Logica suferă de un mare viciu logic: ea crede că însăşi realitatea e de natură logică. Dacă întâlneşte ceva ce nu se poate înţelege în chip logic, ea va susţine că acest ceva nu există, ci e numai aparenţă. Așa spunea Lucian Blaga…
Un bun prieten mi-a trimis mai multe acrobații logico-lingvistice, așa le numește el… Vă invit să faceți câteva sărituri la mare înălțime, ca în vacanță, ca „de iarna apropiată”, ca să zic așa. Iată-le! „Minciuna presupune studii superioare adevărului. Cel mai mult îmi place să mă întâlnesc cu şefii mei care au ieşit deja la pensie. Nicăieri nu este mai bine decât în altă parte. Un idiot bogat este considerat, în primul rând, bogat. Un idiot sărac este considerat, în primul rând, idiot. Cine nu-i iubeşte pe proşti are tare mulţi duşmani. Nu poţi muşca apa. Problema asta mă depăşeşte, e mult prea mică pentru mine. Politician e unul care strigă. Diplomat e unul care tace. Dreptate e asta? Eu alerg şi el ajunge? La egală distanţă între Polul Nord şi Polul Sud se află Interpolul. Partea leului o ia leoaica. Nimeni nu-i modest degeaba. Cele mai mari moşteniri le primesc, de regulă, oamenii bogaţi. Prietenul la nevoie te cunoaşte. Niciun profesor de logică nu a ajuns prim-ministru. Un musafir care pleacă este întotdeauna binevenit.”
Clar, cum niciun profesor de logică nu a ajuns prim-ministru, nu aveam nicio șansă. Așa că rămân un simplu observator… Și ce văd? Un imbecil prezent mereu pe ecranele sportive ale patriei revarsă peste muritori valuri de credință, cumpătare și smerenie. A studiat, mă gândesc eu, îndelung, dar și „la răcoare” filosofia antică și pare că ne vorbește despre idealuri noi, cum ar fi stăpânirea de sine, simțul măsurii și liniștea sufletească. Pentru că poftele trebuie înfrânte… În felul acesta, liniștea interioară ne va ajuta să îndurăm suferințele de tot felul. Mi-aș dori să caut înțelepciunea prin opera de pușcărie a personajului de poveste (de groază), mare gânditor și vorbitor de cuvinte alese? Nici vorbă… Dar nu m-aș mira să descopăr o variantă comentată a remediului împătrit din filosofia eliberatoare a lui Epicur: nu avem nevoie să ne temem de zei, nu avem nevoie să ne facem griji în ce privește moartea, binele este ușor de dobândit și lucrul dătător de spaimă este ușor de îndurat. Lumina înțeleptului se așază peste suflet, în vreme ce întunericul nu are o existență proprie. Parcă l-aș auzi pe „filosoful din Pipera”, din fericire există telecomanda.
În tot ceea ce simțim, frați români, adulmecăm o duhoare stafidită din apropiere. Care nu obosește să ne spună că se află sub taina lui Dumnezeu. Cui să-i povestești că taina aceea strălucește precum floarea-soarelui, dar și într-un fluture care-și ia zborul de pe o creangă plină cu frunze proaspete, de primăvară? Mama ei de înțelepciune!
