Trei…
Perspective creștine și nu doar atât…
Atunci când sărbătorim Paștele, celebrăm Lumina și Învierea; deseori, perioada dinaintea sărbătorii este provocatoare pentru mulți dintre noi și, poate nu întâmplător, Săptămâna Patimilor pune lumină pe acele imagini ale noastre pe care preferăm să le lăsăm în întuneric, să le ascundem de lume, pentru că nu suntem bucuroși de ele, acea parte numită umbra.
Umbra e partea noastră întunecată, acolo unde aruncăm suferințe negate, dureri netratate, răni emoționale sângerânde și multe altele. Jung a pus laolaltă persona − acea imagine pe care vrem să o afișăm în societate, o față frumoasă și adaptată lumii în care trăim, prin rolurile pe care ni le asumăm, o „mască sufletească” despre care pretindem că este identitatea noastră − și umbra, acele credințe și atitudini adânc înrădăcinate, despre ceea ce credem că nu este bine la noi, ceea ce vrem să ascundem de lume, pentru că nu corespunde imaginii create în exterior, dar care iese la iveală mereu, împotriva voinței noastre.
Decizia de a ne pune o mască și de a ne ascunde umbra este una conștientă? Umbra este o rătăcire, un aspect excepțional sau o parte integrantă din personalitatea noastră? De fapt, umbra noastră se vede cel mai ușor reflectată în relațiile cu ceilalți, ne este mult mai simplu să vedem umbra altora, însă pe a noastră o ascundem cât putem de mult.
Altcineva, o terapeută cunoscută, Verena Kast, deosebește între umbra celorlalți − care este întotdeauna mai ușor de văzut și de multe ori, e o proiecție a noastră și umbra impersonală − acel „se” întâmplă, „se” face, dar și acel „sine impersonal”, cum îl numește Heidegger, precum și umbra colectivă.
Un duhovnic ne îndemna să ne uităm la umbră cu smerenie și acceptare, înțelegând că întunericul și lumina se împletesc constant în viața noastră. Lucrul cu umbra nu se oprește, zicea el, într-un moment anume și nu există un singur timp prielnic pentru a ne uita cu atenție la noi. Acceptarea umbrei ne dă curajul să trăim asumat, să fim mai realiști cu privire la noi înșine și la ceilalți, să ne acceptăm umanitatea cu compasiune, trăind cu smerenie, mai puțin narcisici și capabili de transformare și creștere.
Așa cum arătam ceva mai sus, Jung a introdus conceptul de umbră; în cuvinte simple, umbra este acea parte din psihicul nostru pe care, la un moment dat al devenirii și educației noastre, nu am mai acceptat-o și am refulat-o. Din acea clipă, nu am mai considerat-o ca fiind a noastră, găsind mecanisme să o „uităm”. Interesant, scria el, este atunci când vedem caracteristicile acestea la altcineva. Îl acuzăm pentru deținerea lor și ne place să o facem. Câtă vreme credem că sunt la acel om, e puțin probabil să fie la noi, cu cât îl acuzăm mai mult pe celălalt, cu atât suntem noi mai curați. Însă inconștientul știe că nu e așa, iar umbra se va răzbuna mereu în interior, pentru că nu e primită la taina conștientului. Și, de aici, neliniștea, pentru că singura cale, ar spune Jung, este unirea contrariilor, a umbrei cu conștientul.
Arhiva rubricii În marginea filosofiei de Ionuț Cristache
A doua față, roman de Ionuț Cristache la Editura Leviathan, 2022, ediție tipărită, click aici; ediție online, free download, click aici.
