Comentariu de Pușa Roth
Dacă ar fi să ne referim doar la sensul cuvântului sarcasm*), am fi tentaţi să credem că Domnul Caragiale era mereu la pândă, gata să critice. Ei bine, sarcasmul marelui creator era extrem de nuanţat, asprimea căpătând nuanţe neobişnuite. ”Victimele” sarcasmului său se vor fi săturat să mai fie la rându-le sarcastice, mai degrabă slab ironice, pentru că dialogul sarcasmului nu ar mai fi putut continua. Cum să te opui lui Caragiale? Evident, prin tăcere.
Iar vorba ceea…
Cu ocazia alegerilor, ”Epoca”, voind să comunice cât se poate mai la timp publicului succesele partidului conservator s-a hotărât să apară în cinci ediţiuni şi jumătate.
Cele cinci ediţiuni vor fi consacrate căderii candidaţilor conservatori, – căderi datorite, se-nţelege infamelor ingerinţe electorale ale lui Fleva**); – iar jumătatea de ediţie va fi rezervată sarcasmelor. Iar vorba ţiganului:
”M-a bătut el, turcu, cât m-a bătut; da’, după ce s-a săturat ş-a plecat şi nu s-a mai văzut deloc, ştiu că l-am înjurat şi eu!”
A apărut în „Gazeta poporului”***), I, nr. 239, 24 noiembrie/6 decembrie 1895, p. 3, Nesemnat. Neinclus în ediţiile anterioare celei din 2011. Inclus pentru prima dată în ediția I. L. Caragiale, ”Opere”, IV (Publicistică, ediția a doua, revăzută și adăugită de Stancu Ilin, Constantin Hârlav; prefață de Eugen Simion, Academia Română, București, Fundația Națională pentru Știință și Artă, 2011), p. 514. Identificat şi publicat de Florin Manolescu, în ”Caragiale și Caragiale. Jocuri cu mai multe strategii”, București, Editura Cartea Românească,1983, p. 454. (Nota editorilor, ”Opere”, IV, 2011).
________
*) Sarcasm, sarcasme, s. n., ironie aspră, usturătoare; batjocură necruțătoare. Vorbă, frază, expresie sarcastică. Din fr. sarcasme, lat. sarcasmus.
**) ”Nicolae Fleva (n. 1840, Râmnicu Sărat – d. 4 august 1920, Jideni, Râmnicu Sărat, România) a fost politician, jurnalist și avocat român. Cunoscut în special pentru implicarea sa în incidente politice și pentru un patriotism declarat care se învecinează cu demagogia, el a testat toate formulele politice pe care le-a permis sistemul bicameral din România. Activitatea sa în sfera publică a inclus o prezență îndelungată în Adunarea Deputaților și un mandat de primar al municipiului București între 1884 și 1886. […]
La 4 octombrie 1895, Fleva a preluat conducerea Afacerilor Interne, în cadrul cabinetului național-liberal prezidat de Dimitrie Sturdza. După ce a fost numit de Carol, guvernul a trebuit să fie confirmat de alegeri și, potrivit unor surse, Fleva și-a servit idealul democratic, asigurându-se că alegerile din 1895 au fost fără fraudă.
În acea perioadă, demagogia lui Nicolae Fleva așa cum era percepută, a fost un subiect de amuzament: pictorul-aristocrat Eugen N. Ghika-Budești a publicat desene ale lui Fleva, arătându-l drept un Marcus Tullius Gracchus Fleva Pupuli Tribunus.” (Sursa: Wikipedia).
Ministru de interne în perioada 4 octombrie 1895 – 15 ianuarie 1896, Nicolae Fleva mai fusese ținta atacurilor lui Caragiale în ”Gazeta poporului” (I, nr. 224, 4/16 noiembrie 1895, p. 1, semnat i):
”Se zice că d. N. Fleva, cu toate promisiile d-sale în privința libertăților alegerilor, ar fi comis iarăși un act care denotă cât de puțin sincere erau acele promisiuni și cât de naivi au fost aceia cari le-au acordat oarecare încredere. În adevăr, ni se spune că ministrul de interne ar fi dat afară din serviciu pe un vechiu rândaș al d-sale, sub ridicolul și meschinul pretext că acel nenorocit, bănuit de a avea principii conservatoare, ar fi furat din tainul cailor cantități însemnate de ovăz pe care-l dăruia unui cârciumar coreligionar politic, în schimbul unor tratații care i le făcea acesta.
Frumoase alegeri libere ne așteaptă!”
***) Cu două săptămâni înainte, în nr. 228, 10/22 noiembrie 1895, al ”Gazetei poporului” apăruse textul lui Caragiale, ”Tardivitate”, variațiune pe aceeași temă, atacându-i de asemenea pe conservatorii de la ”Epoca” – citește aici. (Note de Costin Tuchilă)
Grafică de Costin Tuchilă
