Majorarea salariului minim brut – articol de Iulia Zorzoliu

20
salariu minim brut

logo rubrica juridiceConform Hotărârii nr. 598/2024 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, începând cu data de 1 iulie, salariul minim brut se majorează cu 400 lei și va crește la 3.700 lei. După cum este prevăzut, tariful orar va fi de 22,024 lei/oră pentru un program normal de lucru în medie de 168 ore/lună.

În România beneficiază în prezent de salariul minim brut garantat în plată aproximativ 760.000 de salariați, respectiv în jur de 14% din numărul total de salariați activi. De majorarea salariului de bază minim la 3.700 de lei vor beneficia 1.871.266 de salariați. După cum a declarat ministrul Muncii și Solidarității Sociale demersul este menit să aducă un trai mai bun angajaților din România și să reducă sărăcia în muncă.

Măsura va avea efecte pozitive la nivel social, prin stimularea ocupării în sectoarele în care există cerere de forță de muncă și reducerea muncii la negru și la nivel economic, prin creșterea consumului, cu influență și asupra importului bunurilor de consum și sporirea puterii de cumpărare a salariaţilor.

Rubrica „Juridice” fiind interactivă, așteptăm întrebările dvs. pe site (la comentarii) sau la adresele de e-mail: zorzoliu.iulia@gmail.comleviathan.romania@yahoo.com, costintuchila@gmail.compusa.roth@yahoo.com

Iulia Zorzoliu este membră a Colegiului Consilierilor Juridici București.

Arhiva rubricii Juridice

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.