Când vorbim despre Portugalia, nu avem cum să nu-l amintim pe Camões (Luís Vaz de Camões) din două considerente extrem de importante.
Dincolo de epopeea Lusiada cunoscută în toată lumea, Luís de Camões este considerat părintele limbii portugheze, cel care a reușit să ridice limba vorbită de popor la nivelul limbii literare.
Până la el, literații vremii își scriau operele în latină ori castiliană, portugheza fiind considerată o limbă a vulgului.
Deși câțiva scriitori portughezi au avut unele încercări, niciunul nu a reușit ceea ce a reușit marele poet , anume de a face cunoscută limba maternă în lumea culturală a epocii sale.
Se presupune că s-ar fi născut în anul 1524 ori 1525 la Lisabona, deși unii istorici susțin că la Coimbra, alții la Santarém, asta din cauză că datele sale biografice sunt sumare și nesigure.
Tatăl său, un nobil fără avere, își pierde viața într-un naufragiu aproape de Goa, regiune din India pe care portughezii au cucerit-o în 1510.
Camões urmează cursurile Universității din Coimbra, una dintre cele mai vechi universități europene, înființată în 1290 de către Regele Dionisie (Dinis) al Portugaliei. Acolo îl citește cu pasiune pe Platon, studiază sistemul lui Ptolomeu și face cunoștință cu poezia lui Petrarca.
Terminând studiile, lucrează ca perceptor și, datorită titlului de noblețe și înclinării spre poezie, este acceptat în mediul Curții Regale și apreciat pentru ușurința de a compune versuri.
Impulsiv din fire, intră în conflict cu un nobil de la Curte pe care îl rănește cu sabia și astfel, este încarcerat timp de 5 luni, dar carcera nu-l domolește pe tânărul poet care parcă era destinat să intre în tot felul de buclucuri.
După eliberare se îndrăgostește de fiica unuia dintre apropiații regelui, o domnișoară de onoare a reginei, pe care începe să o cânte cu patimă în versuri.
Această iubire atrage nemulțumirea tatălui aristocrat care se plânge regelui iar poetul este exilat în Santarém, un orășel de lângă Capitală.
Îndepărtat de la Curte, își pierde protectorii și amărăciunea pune stăpânire pe el.
Reușește totuși să se înroleze în armată și pleacă la Ceuta, în Maroc, unde era o importantă garnizoană de tineri nobili. Garnizoana avea rolul de a patrula pe coasta africană împotriva piraților barbari și, într-una din lupte, Camões își pierde ochiul drept.
Întors în țară, căzut în dizgrația celor de la Curte dar și din cauza infirmității, poetul duce o viață anostă ceea ce-l determină să plece în primăvara anului 1553 spre India.
Peripețiile în care pier toate corăbiile în afara celei în care este el, sunt descrise în capodopera sa despre care se spune că ar fi gândit s-o scrie încă de când era exilat la Santarém.
De-a lungul vieții, denunțul abuzurilor și corupției prin satire și elogiul vitejiei și cavalerismului prin ode i-au adus inamici, dar și admiratori acestui „prinț al poeților”, cum a fost numit de unii istorici contemporani lui.
Viața lui Luís de Camões a purtat semnul sărăciei, dar întreaga sa operă constituie tezaurul cel mai preț al literaturii portugheze.
A abordat aproape toate genurile literare practicate în timpul său, plecând de la tradițiile populare pe care le-a modernizat aducându-le culoare prin note personale. Lusiada este opera prin care a reușit să așeze poporul portughez alături de grecii lui Homer și de romanii lui Virgilius.
Portimão, Portugalia
Va urma
Vezi arhiva rubricii Frânturi de viață de Dori Lederer
La Editura Leviathan a apărut romanul Când îngerii se dezbracă de aripi de Dori Lederer. Detalii, click aici.
