Teatrul Național Radiofonic: ”Iona” de Marin Sorescu, în interpretarea lui George Constantin (18 aprilie 2017)

1261
George Constantin in Iona de Marin Sorescu Teatrul Mic
George Constantin în ”Iona” de Marin Sorescu, Teatrul Mic, București, 1969. Fotografie din arhiva familiei. Sursa: www.georgeconstantin.ro

În cadrul programul de teatru radiofonic de la Radio România Cultural, marți, 18 aprilie 2017, de la ora 20.00, vă invităm să ascultați ”Iona” de Marin Sorescu. Interpretează: George Constantin. Regia artistică: Dan Puican.  Regia de studio: Mihai Barta. Regia muzicală: George Marcu. Regia tehnică: Vasile Manta.  Producție a Teatrului Național Radiofonic. Data difuzării în premieră: 28 iulie 1992. Spectacolul este programat în reluare sâmbătă, 22 aprilie 2017, la ora 23.00, la Radio România Internațional.

 „Un actor atât de mare ca George Constantin poate scoate din sân trei regi Lear. Cel care se vede pe scenă e seducător şi va rămâne fără îndoială ca o creaţie neobişnuită. O imensă bunătate degajă această creaţie”, spunea Marin Sorescu după premiera piesei sale la Teatrul Mic din București – 11 aprilie 1969, cu George Constantin în rolul lui Iona, în regia lui Andrei Șerban, scenografia: Florica Mălureanu, ilustrație muzicală: Mihai Bengeanu.

Scrisă probabil în 1967, tragedia în patru tablouri ”Iona” a apărut în revista „Luceafărul” la începutul anului 1968 (nr. din 13 ianuarie), apoi în volum, în 1974, în ”Setea muntelui de sare” (care cuprinde piesele: Iona”, ”Paracliserul”, ”Matca”, ”Pluta meduzei”, ”Există nervi”).

Marin Sorescu despre ”Iona” și textul piesei – fișier pdf

Iona

Marin Sorescu
Marin Sorescu

Referințe critice

Dramaturgul imaginează omul reacționând – uneori surprinzător, în contrasens cu orice soluţie convenţională – faţă cu cercurile concentrice ale datului, pradă a unui complex arhetipal care – după parabola biblică ce dă titlul primei sale piese – poate fi numit «complexul lui Iona». Spre deosebire de varianta biblică, la Sorescu chitul care l-a luat pe Iona captiv este înghiţit de un altul şi aşa mai departe, într-o existenţă formată din straturi, dincolo de care orice fel de orizont rămâne o pură himeră. Omul este, aşadar, întotdeauna «înghiţit» – sugerează scriitorul –, indiferent că e prizonier de la început în deja-existentul cosmic, social-istoric sau în deja-creatul culturii. Dramaturgul propune o „terapie” aflată în contradicţie cu simţul comun. Soluţia esenţială – comportând o serie de variante – este înţelegerea propriei condiţii, întoarcerea către sine a omului, care se împotriveşte astfel sensului unic al destinului făcându-l reversibil. Iona se înjunghie cu un cuţit, căutându-şi scăparea simbolică înlăuntru, adică, aşa cum precizează el însuşi, «invers»”. – Monica Spiridon, Mihai Iovănel, în Dicționarul general al literaturii române”, vol. VI, S/T, București, Editura Univers Enciclopedic, 2007, p. 301–302.

Iona intră într-o trilogie (împreună cu Paracliserul şi Matca) sub titlul Setea muntelui de sare şi alăturarea nu este gratuită pentru că, vom vedea numaidecât, o problematică unică leagă cele trei piese.

Piesele sunt, în fapt, nişte parabole sub forma unor monologuri dramatice (în Matca monologul alternează cu dialogul), în care spiritul nostru poate citi mai multe lucruri. O tehnică a ambiguităţii, foarte răspândită şi ea în teatrul modern, face ca faptele să poată fi interpretate în mai multe feluri. Lucrul sigur este că Iona, Paracliserul şi Matca propun trei soluţii într-o dramă existenţială unică, deşi situaţiile în care se găsesc indivizii diferă. Iona reia, ştie toată lumea, o fabulă biblică, lepădând-o de orice înţeles religios. Pescarul Iona este (în Cartea Sfântă) pedepsit pentru infidelităţile faţă de porunca divină, fiind închis, ca într-o carantină, patru zile în burta unui peşte, după care, pocăit, este eliberat. Pescarul lui Marin Sorescu stă de la început în gura peştelui, a trăi într-o stare ameninţare este condiţia lui de existență. Practică o meserie inocentă, dealtfel fără rezultate încurajatoare, Iona fiind ceea ce se cheamă un păgubos, un individ, alte vorbe, care ratează etern situaţiile fundamentale. El pândește peştele care întârzie să apară în năvod (aşteptarea a ceva ce nu vine ne-ar putea trimite cu gândul la Beckett!) şi, pentru a evita o întoarcere ruşinoasă, şi-a adus de-acasă un acvariu cu pești docili, domesticiţi (soluţie ironică). Peştele nu apare, într-adevăr și Iona intră într-o situaţie fără ieşire: este înghiţit de-un pește enorm. Călăul potenţial a devenit o victimă sigură, răsturnare numai prin ineditul circumstanţelor absurdă. Iona, pierzând încă o dată, ajunge în pântecele unui peşte şi singurul lui gând este de a ieși la «clocotul mării», de a reveni, altfel zis, la condiţia dinainte. Locul unde a fost închis de destin nu-i stârneşte panică, nici surprindere, întâmplarea intră, s-ar părea, în ordinea firească a lucrurilor. Marin Sorescu tratează absurdul în maniera cea mai realistă cu putinţă. Prizonierul face reflecţii despre progres, psihologia generaţiilor, urzeşte chiar planuri de viitor, trăind în absurd ca într-o situaţie normală. Intrarea în burta unui peşte este, desigur, un ghinion (încă un ghinion), şi omul nu este din această pricină disperat. S-a instalat în anormalitate şi-şi vede în continuare de treburile lui. Cea mai importantă este, desigur, ieșirea. O întreagă problematică a ieşirii dezvoltă Marin Sorescu în aceste excepţionale piese unde indivizii apar de la început instalați într-un spaţiu închis ca într-un spaţiu originar. – Eugen Simion, , I, ediția a doua revăzută și adăugită, București, Editura Cartea Românească, 1978, p. 306–307.

george-constantin-iona foto arhiva familiei
George Constantin în ”Iona”. Fotografie din arhiva familiei. Sursa: www.georgeconstantin.ro

Cronică de teatru de V. Mîndra la premiera cu ”Iona”, revista ”Teatrul”, anul XIV, nr. 6, iunie 1969, p. 18–21, fișier pdf

Cronica Iona 1969

Arhiva Theatrum

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.