– Victorie! Nu avem niciun aparat tehnic în sufragerie: aici vă servim salate asortate, dar nu de cabluri! Așa că, te rog, fetiță cumințică ce ești, cât timp mâncăm să lași tableta la tine în cameră. – Dar eu așa mănânc, cu tableta lângă mine. – Adică mănânci și desenezi? Sau ce joci tu acolo pe tabletă? – Daaa! – Și mama ce zice? – Întreab-o tu! [pauză] – Dragă prietenă, noi am pierdut cursa tehnologică la domiciliu. Ce să facem? Ea nu mănâncă altfel. O vezi și tu cât e de slabă. – Ce spuneți, doctori mari? Voi mâncați acasă cu „inteligentul” pe masă? – Ei, hai, nu face o dramă din asta! Toți BiFi [before forty, mai tineri de 40 de ani] stau azi așa la masă. – Atunci arătați-mi mie puțin respect, cum se cuvine unei UHU [under hundred, sub o sută de ani], care a gătit pentru voi toată dimineața. Binevoiți să stăm la masă ca la mama-acasă. Să ne bucurăm de bucate, de un pahar de vin și de vorbe bune… Scumpica, lasă te rog tableta în cameră și hai la masă! – Dar mie nu mi-e foame! – Bine, ai să mănânci mai târziu, când îți vine pofta de mâncare. Până atunci du-te să te joci cu tableta în cameră ta. [pauză] – Uhu, draga mea, mersi mult, a fost foarte gustos. Dar înțelege-mă și pe mine ca mamă: nu are nici 15 kg la cinci ani! Scuză-mă, dar îi duc și ei în dormitor o pulpiță cu cartofi copți, cât sunt calzi. [pauză] – Păi bine, domnu’ doctor, așa pater familias ești tu? Le lași pe demoazele să se lepede de stilul convivial de la noi de-acasă? Ce vă zice soacra mare când mâncați la ea? – Lui maman nu-i convine, dar o să-i treacă! Îi mai trebuie ceva timp să se obișnuiască cu stilul nostru. Sau nu mai mergem la ea la masă. – Hmmm, oi fi eu alăturea cu drumul… nou. O știi pe prietena mea, colega din liceu? Ei, bine, prietenia ne-a rupt-o tehnologia! – Ai trimis-o și pe ea la plimbare fiindcă-și ținea mobilul deschis la masă? – Ai ghicit! Ea, care nu o are cu tehnica de niciun fel, nici emailuri nu poate să scrie cât îi trebuie ei la cabinet, e dependentă de asistentă… Ei bine, i-au instalat odraslele whatsApp pe telefon și nu se mai dezlipește de el. – Vezi? Așa păstrează legătura cu copiii. – Dar cu cea mică locuiește împreună și o vede zi de zi, iar cea mare e la casa ei, are bărbat și copil mic, mai e și doctoriță de spital pe deasupra. Mă întreb cum nu le agasează cu recepția continuă. – Sigur că le agasează cu grija ei desuetă. Iar tu, tanti UHU, ai grijă să nu rămâi solitară, deconectată de lumea nouă! – Ba sunt foarte ancorată și anturată, mon cher! Îmi cultiv legăturile pe email. La urgențe răspund în aceeași zi. Eu răspund și la telefonul fix când sunt acasă! Și nu decomand lumea. Nu umblu cu chat-uri, mesaje sau contramandări pe motiv că mi-a țârâit mobilul ceva neprevăzut. – Nu te ambala, evoluția tehnică e în firea lucrurilor.
– Imaginează-ți, UHU dragă, cel mai mare dezastru, în afară de boală sau catastrofă naturală, care ți se poate întâmpla din senin! [pauză] – Să n-am curent. Atunci n-am nici căldură, apă caldă, comunicare TV, telefon… Groaznic, n-am nici ordinatorul, cu toate datele mele, actele, conturile, contactele, secretele! Aș fi ruptă complet de lume, de aprovizionarea prin bancă și prin Amazon! Mi-aș pierde partea scrisă a identității mele, aș fi alienată de mine însămi! [pauză] Da! Asta ar fi lovitura, la ordinator. – Vezi tu, UHU, ce dependentă ești de tehnica digitală? Q.E.D.! Cu aversiunea ta la portabile de orice fel ești de-a dreptul retrogradă. Nu erau proscrise ca ochiul dracului cărțile tipărite acum 500 de ani? [pauză] –Într-un fel ai dreptate: eu nu-mi pot imagina viața fără să citesc cărți, pe care le țin în mână, la fel cum copiii noștri nu și-o pot imagina fără cutiuța din palmă. – Nu numai copiii noștri, care nu duc lipsă de nimic, ci și cei de la Cucuieți sau din Bangladeș… Te ții bățoasă contra portabilului până vei rămâne singură cuc în pădure. – Da, dacă va mai fi pădure! Până atunci voi trăi sănătos! Nu ca voi care dormiți cu el sub pernă și apoi vă mirați de ce aveți tensiune, insomnie sau impotență! [pauză] De fapt nu știm ce va fi nici peste… cinci ani. Prea repede evoluează totul, adică in-voluează.– Nu avem criterii sigure de valorizare! Clar e doar că se schimbă! Și noi trebuie să ținem pasul, altfel suntem rebutați… –Tinere, nu putem să mărșăluim oricum! De ce ne-au educat părinții și școala și am studiat atâtea cărți? Ca să ne formăm fiecare o viziune a noastră despre viață și să putem hotărî, pentru noi și pentru cei dragi nouă, bizuindu-ne pe valori benefice pentru umanitate… – Ha-ha-ha, madam UHU, tu te lăfăi în iluzia că mai poți hotărî tu pentru tine? Ne duce curentul: ne-am ales reprezentanții, iar acum aleg ei pentru noi, cum pot și ei, că oameni sunt. Noi mergem cu ei! În alte părți aleg dictatorii. [pauză] – Hmmm, așa s-a hotărât și până acum, istoric vorbind… Trist pentru umanitate este că lumea nu mai citește… S-ar mai lumina și ar ieși din mohoreală și din stressuri. [pauză] Mai nou, se oferă cărți în instituții, lângă ghișee, unde s-au plasat rafturi. Își aruncă oamenii cărțile cu care n-au ce face acasă, în speranța că le iau alții. Și teancurile cresc… Audio-vizualul și digitalul au distrus tiparul! – Ei nu, tanti UHU, cărțile de specialitate încă se publică pe hârtie!
Cu câțiva ani înainte
– Soru-mea, chiar trebuie să conduci cu 250 la oră de vârf? – Nu-ți place? Am voie, aici nu am limitare de viteză. – Mă ia cu amețeală în bolidul tău. Las-o mai moale! – De ce? Ajungem mai repede! Uite, mama se simte bine în față. Cum îți place, mami? – E colosală mașina! Și tu conduci foarte sigur, draga mamii! Las’ s-ajungem mai repede acasă, să mâncăm în liniște. – Nu știu cum voi mânca eu, căci m-apucă greața aici, în spate. Voi în față vedeți șoseaua mai drept. Mergi te rog mai domol, cu 130, please! – OK. E mai bine? [pauză] – Ea de mică a fost sensibilă, i-era rău în mașină, în troleibuz, pe vaporaș. Ți-aduci aminte când ne-a dus nenea Gogu la mare și ea a ținut-o într-o vomă? – Greu la deal cu sensibilii ăștia! Ea s-a opus și la telefoanele pe rețea din casă, la mașina de spălat vase… – N-o face pe ea contra la toate! Eu m-am opus să avem fiecare numărul nostru, ca să nu plătim prea mult și să nu ne zbârnăie în fiecare cameră… Iar vasele puteam să le spălăm de mână trei femei câte suntem în casă! – Da, și-acuma îți place să vorbești cu orele, din fotoliu, cu Bucureștiul și să apeși pe buton să se spele vasele singure! – Ai dreptate, scumpa mamii, e colosală tehnica dacă îți ușurează viața! Nu suntem noi pregătiți prin educație să o primim cu mintea deschisă. – Nu numai că ne ușurează viața, dar ne face economii. Știi că am redus consumul de apă la jumătate de când spălăm vasele la mașină? Că înainte lăsați apa să curgă la chiuvetă în continuu, ca la bloc la București… – Ei, nu le mai umfla! Cusurgioaică ești de mică! Las apa să curgă doar cât stau în bucătărie! – Și cum la noi orgiile culinare se țin lanț… – Soru-mea, mergi te rog mai încet că mi-e rău de la stomac. – Gata, gata, ieșim acum de pe autostradă, trebuie să reduc oricum sub 100. – Văd și eu pe ecran, păpușilor! Mari minuni am ajuns să trăiesc! Mașina asta merge repede ca vântul și lin ca untul. Iar navigatorul, sau cum îi spuneți, e o minune tehnică: să vezi harta și șoselele pe unde umbli! Îți mai spune dulce și încotro s-o iei! Uite pe ecran cum ne apropiem de Rin, în curând trecem podul. – Mamă, în curând mașina va conduce singură. Te așezi în mașină și îi spui răspicat adresa unde să te ducă! – Zău? – Sigur, nu mai trebuie să-ți bați capul cu amănunte, să nu uiți plita electrică deschisă, să nu bagi metal în microunde, să nu scoți TV-ul din priză că pierdem programarea canalelor… – Știți ce? Ia nu mă faceți pe mine sperietoarea care vă strică electricele doar că m-apropii de ele! Ce sunt eu, găgăuță al vostru? – Nu, mămico, noi și tehnica ne adaptăm la profilul tău! La istorie, filozofie și pedagogie! În curând te trimitem în cosmos. NASA, Musk, Bezos & Co. Pregătesc zboruri de agrement în spațiu. Viitorul e aici! – Zău? Va fi colosal să vezi pământul din cer! E scânteietoare mintea omului. Dacă îl lasă pe Dumnezeu să i-o lumineze!
Germania
Arhiva rubricii Stress & the Cities – Vise, valuri, vorbe de Florika Waltère
