pe Emil Cioran: „plictiseala e senzația bolnăvicios de clară a timpului ce te așteaptă, în care trebuie să trăiești și cu care n-ai ce să faci”… și zile la rând am căutat să aflu cât mai multe despre timp… Și mai adaug un citat din Paul Louis Lampert: „Ce nu facem la timp, face timpul în locul nostru” căci, după Publius Syrus „cel mai prețios sfetnic al omului este timpul”… Citate, citate… Promit că voi scrie un Decupaj numai cu asemenea prețioase citate, bine de știut… Am adunat peste două sute…

Dar acum, la sfârșitul acestui nou Decupaj, mă opresc asupra unui impresionant poem al poetului brazilian Mario de Andrade, născut în anul 1893 la São Paolo și care a murit în anul nașterii mele, 1945, la numai 52 de ani. Citindu-i poemul Meine Seele hat es eilig (Sufletul meu este grăbit) , apoi  ascultându-l recitat pe You Tube de un preot, am avut sentimentul unei totale comunicări și regăsiri cu mine însămi peste ani…

Poemul l-am găsit în românește sub titlul Timpul prețios al persoanelor mature, cu care închei  de astă dată și rândurile mele închinate timpului… mulțumindu-i că m-a însoțit…

„Am numărat anii mei și am constatat că am mai puțin timp să trăiesc de aici înainte decât am experimentat pînă acum.

Mă simt ca acel copil care a câștigat un pachet de dulciuri: primele le mănâncă cu plăcere, dar când și-a dat seama că au mai rămas puține, a început să le guste intens.

Nu mai am timp pentru reuniuni interminabile în care sunt discutate statutele.

Regulile, procedurile și reglementările interne, știind că nimic nu va fi atins.

Nu mai am timp să sprijin persoane absurde care, în ciuda vârstei lor cronologice, nu au crescut.

Timpul meu este prea scurt: vreau esența, sufletul meu se grăbește.

Nu mai am multe dulciuri în pachet!

Vreau să trăiesc alături de oameni umani, foarte umani, care știu să râdă de greșelile lor și care nu sunt umflați de triumfurile lor și care își asumă responsabilitatea pentru ei înșiși.

În acest fel, demnitatea umană este apărată și ne îndreptăm spre adevăr și onestitate. Este esențial faptul că face viața utilă.

Vreau să mă înconjor cu oameni care știu cum să atingă inimile, de oameni care au învățat greutățile vieții, cu atingeri dulci ale sufletului.

Da, mă grăbesc, mă grăbesc să trăiesc cu intensitatea pe care numai maturitatea o poate da!

Nu intenționez să pierd niciunul din celelalte deserturi.

Sunt sigur că vor fi rafinate, cu mult mai mult decât cele mâncate până acum.

Scopul meu este să ajung la sfârșit, mulțumit și în pace cu cei dragi și cu conștiința mea!

Avem două vieți, iar a doua începe când îți dai seama că ai doar una!”

Mönchengladbach, Germania

Arhiva rubricii Decupaje de Cornelia Bartels

Cornelia Bartels, Decupaje, proză scurtă, volum apărut la Editura Leviathan, 2021, click aici.

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.