Adun aici zece gânduri ale unui mare scriitor. Le-aș trimite unor dregători obosiți, anemici, nepricepuți din fruntea „bucatelor”. Știu, desigur, întrebarea: și la ce bun?
Scopul existenţei noastre nu este acela de a rămâne vii, ci de a ne găsi o raţiune în a trăi, zicea el. Omul este nefericit pentru că nu ştie că este fericit. Numai din acest motiv. Aceasta e totul, totul! Cel care constată aceasta, acela va fi fericit imediat, în aceeaşi clipă.
Și încă: doar omul e prost, fenomenal de prost. Adică, deşi nu e prost deloc, e, în schimb, atât de nerecunoscător că, dacă ai căuta, tot n-ai găsi pe cineva mai rău decât el. Mai ales că (trei…) numai ticăloşilor le vine uşor să mintă în toate împrejurările.
Apoi, câteva întrebări: e cu putinţă oare ca omul să se simtă cu adevărat nefericit? Dar ce importanţă au necazurile şi nenorocirile mele dacă sunt în stare să fiu fericit? Ştiţi, nu înţeleg cum poate cineva trece pe lângă un copac şi să nu fie fericit că-l vede? Să stea de vorbă cu un om şi să nu fie fericit că-l iubeşte? Dar există atâtea lucruri minunate pe care le întâlneşti la fiecare pas şi pe care până şi omul cel mai decăzut le găseşte minunate!
Vedeți dumneavoastră, autorul nostru scrie că viaţa e un rai, numai că noi nu vrem să ştim, căci dacă am vrea să ştim chiar mâine s-ar întinde raiul peste toţi. Păi, da, în fond, la noi, fiecare îl suspectează pe celălalt de prostie fără să stea deloc pe gânduri și fără să-și pună întrebarea respectivă și la adresa sa: „oare nu cumva eu voi fi fiind în realitate cel prost?”
Și uitați, ce frumos! Eu nu ştiu să tac atunci când inima din mine vorbeşte… Și, tot așa, iubeşte viaţa mai presus decât înţelesurile ei şi abia atunci îi vei pricepe sensul. Iar gândul de încheiere ar fi: o dragoste asupra căreia trebuie să ai mereu ochii aţintiţi nu-ţi dă nicio satisfacţie şi o iubire pe care eşti nevoit s-o păzeşti nu reprezintă nimic.
Tocmai asta n-au înţeles oamenii de sus, cocoțați pe ramurile uscate ale patriei obosite…
Arhiva rubricii În marginea filosofiei de Ionuț Cristache
Stimate domn, singurul domn din răvășita Românie, ce ai in tine sângele de Roman ce curge prin vene așa cum curge Dunărea “pe sfârșite “. Am văzut nu demul filmul Zidul, iar in personajul lui Victor te-am văzut pe tine in zilele noastre. Pentru mine esti singurul Roman ce lupți pentru frumoasa România . Respect și sunt recunoscător puterilor ce ne veghează ca la 52 de ani împliniți văd un Roman. Multumesc ca exiști .