ICR Tel Aviv continuă seria tradițională de evenimente culturale ”Cafeneaua Românească” cu un eveniment cultural dedicat teatrului și poeziei românești. Evenimentul va avea loc luni, 30 decembrie 2019, ora 17.00, la sediul ICR Tel Aviv și va beneficia de participarea extraordinară a regizorului Mircea Cornișteanu și a actriței Cerasela Iosifescu.
Mircea Cornișteanu va vorbi publicului despre spectacolele regizate, despre importanți regizori de teatru din ultima jumătate de veac, dar și despre personalități marcante de origine evreiască din lumea teatrului: regizori și actori, pe care i-a cunoscut și cu care a colaborat.
Program:
Moderator: Cleopatra Lorințiu, director adjunct ICR Tel Aviv
Regizorul Mircea Cornișteanu, personalitate proeminentă a teatrului românesc: Despre momente importante din istoria teatrului românesc, bogata sa carieră artistică și întâlnirea cu ”monștri sacri” ai dramaturgiei
Recital de poezie românească în interpretarea actriței Cerasela Iosifescu
Mircea Cornișteanu este absolvent al Facultății de Limba și Literatura Română a Universității București și al Facultății de Regie Teatru a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică ”I. L. Caragiale”. Din decembrie 2000 este director general al Teatrului Național ”Marin Sorescu” din Craiova și sub directoratul său s-au lansat noi proiecte importante la nivel național și internațional: ”Valori ale teatrului românesc, valori ale teatrului european”, la care au participat invitați din peste 30 de țări ale Europei; proiectul ”Tineri regizori, tineri scenografi”, ajuns la cea de-a IX-a ediție; ”Întâlnirile SpectActor”; ”Colocviile Ion D. Sîrbu”; proiectul de spectacole-lectură ”Autorii sunt în sală”; ”Duminici de poezie în teatru”; ”Clubul Dramaturgilor Craioveni”; ”Adunarea Poeților și a SpectActorilor Craioveni”; editarea revistei teatrului – ”SpectActor”. Teatrul Național ”Marin Sorescu” din Craiova este singurul teatru din România care a fost decorat în anul 2004 cu Ordinul ”Meritul Cultural” în rang de Comandor.
În 2010, regizorul a fost recompensat cu premiul UNITER pentru întreaga activitate. A realizat, în cei peste 30 de ani de carieră artistică, mai bine de 140 de spectacole pe scenele a mai mult de 20 de teatre profesioniste din țară și străinătate, fiind totodată autor de scenarii de film, traduceri, colaje, dramatizări pentru spectacole, filme TV sau lung metraje.
Cerasela Iosifescu a absolvit Academia de Teatru şi Film din Bucureşti, la clasa profesoarei Sanda Manu. Pe parcursul anilor a jucat în numeroase spectacole semnate de importanţi regizori Mircea Cornişteanu, Gavriil Pinte, Felix Alexa, Petre Bokor, Silviu Purcărete, Yannis Paraskevopoulos.
Cariera ei cinematografică include roluri în filmele: Poziția copilului (2013), După dealuri (2012), Las fierbinți (2012), 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile (2007), O zi bună de plajă (2007), Moartea domnului Lăzărescu (2005), Visul lui Liviu (2004), Binecuvântată fii, închisoare (2002), Popcorn Story (2001), Faimosul Paparazzo (1999), Asfalt Tango (1995), Crucea de piatră (1994).
Comunicat al Institutului Cultural Român de la Tel Aviv





















