24 iulie 1864: Domnitorul Alexandru Ioan Cuza i-a unificat pe grănicerii munteni și moldoveni, punând bazele instituției moderne de pază a frontierelor țării.
Alexandru Ioan Cuza (sau Alexandru Ioan I) a fost primul domnitor al Principatelor Unite și al statului național România. După realizarea unirii, domnitorul Alexandru Ioan Cuza și colaboratorul său cel mai apropiat, Mihail Kogălniceanu (ministru, apoi prim-ministru al României), inițiază importante reforme interne: secularizarea averilor mănăstirești (1863), reforma agrară (1864), reforma învățământului (1864), reforma justiției (1864) ș.a., care au fixat un cadru modern de dezvoltare al țării.





















