1. A face bășcălie
Bășcălia înseamnă a lua ceva sau pe cineva în derâdere, a face mișto de el, a-l ironiza, a-l batjocori sau a-l trata cu indiferență. Este un termen popular care, de asemenea, se poate referi la batjocură, bălăcărire, ocară, umilire, bătaie de joc, mascara etc. A face bășcălie înseamnă a lua pe cineva în zeflemea, a râde de el, a-l trata cu neseriozitate, a-l trata la vale, a-l lua peste picior. Prin urmare, bășcălia e un cuvânt care exprimă un fel de batjocură amestecată cu glumă, o ironie mai populară, uneori grosolană, prin care cineva ia peste picior o situație, o persoană sau chiar ceva foarte serios. Se spune că are, de obicei, un ton popular, colocvial și nu foarte rafinat. Caterincă sau glumă neserioasă sunt noțiuni apropiate; bășcălia poate să fie amicală, de pildă, o glumă dintre prieteni, dar și disprețuitoare, atunci când devine batjocură.
Se mai spune și că bășcălia e legată de o atitudine românească tipică, a face haz de necaz, a nu trata lucrurile solemn, ci cu ironie și umor, chiar și atunci când e greu. De multe ori, oamenii folosesc bășcălia ca să reziste situațiilor absurde, să se descarce, să se solidarizeze prin râs, dar și ca să submineze autoritatea. Termenul are o lungă istorie, în comunism era un fel de practică a bășcăliei, oamenii nu puteau critica direct autoritatea, așa că recurgeau la ironie și la glume „pe la colțuri”, la hazul de necaz, bășcălia devenise un mod de a „îmblânzi” realitatea. Azi spunem adesea că „ăștia tratează politica în bășcălie”, adică nu iau nimic în serios. Așa este, dar care ăștia?
E o treabă „filosofică” totuși, se vorbește despre funcțiile sociale ale bășcăliei, despre o critică mascată, în sensul că lovești autoritatea fără să pari direct periculos. Sau chiar despre
solidaritate, oamenii râd împreună, simțindu-se „în aceeași barcă”. Există și riscuri, de pildă bășcălia poate aluneca în dispreț sau lipsă de respect atunci când e folosită excesiv. Și, atenție, cică bășcălia nu e doar o glumă, ci „un mecanism cultural românesc de a rezista și de a lua distanță față de absurditate”. Bășcălia este „arma celor mici împotriva celor mari”.
Există chiar și o tipologie a bășcăliei. Ar fi bășcălie verbală (glume, ironii), apoi cea teatrală sau literară, cea politică, vizuală și digitală, dar – mai ales – bășcălia de zi cu zi, caterinca, miștourile etc. Și n-am terminat, stratificarea e și mai profundă, cum spuneam mai sus, bășcălia nu e doar o „glumă proastă”, ci o strategie culturală, ea poate să fie amicală, defensivă sau critică. Toate culturile au forme de bășcălie, dar în biată lumea noastră are o încărcătură istorică specială: supraviețuirea prin râs, ironia ca mecanism de apărare într-o lume absurdă.
Arhiva rubricii În marginea filosofiei de Ionuț Cristache
A doua față, roman de Ionuț Cristache la Editura Leviathan, 2022, ediție tipărită, click aici; ediție online, free download, click aici.





















