153 de ani de la prima apariţie a revistei satirice ”Sarsailă”

75
revista satirica sarsaila

fila de calendar rubrica leviathan.roEpoca de Aur a presei umoristice românești a început în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, continuând la începutul secolului al XX-lea. În acea perioadă, existau în Bucureşti peste 300 de reviste de satiră şi umor!

La scurt timp după Unire, pe 28 februarie 1859, a apărut revista satirică săptămânală ”Ţânţarul”, ai cărei redactori, trecuţi pe frontispiciu, erau C. A. Rosetti şi N. T. Orăşanu, primul semnând în paginile publicaţiei cu pseudonimul Constantin Trandafirescu, iar al doilea, N. T. Cetăţenescu. Revista a apărut până în 15 august 1859.

După prima apariţie, la 27 februarie 1866, după câteva luni, revista satirică ”Sarsailă” condusă de N. T. Orăşanu (căruia i se suspendase gazeta ”Nichipercea” și o înlocuise cu ”Sarsailă”), îşi încetează existenţa, continuată fiind de ”Ghimpele”. În 1871 însă, paralel cu ”Ghimpele”, ”Sarsailă” apare din nou, iarăşi pentru câteva luni (8 aprilie – 6 iunie), sub o nouă redacţie – era condusă de G. Dem. Teodorescu (Ghedem). La reapariţie, ”Sarsailă” are un pronunţat caracter antimonarhic, atacându-l deschis pe Carol I şi pe favoriţii acestuia. În articolul-program al noii serii, amintind împrejurările în care apăruse cu cinci ani în urmă, se spunea: ”Acum cinci ani, după ce toţi în toate părțile alergară să găsească un cap pentru noi românii, de chiu de vai aleserăm până culeserăm pe ăst Vodă de azi, care nu mai ştim câţi ani împlineşte, ori câţi mai are de-mplinit până i-a ieşi măseaua de minte”. Trezit dintr-un somn lung, de cinci ani, ”Sarsailă” constată că în această perioadă, sub domnia lui Carol I, lucrurile s-au înrăutăţit şi mai mult: ”Măria sa s-a-nsurat, şi pe Constituţiune a dat-o afară din palat, în ţară sărăcie şi corupţiune, pavage proaste şi abuzuri pre-tutindenea, iar starea socială mai rea decât pe vremea mea”.

Versurile, articolele, ca şi micile bucăţi în proză publicate în ”Sarsailă” satirizau moravurile corupte ale protipendadei, viciile şi anomaliile sociale, obiectivul principal al atacurilor constituindu-1 însă monarhia. Paginile publicaţiei sunt presărate cu astfel de ironii făţişe la adresa falsei străluciri a lui Carol I: ”De ce atâtea tunuri, frăţioare, în ziua de 8 aprilie? înţeleg cele 101 de dimineaţă, dar alea de pe la prânz şi până seara ? – în lipsa de entuziasm din partea românilor, fac chef tunurile în zilele M. Sale!”

Aceeaşi atitudine antimonarhică este evidentă în aproape toate poeziile publicate aici. Cităm, de pildă, din poezia ”Hai să zicem” :

”Hai să zicem şase!
Şase fiere grase,
Şase draci siniştri
Ce se zic miniştri
Cu guri de ciocoi
Sug sânge din noi.
Hai să zicem şapte!
Şapte negre fapte
Ne-au adus plocon
Cel-nălţat la tron
De când a venit
De ne-a izmenit.”

Ghimpele”

Printre revistele satirice din a doua jumătate a veacului al XlX-lea, ”Ghimpele” a avut una din cele mai lungi existenţe, 1866 – 1879. În primii ani de apariţie, publicaţia, orientându-se după politica liberală, manifesta ostilitate faţă de Cuza, Bolliac şi Bolintineanu. Ulterior atacurile împotriva acestora sunt tot mai puține, iar la moartea lui Alexandru Ioan Cuza revista inserează articole de elogiu. Printre colaboratori s-a numărat și I. L. Caragiale (decembrie 1874 – 1876).

Sursa: http://www.autorii.com/scriitori/sinteze-literare/reviste-satirice-din-secolul-al-xixlea.php.

Arhiva rubricii Filă de calendar 

Comentați via Facebook

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.