Opera Națională București prezintă sâmbătă, 1 iunie 2019, începând cu ora 18.30 spectacolul pentru copii ”Magazinul de păpuși”.
Studioul de Balet pentru Copii și Tineret al Operei Naționale București a fost înființat în anul 1982 de către Magdalena Rovinescu, școala de balet pentru copii funcționând de atunci, fără întrerupere. Condus artistic de fosta prim-balerină a Operei Naționale București, Studioul de Balet și-a propus și a reușit să descopere și să promoveze tinere talente care poartă faima baletului românesc în întreaga lume.
Viitorii balerini sunt selecționați și repartizați în clase de balet specializate în dans clasic, de caracter, modern și contemporan. În fiecare an, munca lor este aplaudată și recunoscută în spectacolul devenit deja tradițional ”Magazinul de păpuși”.
Magdalena Rovinescu despre Studioul de Balet pentru Copii și Tineret al Operei Naționale București: ”Elevii mei îmi mențin dorința de a dansa și mă fac ca uneori să mă simt… copil. Studioul de Balet își propune să atragă copii și tinerii spre artă, promovează simțul estetic și educă într-o manieră modernă și eficientă caracterele tinerilor.”
Sensibilă și severă, Magdalena Rovinescu îi învață pe copii să se miște cu eleganță, să asculte muzica de balet, să aibă o ținută dreaptă și frumoasă, să-și disciplineze pașii, să iubească muzica și dansul, într-un cuvânt să contribuie la educația artistică și la conturarea unei personalități de excepție.
Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Operei Naționale București sau online, la http://tickets.operanb.ro.
Sponsor oficial: Enel Green Power
Sponsori: Aqua Carpatica, Zarea, Leonidas, Bograve Luxury
Parteneri: Artmark, Sansha
Partener de tradiție: RFI România
Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Romantic FM, Gold FM, Radio Seven, Marea Dragoste, Observator Cultural, Ziarul Metropolis, Agerpres, Ziare.com, Business24, Raftul cu Idei, Leviathan.
Comunicat al Operei Naționale București





















