Atât în calendarul bizantin (ortodox și greco-catolic), cât și în cel latin această sărbătoare se ține pe data de 14 septembrie. Sărbătorirea descoperirii Sfintei Cruci în ziua de 14 septembrie este atestată la Ierusalim încă din secolul al IV-lea. Înălțarea Sfintei Cruci a început să se sărbătorească abia câteva secole mai târziu la Constantinopol în 14 septembrie, când a fost rememorat, de asemenea, evenimentul readucerii la Ierusalim a Sfintei Cruci după ce fusese capturată de perși. Prin această sărbătoare creștinii comemorează două evenimente deosebite din istoria lemnului crucii:
– aflarea crucii (de către Sfânta Elena, mama împăratului Constantin cel Mare), pe care a fost răstignit Iisus și înălțarea ei solemnă, în văzul tuturor, de episcopul Macarie al Ierusalimului, în ziua de 14 septembrie 326;
– readucerea lemnului crucii de la perși, în anul 629, pe timpul împăratului bizantin Heraclius care a depus-o în biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim după care patriarhul Zaharia de Ierusalim a înălțat-o în văzul tuturor, la 14 septembrie 630. Dar sărbătoarea liturgică a Înălțării Sfintei Cruci s-a transmis și în Occident, cu începere din secolele VII–VIII.
Această sărbătoare aminteşte de un moment semnificativ din viaţa Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. În ajunul luptei cu Maxenţiu, un duşman al creştinilor (307–312), împăratul Constantin a avut o viziune: în plină zi, pe cer a apărut o cruce formată din stele, cu inscripţia: „Prin acest semn vei învinge”. Împăratul a învins, iar mama lui, după izbândă, a poruncit să fie găsită Sfânta Cruce, la Ierusalim, aproape de Golgota. Acolo au fost descoperite trei cruci identice, cea pe care a fost răstignit Iisus şi două ale tâlharilor ucişi odată cu el. Pentru a afla care este crucea pe care a fost răstignit Iisus, patriarhul Ierusalimului, Macarie, a apropiat fiecare cruce de o fată care tocmai murise. Când Macarie a aşezat lângă ea Sfânta Cruce, se spune că tânăra a înviat.
Spre deosebire de alte sărbători creștine, Înălţarea Sfintei Cruci se cinsteşte cu post, Crucea fiind un simbol al victoriei asupra morţii şi păcatului.
„…Spre deosebire de alte sărbători și praznice, Înălțarea Sintei Cruci este cinstită prin post, deoarece ne amintește tuturor de Pătimirile Mântuitorului de pe Golgota. Părintele Petroniu Tănase spunea despre Cruce că este semn omenesc și dumnezeiesc. Semn omenesc, căci omul de la început a fost plăsmuit în chipul Crucii. Făcând-o unealtă de tortură şi de moarte, Crucea a devenit simbolul suferinţei şi al morţii. Dar, de când Hristos S-a răstignit pe ea, Crucea a devenit semn dumnezeiesc, semnul Fiului Omului, semn de biruinţă, de bucurie şi de viaţă.
Toate aceste înțelesuri sunt anulate, însă, de o evlavie eronată, care nu are nicio legătură cu ceea ce reprezintă, de fapt, acest stindard al biruinței. Astfel, se zice, spre exemplu, că pe 14 septembrie nu se mănâncă nuci, struguri sau alte fructe care prezintă semnul sau forma Crucii, afirmație născută din veșnicele superstiţii populare. Conform acestora, gestul de a sparge nuci pe 14 septembrie, mai ales cu piciorul, este un adevărat sacrilegiu la adresa Lemnului Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul, deși nu există nicio legătură sau explicație logică în acest sens.
Trebuie să știm că nu găsim nici în Sfânta Scriptură, nici în canoanele și scrierile Părinților Bisericii o astfel de prevedere sau interdicție. Din contra, Dumnezeu ne-a lăsat fructele și legumele pentru hrană, iar atunci când Biserica a rânduit postul din această zi, a îndemnat să ne înfrânăm de la consumul produselor de origine animală, iar nu de la cele de origine vegetală, fie ele nuci sau alte fructe și legume cu cruce.
În primul rând, nuca poate fi considerată un simbol al nevoințelor noastre și al ascezei. Așa cum obținem miezul hrănitor al ei înlăturând învelişul lemnos printr-un efort, tot așa, prin post și rugăciune, prin trezie și smerenie, ostenelile noastre, dacă sunt sistematice și stăruitoare, vor fi încununate mai devreme sau mai târziu cu succes și vom cunoaşte, atunci, cât de puternică este dragostea lui Hristos.
Pe de altă parte, nu este întâmplător nici faptul că specialiştii în nutriţie susțin superioritatea nutritivă a nucilor faţă de toate celelalte fructe cu coajă tare, considerându-le o sursă importantă de substanțe active care pot fi utilizate pentru prevenirea, tratarea și ameliorarea unor afecțiuni. Spre exemplu, o echipă de cercetători de la Şcoala de sănătate publică a Universităţii Harvard (Statele Unite) a constatat, în urma unei cercetări, că persoanele care consumă 30 g de miez de nuci de două ori pe săptămână prezintă un risc cu 24% mai mic să dezvolte diabet de tip 2 faţă de cele care nu mănâncă deloc. Autorii studiului subliniază că lipidele existente în nuci sunt deosebit de bogate în acizi graşi omega 3, care fac din ele un aliment bun pentru sănătatea cardiovasculară, având şi o acţiune antioxidantă şi antiinflamatoare.
Astfel, urmând și îndemnul Sfântului Apostol Pavel, care ne spune că omul credincios nu poate fi şi superstiţios – Ce învoire este între Hristos şi Veliar sau ce parte are credinciosul cu necredinciosul? (II Corinteni 6, 15) – înțelegem că putem consuma nuci și orice alte fructe sau legume în ziua de 14 septembrie și că greșim acordând o importanță deosebită acestor tradiții și credințe populare în detrimentul celor statornicite de Biserică.” (Doxologia.ro)
Totuși, nu putem să nu amintim unele tradiții care încă există în lumea satului. Calendarul popular consemnează această zi şi sub alte denumiri, cum ar fi Cârstovul Viilor şi Ziua Şarpelui.
Sub prima denumire, ziua este cunoscută mai ales în zonele deluroase şi sudice, în zonele viticole, marcând începutul culegerii viilor.
A doua denumire este legată de faptul că, din această zi, se crede că şerpii şi alte reptile încep să se retragă în ascunzişurile subterane, hibernând până în primăvară. La sate, încă se mai crede că şerpii, înainte de a se retrage, se strâng mai mulţi la un loc, se încolăcesc şi produc o mărgică numită „piatra nestemată”, ce ar folosi pentru vindecarea tuturor bolilor.
La sate, oamenii merg la biserică şi dau de pomană ulcele noi, pline cu apă curată, miere, împodobite cu fir roşu, acoperite cu un colăcel şi o lumânare. În tradiţia populară, frunzele şi florile de busuioc, menta, măghiranul şi cimbrul sunt plante magice şi se sfinţesc la biserică, iar în timpul slujbei se păstrează lângă cruce. Florile de busuioc sfinţit, în această zi, alină durerile, chiar şi migrenele puternice sau durerile de dinţi. În mediul rural, cu crenguţe de busuioc aprinse se afumă bolnavii de friguri. Busuiocul se pune şi în vasele cu apă pentru păsări, în perioada epidemiilor pentru a le ocroti.
Conform superstiţiilor, omul scapă de o spaimă dacă îşi aduce aminte în ce zi a săptămânii a fost, în anul acela, Ziua Crucii. Dacă tună în această zi, va fi o toamnă lungă. În schimb, dacă se adună un cârd de ciori gălăgioase, va cădea bruma. De asemenea, pentru belşug şi spor în muncă, e bine să păstraţi în portofel, alături de o cruciuliţă, monedele sfinţite azi.
Nu se mănâncă fructe care au ceva ce aminteşte de cruce: usturoi, nuci, pepeni, prune. Se spune că în 14 septembrie se închide pământul, pentru vieţuitoarele care stau ascunse prin văgăuni până la Alexii (17 martie), când ies la suprafaţă, dar şi pentru plante.
În această zi, gospodinele nu au voie să spele, să calce sau să coasă, iar bărbaților le sunt interzise muncile la câmp. Înălțarea Sfintei Cruci sau Ziua Crucii vestește că vara s-a sfârșit și toamna își intră în drepturi.