”Ziua de mămăligă” de Pușa Roth

1043
Pușa Roth rubrica istorii și istorioare mamaliga leviathan.ro

istorii și istorioare rubrica de pusa roth logo leviathan.roDacă stăm să ne gândim bine, atunci când vine vorba despre mămăligă, ”pâinea cea de toate zilele” a țăranului român, multe obiceiuri ale oamenilor sunt asociate cu consistența acestui fel de mâncare delicios, sățios, arătos printre bucatele care capătă altă bogăție gustativă atunci când sunt servite. Dacă amintim numai sarmalele în foi de varză, ”fotografia” gustului asociază instantaneu mămăliga. Dar vorbeam de ”calitățile” unora despre care se spune că sunt moi ca mămăliga. Unuia fricos din fire i se spune: ”Ce naiba, ești de mămăligă?!”. Altuia, mai leneș i se atrage atenția că e ”moale ca o mămăligă”. Uneori, când cineva greșește, ca o constatare aproape comică, i se spune pe ton moale: ”Ai pus-o de mămăligă!”. Iată, doamnelor și domnilor, că năzdrăvana mămăligă a devenit  în timp și etichetă a slăbiciunilor omenești, asta fiindcă nelipsita mămăligă a ajuns un reper în viața oamenilor. Acum mulți ”s-au mai coconit”, cum spunea bunica, și înlocuiesc bunătatea de mămăligă cu pâinea, dar sarmalele n-au niciun ”chichirez” fără auria mămăligă. Poate unora nu le place, dar nu la ei mă refer, ci la ceilalți care mor de poftă și nu recunosc. Glumesc și eu, na, că pe căldurile astea e greu să te apropii de aragaz și să mesteci delicioasa mămăligă.

Dar să trecem și la lucruri serioase, la istoria acestui aliment extraordinar care a hrănit un popor pe timp de pace sau război.

În anul 1908 apărea la Atelierele Grafice Socec & Co, Societate Anonimă, volumul Din trecutul nostru” de Alexandru Vlahuţă, grafică semnată de Stoica. Vă întrebaţi de ce oare am început cu prezentarea unei cărţi de istorie, când tema este istoria mămăligii. Ei, bine, în cartea lui Vlahuţă am găsit informaţia conform căreia ”de la Şerban Cantacuzino a început să se cultive porumbul în ţară la noi.”

Tot din cartea mai sus amintită aflăm că femeile erau cele care se ocupau de gospodărie, iar bărbaţii de muncile câmpului, evident, pe timp de pace:

”Ele vedeau de casă, torceau, țeseau, creșteau copiii; bărbații, când nu erau în război, duceau la pășune hergheliile, cirezile de vite și turmele de oi, semănau în câmpiile roditoare de la poalele Carpaților grâu pentru negoț, și mei pentru hrana lor – străvechea mămăligă.”

Înainte de aducerea porumbului din America, în ținuturile României de astăzi ”mămăligă” era denumirea unei fierturi de boabe de mei. Mămăliga, considerată mâncarea ţăranilor, era folosită în loc de pâine sau ca fel de mâncare în perioadele de vară, când munca grea de la câmp nu mai permitea prepararea pâinii de casă. Se mai spune că motivul pentru care mămăliga este atât de populară în România se datorează faptului că otomanii puneau bir numai pe grâu, porumbul rămânând alternativa cea mai hrănitoare pentru popor. Vă mai aduceţi aminte de celebra sintagmă ”mămăliga nu va exploda niciodată”? Nu ştiu dacă am reţinut exact, au trecut trei decenii de atunci, dar se făcea referire la faptul că România nu se va revolta împotriva comunismului. Este vorba de un articol apărut în ”Le Figaro”, în vara anului 1989, articol semnat de Alexandra Arbore. Iată că lumea occidentală ne caracteriza după felul, să zicem, principal de mâncare, tradiţionala mămăligă. Dar nu numai românii mănâncă mămăligă, ci şi alte popoare au acest preparat, astăzi la ”mare modă” prin marile restaurante ale lumii.

Mămăliga este mai bine cunoscută în restul lumii după denumirea italiană (polenta), dar se întâlnște și în multe alte țări ca Ungaria (puliszka), Elveția, Austria, Croația (palenta, žganci, pura), Slovenia (polenta, žganci), Serbia (palenta), Bulgaria, Corsica (pulenta), Brazilia (polenta), Argentina, Ucraina (culeșa), Uruguay, Venezuela și Mexic sau la sașii din Transilvania (Palukes, Pålix). Ca să ne destindem, că de, e cam cald pe afară, chiar dacă ne place sau ne ne place mămăliga (mie-mi place!), să ne amintim de o poezie a lui Constantin Tănase, evident o critică la adresa celor puternici, supărat că guvernul a pus poporul în situaţia de a avea ”zi de mămăligă” aici, în patria pâinii:

Lor ce le pasă cum e traiul

În ţara asta, ţara pâinii
Să aibă pâine chiar şi câinii
Guvernul nostru ne obligă
S-avem o zi de mămăligă
Lor ce le pasă cum e traiul
Scumpiră trenul şi tramvaiul
Scumpiră tot, la cataramă
Până şi pâinea şi tutunul
Şi când înjuri pe şleau de mamă
Ei, cică, eu fac pe nebunul.” 

Vezi arhiva rubricii Istorii și istorioare de Pușa Roth

1 COMENTARIU

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.