„Tot în margine de filosofie…” de Ionuț Cristache

256
ionut cristache tableta filosofie (1)

in marginea filosofiei rubrica leviathan.roO tristețe mai veche, dar tot așa de actuală… Un prieten, profesor de filosofie, a ieșit la pensie, acum câțiva ani. Cu amărăciune, el scria așa: „Şi ca bucuria să fie deplină veni şi decizia: 1424 de lei, după 42 de ani de muncă în «sprijinul» dezvoltării învăţământului românesc… Ani de apropiere de copii, de problemele lor, de educaţie şi de instrucţie… Grade, inspecţii, hârtii, mai ales hârtii, nenumărate hârtii şi la sfârşit un şut în fund cu o pensie de mizerie… Ruşine statului care nu ştie să-şi respecte dascălii!”

Pentru tine, prietene, rândurile care urmează… De foarte mulți ani, la fiecare jumătate de octombrie discutam cu elevii mei afirmația lui Seneca, după care filosofia este o șansă la nemurire. Doar cei care se consacră filosofiei, spunea el, trăiesc cu adevărat, pentru că numai așa poți să participi la orice secol și să-ți dedici sufletul meditațiilor care sunt veșnice și nesfârșite. De la filosof poți lua tot ce vrei, de la el vei auzi adevărul spus fără ocol, el îți va deschide drumul către veșnicie și te va înălța într-un loc de unde nu s-a prăbușit nimeni. Și, adăugam eu pentru privirile curioase din clasă, filosofia este singurul mijloc de a-ți depăși condiția de muritor și chiar de a o transforma în nemurire.

Unii dintre elevi se uitau totuși departe, pe lângă mine, ocupați cu butonarea telefoanelor tot mai mari și mai luminoase, de la un an la altul. Dar, iată, mai aveam și bucurii de o clipă. Îmi amintesc, nu a trecut prea multă vreme de atunci… Un tânăr flăcău de 18 ani, cu plete îngrijite și cu ochi pătrunzători, începea cam așa: „Deosebirea dintre un om care tunde iarba într-o curte și un grădinar adevărat stă în lucrarea mâinilor. Tăietorul de iarbă piere ca și cum nici n-ar fi existat, pe când grădinarul va fi pomenit cel puțin timp de-o generație.

Spuneți-mi, vă rog, cine o să-i vadă și o să-i audă vreodată pe tinerii aceștia, deși sunt mulți, chiar eu am lăsat în urma mea generații de liceeni inteligenți, cultivați, instruiți. Unde sunt azi? Departe de România… Vorbesc încă și acum cu mulți dintre ei, amintirea anilor de liceu, îmi spun, e cea mai frumoasă. Va citi oare aceste rânduri vreun distins om politic al țării mele? Va avea el răgazul să dea un răspuns? Ce utopie, nu-i așa!

Există un demnitar de carton al țării mele care ar putea să-i răspundă profesorului de filosofie pensionat cu o sumă ridicolă (care, între timp, a mai crescut cu niște mărunțiș…) cum arată balanța cu pensia lui „uriașă”, pe un taler, și salariile mărite, ca și pensiile nesimțite votate de curând de parlamentari pentru… parlamentari, pe celălalt? Altă utopie, desigur…

Arhiva rubricii În marginea filosofiei de Ionuț Cristache

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.