Acum 77de ani, în 11 mai 1949, a apărut primul post de radioficare din România, în clădirea Liceului „Aurel Vlaicu” din Bucureşti (câteva zile mai târziu, la 20 mai, va apărea un decret privind organizarea radioficării în RPR).
Colegiul Naţional „Aurel Vlaicu” a fost înfiinţat în 1923, de Casa Muncii nr. 2, CFR, fiind până în 1948 singurul liceu ceferist din ţară. S-a distins încă de la început ca una dintre cele mai prestigioase unităţi de învăţământ din Capitală şi din ţară.
Numele de Aurel Vlaicu i s-a acordat după sugestia dată de fratele directorului Bartolomeu Popescu, în amintirea marelui patriot, Aurel Vlaicu, împreună cu care acesta lucrase ca tehnician la construirea avionului cu care a încercat traversarea Carpaţilor, în toamna anului 1913.
Din momentul înfiinţării (1923) şi până în 1956, când a funcţionat ca şcoală mixtă, în permanenţă au existat două secţii – băieţi şi fete – o constelaţie din doi gemeni, cum spunea inspectorul general Radu Cosmin, în urma unui control efectuat de Ministerul Instrucţiunii Publice.
Colegiul Naţional „Aurel Vlaicu” a fost construit de Casa Muncii nr. 2 CFR, prin contribuţie publică a muncitorilor ceferişti, deoarece copiii acestora, după terminarea cursurilor obligatorii, nu-şi mai puteau continua studiile.
În acel moment, era în vigoare Legea Spiru Haret (1898), cu privire la învăţământul secundar şi superior, care prevedea organizarea liceului pe două cicluri: inferior – gimnaziu şi superior – liceu, fiecare cu câte 4 ani de studiu. La început, gimnaziul s-a întreţinut din taxele plătite de elevi, până la 1 ianuarie 1924, când toate cheltuielile au fost asigurate de Casa Muncii 2 CFR, cu condiţia ca 80% dintre elevii liceului să fie copii de ceferişti, care să nu plătească taxe. An de an, prestigiul liceului a crescut, astfel că, la examenul de bacalaureat din 1939, primele 5 medii ale absolvenţilor pe Capitală au fost ale elevilor de la Colegiul Naţional „Aurel Vlaicu”.
