”Tandreţea zilelor obişnuite” de Tudor Sicomaș

177
Ada Galeș și Șerban Pavlu în spectacolul ”Despre tandrețe” de Matei Vișniec, Teatrul Dramaturgilor Români din București
Ada Galeș și Șerban Pavlu în spectacolul ”Despre tandrețe” de Matei Vișniec, Teatrul Dramaturgilor Români din București

cronica de teatru logo leviathanSuntem asaltaţi în existenţa noastră cotidiană de lucruri din ce în ce mai urâte, mai violente. Nu reuşim să scăpăm de ură, de răutate, de îndârjire, de negativitate decât foarte greu. Şi chiar şi când putem evada din acest cerc vicios şi întunecat, nici măcar atunci nu suntem liberi. Oriunde întoarcem privirea ni se aminteşte că trăim într-o lume câinoasă, în care dragostea parcă nu-şi mai are locul. Şi, totuşi, mai există încă speranţă: în frumuseţe, în artă, în muzică, în artă, în cultură, în teatru. Chiar dacă trăim vremuri sumbre, în care până şi acestea din urmă se află sub ameninţarea unui întuneric perpetuu, atâta timp cât ele mai există, oamenii mai pot spera.

Unul din reprezentanţii frumosului, ai artei, un dramaturg, o voce prezentă în societatea românească şi europeană de azi, Matei Vişniec are darul de a aduce câte un zâmbet, fie el cât de amar, pe buzele şi în sufletele cititorilor şi spectatorilor săi. El este unul dintre acei ambasadori ai speranţei care, prin poeziile, prin romanele şi, mai ales, prin piesele sale de teatru, readuce în atenţia publicului că deşi trăim într-o lume anapoda, a absurdului, putem încă să ne salvăm: prin râs, prin cultură şi, nu în ultimul rând, prin dragoste. Deşi este un continuator al teatrului absurdului, Matei Vişniec se detaşează de predecesorii săi Beckett şi Ionesco prin raza de lumină care transpare din textele sale. Dacă Samuel Beckett prezenta o lume în descompunere, apocaliptică, dacă umorul tăios ionescian avea acea doză de disperare, Vişniec reuşeşte să taie acest văl mâlos şi încâlcit ale unei societăţi contemporane întunecate şi le redă oamenilor o binemeritată fâşie de speranţă. Este la latitudinea fiecăruia ce face cu acest capăt de fir al Ariadnei – dacă se alege ieşirea, cu ajutorul lui, din labirintul absurdităţii monstruoase sau dacă i se dă drumul pentru a rămâne pentru totdeauna blocaţi în labirintul unei existenţe deşarte.

Textele lui Matei Vişniec m-au fascinat şi interesat încă de la primele lecturi. Nu sunt dificil de parcurs, oferă soluţii pentru o fericire posibilă (dar nu chiar imediată), atâta timp cât ai sufletul deschis şi ştii să citeşti printre rânduri. Teatrul Dramaturgilor Români, una dintre cele mai tinere instituţii de profil din Bucureşti şi din ţară, prin vocea creatoare a lui Felix Alexa, a ales să vorbească publicului despre şansa la iubire şi tandreţe prin intermediul câtorva dintre piesele de teatru scurt ale autorului român, care de data aceasta au fost adunate într-o nouă piesă inedită. Şi exact despre asta este spectacolul ”Despre tandreţe” – despre şanse. Şansa de a urmări cinci actori talentaţi care îşi pun sufletele şi inimile pe tavă şi să le ofere spectatorilor; şansa de a ne bucura de un text dramaturgic valoros, care au fost încă de la început apreciate de criticii de specialitate; şansa de a păşi şi a descoperi un teatru care şi-a propus să (re)popularizeze dramaturgia română atât de uitată şi de neglijată în ultimii ani; şansa de a cunoaşte noi dimensiuni ale puterii de schimbare a artei; şi, desigur, şansa de a ne da seama că tandreţea lucrurilor banale ne poate înfrumuseţa viaţa de zi cu zi.

Felix Alexa, unul din regizorii cei mai aplaudaţi şi fecunzi ai momentului, îşi lasă amprenta regonoscibilă asupra spectacolului ”Despre tandreţe”. Pe lângă lucrul rafinat cu actorii, care poate fi recunoscut din cele mai mici detalii (gesturi, tonalităţi şi intonaţii, priviri, mişcarea scenică), coloana sonoră este un alt punct forte al spectacolului (este deja cunoscut că regizorul este un fin cunoscător al muzicii, pe care ştie să o analizeze şi să o suprapună în modul cel mai potrivit momentelor de tensiune sau de trecere, astfel încât să sublinieze emoţiile născute din jocul actorilor). Scenografia simplă, dar deloc simplistă, a Andradei Chiriac (cu care Felix Alexa nu este nici pe departe la prima colaborare) este grăitoare şi completează atât textul lui Vişniec, cât şi viziunea proaspătă şi luminoasă a regizorului. Folosind puţine elemente de decor, care sunt manevrate chiar de actori, scenografa construieşte cu abilitate spaţii diferite, de interior, de exterior, o autostradă, o cafenea şi altele asemănătoare.

Catrinel Dumitrescu și Șerban Pavlu
Catrinel Dumitrescu și Șerban Pavlu

Distribuţia reuneşte cinci actori, de vârste diferite, care dau viaţă personajelor multicolore şi interesante născute din imaginaţia luxuriantă a lui Matei Vişniec. Şerban Pavlu şi Ada Galeş fac cuplu în două dintre scene, observându-se şi simţindu-se în mod clar chimia scenică dintre cei doi. Dacă în prima secvenţă (ceva mai poetică, dar păstrând un umor fin, subtil), cei doi surprind la început cu timiditate bine dozată începutul unei posibile viitoare relaţii amoroase dintre doi autostopişti pe marginea unei şosele, al doilea episod îi prezintă într-o ipostază mai avansată a relaţiei, unde obişnuinţa şi plictisul chiar îşi fac locul. Actorii arată că trecerea de la o scenă la alta o fac cu uşurinţă, construindu-şi personajele atent şi abil. Ada Galeş demonstrează încă o dată că este o artistă înzestrată, capabilă să emoţioneze până la lacrimi prin simpla prezenţă şi printr-o singură privire ori un singur gest (în secvenţa în care apare alături de Şerban Pavlu şi Ştefan Iancu şi în care nu rosteşte nicio replică). Şerban Pavlu este la fel de şarmant, impozant şi convingător ca la fiecare apariţie a sa. Şi el beneficiază de un moment în care aproape că nu spune nimic, însă poetica privirii sale fascinează cu siguranţă. Catrinel Dumitrescu este acel fragment de poezie necesar unui spectacol precum ”Despre tandreţe”. Ea este, de fapt, prin interpretarea sa, prin prezenţa sa, reprezentarea delicateţii, a tandreţii şi a unei posibile iubiri neconsumate. Frumuseţea şi eleganţa rostirii textului, fragilitatea şi sensibilitatea pe care le arată fac din Catrinel Dumitrescu unul din punctele de forţă şi de atracţie ale spectacolului.

Sandra Ducuță și Ștefan Iancu
Sandra Ducuță și Ștefan Iancu

Alături de cei menţionaţi până acum, se mai află şi mai tinerii Ştefan Iancu şi Sandra Ducuţă. Primul dintre ei s-a făcut deja cunoscut şi apreciat în spectacolul Teatrului Excelsior, ”Împăratul muştelor” şi în serialul ”Vlad” şi reuşeşte să convingă publicul şi în montarea de la Teatrul Dramaturgilor Români, prin interpretarea naturală şi prin pospeţimea talentului său, dublate de avântul vârstei, pe care îl pune în slujba jocului actoricesc. Sandra Ducuţă se află la începutul unui drum frumos în teatrul românesc şi s-a făcut deja apreciată în spectacolul ”Class” de la Teatrul Naţional din Bucureşti, în regia aceluiaşi Felix Alexa. Se pare că regizorul a simţit deja potenţialul uriaş al acestei candide şi fragile actriţe care, însă, în montarea textului lui Matei Vişniec, ne lasă să descoperim şi o latură mai puternică a personalităţii sale.

Nu rămâne decât să descoperiţi dumneavoastră înşivă un text inedit, un spectacol fascinant şi un teatru cu un repertoriu admirabil şi cu un viitor promiţător. Aşadar, din toamnă urmăriţi programarea spectacolului ”Despre tandreţe” de Matei Vişniec, în regia lui Felix Alexa, la Teatrul Dramaturgilor Români. Şi nu-l rataţi, în speranţa că veţi pleca de acolo la fel ca mine – cu zâmbetul pe buze, cu speranţa în suflet şi cu dorinţa de a iubi.

Arhiva rubricii Cronica de teatru

Vezi și arhiva rubricii Cronica muzicală

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.