„Un an nou?” de Ionuț Cristache

129
Teodor Axentowicz, pictor polonez (13 mai 1859, Brașov–26 august 1938, Cracovia), „Femeia cu ulcior (Tristețe)”, pastel, c. 1904
Teodor Axentowicz, pictor polonez (13 mai 1859, Brașov–26 august 1938, Cracovia), „Femeia cu ulcior (Tristețe)”, pastel, c. 1904

in marginea filosofiei rubrica leviathan.roAm citit, cândva, despre speranța unui personaj dintr-o poveste. Să simți, zicea el, odihna mâinilor obosite, în poala ascunsă de hainele largi. Ele stau cumva scufundate într-o apă rece, au un tremur neliniștit și firav. Lumea se rotește și se aud cântece domoale în depărtare.

O vrabie mică și zgribulită iese în zbor dintre ramurile înghețate ale copacilor scufundați și ei în zăpadă. Iar noi? Noi fugim mereu de frica altora, căutăm o urmă de singurătate și apoi păstrăm îndoielile vechi despre oamenii pe care-i întâlnim tot mai rar, între valurile pandemice și fără de sfârșit. Doar cu un mereu alt început…

Și tot așa, de la o zi la alta, socotim că fiecare lucru ar trebui să-și aibă locul lui, ca și toate celelalte din lume. Dar cum ar fi să devenim chiar și invidiați pentru libertatea noastră nedeslușită? Sunetele se șterg brusc, tot așa cum s-au născut. Praful rece plutește în aer, pe lângă pereți au căzut bucăți mici de tencuială înghețată, iar timpul curge și el mai domol decât altădată.

Deschideți ochii la timp, șoptește un alt personaj de poveste, casele voastre au devenit ceață, iar străzile s-au pierdut prin frigul de ianuarie. Cine ne-a condamnat la tristețe? Așa întreba același personaj, pe o scenă, la început de An Nou. Dumnezeu, i s-a răspuns… Poate, a mai zis el, dar Dumnezeu este absent azi, s-a ascuns pe undeva.

Nu ține, nu merge, domnule autor de povești, pariul lui Pascal vrei să spui? Cu toții pariem, de fapt, pe certitudini altminteri incerte. Și cum ar fi dacă fulgii de zăpadă ni s-ar topi pe obraji, precum o bucată mică de înghețată pe vârful limbii? Și noi am scutura înfrigurați cuvintele, peste asfaltul rece.

Mă uit la numeroasele mesajele de An Nou, pe care le-am primit, sunt înșirate prin paginile electronice ale lumii de azi și, unele, sunt pline de înțelepciune și de nostalgii. Am obosit să văd câte au venit de la foștii mei elevi, cei mai mulți plecați departe. Canada, SUA, Spania, Anglia, Franța… Și mă mai uit peste fotografiile lor, aparent vesele, eu îi văd tot în băncile de altădată, au crescut alături de mine, am îmbătrânit lângă ei.

Un an bun, nu-i așa?

Arhiva rubricii În marginea filosofiei de Ionuț Cristache 

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.