”Iubirile Reginei Maria” de Daniela Șontică

805
Daniela Sontica regina maria leviathan.ro

logo rubrica memor daniela sontica leviathan.roCând vine vorba despre inima Reginei Maria a României, adică despre sentimentele ei, toată lumea este gata să arunce cu noroi. A fost o mare iubăreață, a făcut întotdeauna ce a vrut, n-a ”iertat pe nimeni” – spun unii răutăcioși. Se pricep sau nu, au citit sau au auzit doar bârfe intrate în legendă, ei vorbesc despre iubirile reginei. Să vedem însă ce scriu biografii Reginei Maria.

Regina Maria la 16 ani
Regina Maria la 16 ani

Nume de alint, Missy

Maria Alexandra Victoria, alintată Missy, este prima fată născută a cuplului Alfred Ernest Albert de Saxa-Coburg și Gotha, duce de Edinburgh și Maria Alexandrovna Romanova, mare ducesă a Rusiei, unica fiică a țarului Alexandru al II-lea al Rusiei. Destinul, cu cască și mustață în furculiță, adică împăratul Wilhelm al II-lea al Germaniei, vărul Mariei, a făcut ca delicata prințesă să-i fie soție lui Ferdinand, nepotul adoptat de regele Carol I de România. Când i-a fost prezentat Ferdinand, Maria a fost ușor îngrozită de timiditatea bolnăvicioasă a viitorului ei soț. El, în schimb, a fost cucerit de frumusețea blondă cu ochi albaștri și s-a îndrăgostit de ea, uitând de proaspăta sa suferință după Elena Văcărescu, nobila și culta domnișoară cu care l-ar fi căsătorit regina Elisabeta, mătușa sa.

Regina Maria și Regele Ferdinand
Regina Maria și Regele Ferdinand

Timidul Nando

Dacă Maria avusese timp să se îndrăgostească până atunci sau nu, asta n-o știm, avea doar 17 ani, dar în mod cert, genul de bărbat de care era atrasă semăna cu frumoșii ei unchi și veri de neam rus. Adică opusul lui Ferdinand. Se poate vorbi, așadar, de iubire între acești doi tineri prinți ajunși o familie fără voia lor? Mai mult ca sigur, el a iubit-o, cel puțin la început. Poate l-a iubit și ea, dar în felul ei. Într-o scrisoare trimisă mamei sale imediat după căsătorie, Maria se confesează: ”De regulă stăm, ne sărutăm și ne hârjonim până vine vremea de culcare […] Cred că dacă nu ne-am copilări împreună, am deveni niște creaturi îmbătrânite înainte de vreme, fiindcă aici viața nu este deloc veselă.” (Hannah Pakula, ”Ultima romantică. Viața Reginei Maria a României”, Editurile Lider și Luceafărul).

Regina Maria pe lacul de la Scroviștea. Foto Guggenber-Mairovits
Regina Maria pe lacul de la Scroviștea. Foto: Guggenber-Mairovits

Primul flirt

Maria nu știe să se distreze între zidurile unui palat când nu are ca interlocutor decât o doamnă de companie și un profesor care o învață limba română. Este o excelentă călăreață, așa că face dese incursiuni călăre prin locurile apropiate Bucureștilor. Dar mai descoperă o mică plăcere: compania locotenentului Cantacuzino, care are misiunea să o însoțească. Nu se știe dacă atunci, în vara lui 1897, a fost mai mult decât un mic flirt între Maria și frumosul locotenent de viță nobilă, dar regele Carol I a chemat-o să dea explicații și însăși bunica ei, Regina Victoria, i-a scris mustrând-o aspru. ”Este adevărat ce se insinuează, Cantacuzino mă iubește, mi-a mărturisit. Ne-am plimbat împreună prin păduri. Este deja prea mult, e adevărat, dar asta a fost tot”, se apăra Maria. Nando o crede, Carol se pare că nu. Jignită, Maria și-a făcut bagajele și a plecat la Coburg, la părinți. Întâmplarea a coincis cu boala de gât a tatălui ei și cu moartea fratelui Alfred, așa că scopul călătoriei a fost camuflat pentru neștiutori. S-a întors acasă la cei doi copii, iar Nando al ei, cum îl alinta pe Ferdinand, a primit-o cu brațele deschise. Chiar cu nerăbdare conjugală, pentru că nu după mult timp, prințesa Maria a născut-o pe Mignon, al treilea lor copil.

Maria s-a întors acasă, ea n-a făcut precum Luiza de Saxa, care a fugit cu un violonist, ea a evitat scandalul la curtea regală de la București, ea își cunoaște datoria de prințesă moștenitoare. Regele Carol I va aprecia aceasta, dar și mai mult faptul că Maria, până una-alta, și-a îndeplinit rolul onorabil. La 28 de ani, prințesa Maria de România are patru copii, între care doi băieți, succesiunea la tron fiind asigurată. Triumful este total când însuși țarul Nicolae al II-lea îl botează pe micuțul prinț Nicolae. Unchiul Carol depune armele în fața acestei femei care știe ce vrea. De acum, Maria este, după Carol I, prima personalitate a familiei regale. Este stăpână la Cotroceni, la Foișor, ca și la cabana construită la Sinaia, Pelișorul.

Cu ocazia încoronării lui Eduard al VII-lea (unchiul Bertie), Maria i-a cunoscut pe cei doi frați Waldorf și Pauline Astor, la a căror proprietate engleză de la Cliveden petrece câteva săptămâni. A circulat zvonul că între Maria și Waldorf au existat relații de altă natură decât prietenia. Guy Gauthier scrie: ”Pe atunci era inadmisibil ca o femeie să mărturisească în public că este atrasă de un bărbat frumos” și de aceea îi merge faima de femeie care calcă pe alături.

Regina-Maria-calare

Barbu Știrbey, ”Prințul Alb”

Barbu_Stirbey
Barbu Știrbey

Barbu Știrbey a iubit-o toată viața pe Regina Maria și, spun unii, ar fi fost tătal copiilor ei, Ileana și Mircea. Printre primii prieteni cetățeni români ai Mariei s-au numărat prinții Ghica, prințesa Martha Lahovary, devenită după căsătorie Bibescu, și Maruca Cantacuzino, soția lui George Enescu. Din cauza iubirii pe care Martha i-o purta lui Ferdinand, relația dintre cele două femei s-a răcit.

În 1907, Maria îl cunoaște pe Barbu Știrbey, supranumit ”Prințul Alb”. Pentru că este invitată adesea la palatul soților Știrbey de la Buftea, lucrul nu poate să nu nască din nou bârfe. De data aceasta însă este mai mult decât atât. Barbu Știrbey este cel care, vorbind atât de frumos despre politică și pe înțelesul Mariei, îi este acesteia mentor în arta politicii.

Legătura dintre ei, spun istoricii, este tolerată de Carol I și trecută cu vederea de Ferdinand, care, după febra tifoidă din 1897, rămăsese și fără bruma de frumusețe pe care o avusese odată. Nici soția și nici fetele prințului Știrbey nu cred în ”bârfele” ce se spun pe seama celor doi și o prietenie strânsă se naște între cele două familii. Din 1913, Știrbey este numit administratorul Domeniilor Coroanei Regale și poate veni oricând la Cotroceni. Ferdinand este urât și timid din naștere, dar nu este însă și prost. Ba chiar are cunoștințe deosebite în multe domenii, așa că prietenia cu Știrbey îl încântă pentru că acesta este un interlocutor desăvârșit. Îl face sfătuitorul său și nu-l va schimba până la moarte. Prin Știrbey își vor pune adesea în aplicare ideile politice atât Ion Brătianu, cumnatul său, cât și Regina Maria. Dar anul 1918 a fost unul trist pentru Barbu Știrbey, pentru că regina i-a întors spatele și s-a îndrăgostit de colonelul canadian Joe Boyle, venit cu afaceri în România. Se spune că Boyle a fost pentru regină iubirea vieții sale.

Căutătorul de aur, aventurierul Boyle

Joe Boyle
Joe Boyle

Joe Boyle a pus la punct ingenioase soluții de exploatare a aurului în Canada, iar în 1917 distribuia alimente militarilor în Rusia. Tot el a ajutat la repatrierea Tezaurului nostru aflat la Moscova.

Argetoianu spune că, în 1920, când Ferdinand l-a expulzat pe Boyle din țară, Maria a suferit. ”Regina a rămas cu aripile frânte, căci marele amor al vieții sale n-a fost Știrbey, ci Boyle. Mai târziu, când plângea pe Nando, când plângea pe Carol, când plângea asupra soartei ce-i croise «Restaurația», își vărsa în realitate lacrimile pe amintirea lui Boyle”. Tot Argetoianu scria că ”regina a plâns, a urlat, a leșinat”, în timp ce Barbu ”vreme îndelungată a fost omul cel mai nenorocit din lume; rătăcea ca o umbră printre oameni și pe culoarele Palatului, gata să se sinucidă”. Nu știm dacă să credem multe din cele notate de Argetoianu în memoriile sale, întrucât este cunoscută malițiozitatea lui. Ca să-și argumenteze ideea că regina ar fi fost o infidelă, el consemna următorul episod: ”Am intrat în salonașul cel mic al Reginei și o mie de ani de aș trăi, nu voi uita priveliștea ce mi s-a înfățișat. Cu părul despletit, cu fața îmbujorată de călduri, abia acoperită cu un thee gown de mătase gălbuie, frumoasă ca în povești, Regina Maria se rupsese vădit din brațele amorului și, bacantă îmbătată de fericire, a înaintat spre mine «toute baletante», pe când ușa din fund, prin care fugise amorul, se închidea – nu însă destul de repede ca ochii mei ageri să nu fi prins silueta canadianului. Încurcată, zdrobită, extaziată, Regina a venit spre mine, proptindu-se din scaun în scaun și m-a rugat să șed pe divanul pe care căzuse și dânsa și nu mi-a spus decât atât: «Voilà…» I-am sărutat mâna și cu tonul cel mai ceremonios, ca și când n-aș fi văzut nimic, nici măcar dezordinea toaletei sale, i-am spus: «Je suis aux orders de Vôtre Majesté». Biata femeie! Ce frumoasă și ce încordată era!”. (Constantin Argetoianu, ”Memorii”).

În schimb, Gilles Duguay, autorul cărții ”Regina Maria și Joe Boyle – o prietenie de suflet”, susține că n-a fost nimic carnal între Maria și Joe.

Regina Maria

Te iubesc, Maria mea!regina maria a romaniei

După relația cu Boyle, între Barbu și Maria n-a mai fost nimic din ceea ce fusese înainte, doar prietenia care i-a legat până la moarte. Cu toate acestea, înainte să moară, i-a trimis lui Barbu o scrisoare de la Dresda, unde regina se trata, în care recunoștea că trebuie să ”lase atât de multe nespuse, care mi-ar lumina atât de mult sufletul să le spun: tot dorul meu, toată tristețea mea, toate amintirile dragi care îmi inundă sufletul… Pădurile de șofran galben, mirosul stejarilor când călătoream prin aceleași păduri la începutul verii și oh! atât de multe, multe lucruri care s-au dus… Să te binecuvinteze Dumnezeu și să te aibă în pază…”. La rândul lui, prințul îndurerat de boala reginei sale îi scria: ”Sunt de neconsolat că mă aflu atât de departe și nu pot să vă fiu de vreun ajutor, trăind în amintirea trecutului fără nici o speranță pentru viitor… Amintiți-vă de dorul meu, de nostalgia mea, de rugăciunile pe care le fac mereu pentru sănătatea dumneavoastră și nu vă îndoiți niciodată de devotamentul meu nemărginit. Ilymmily (te iubesc, Maria mea, te iubesc !).”

Așadar, pe cine a iubit mai mult Regina Maria: pe Barbu Știrbey, pe ”eroul” Joe Boyle, copiii ei, România Mare, înaintașii ei nobili, puternicul regat britanic sau fastul misterioasei Rusii? Numai Dumnezeu știe și însăși Regina. Ultimele cuvinte ale ei au fost: ”Am iubit atât de mult viața!”

Regina Maria despre Regele Ferdinand

”Eram singura persoană de care avea mereu nevoie. Eram ca un fel de ancoră și ochii lui mă căutau fără a-mi spune nimic. Uneori eram greu de suportat, știu, dar așa eram! Aveam încredere unul în altul și o stimă reciprocă. Ne unea același ideal. Chiar dacă temperamentele noastre erau diferite, trăiam în cea mai bună armonie. Presupun că ne completam.” (Regina Maria la moartea regelui Ferdinand, în cartea lui Guy Gauthier, ”Missy, regina României”).

”Fiind german, era partizan dârz al legii Salice; a recunoaște unele însușiri unei femei ar fi fost o încălcare a tradițiilor lui celor mai scumpe. Dar avea încredere în mine, eram o tovarășă plină de veselie, uneori cam nesupusă, care însă niciodată nu-l dezamăgea. Afară de aceasta, menirea și țelurile noastre erau aceleași și trăiam amândoi același ideal: binele țării noastre. Aceasta ne făcea răbdători unul față de altul și insufla fiecăruia din noi îngăduința pentru cusururile celuilalt.” (Maria, Regina României, ”Povestea vieții mele”, Iași, Editura Moldova, 1990).

Vezi: arhiva rubricii Memor de Daniela Șontică

Comentați via Facebook

1 COMENTARIU

  1. […] Dar tot acest parcurs a fost unul exemplar, a fost traiectoria unei luptătoare, Principesa Ileana s-a luptat pentru alții, a fost în slujba poporului ei, în slujba celor în nevoie… A realizat spitale, cantine, școli de infirmiere, tot felul de modalități de a strânge fonduri pentru răniți, orfani, bolnavi, săraci, cei mai puțin norocoși decât ea, care era fiica unui Rege important, Ferdinand Integratorul și a unei Regine de excepție, Regina Maria a României. […]

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.