Doamnelor și domnilor, îndată ce am întors primele file din calendarul lunii martie, m-am gândit că nu ar fi lipsit de interes să ne reamintim de vechiul București, de grădinile care îl înfrumusețau, oraș care riscă să devină un spațiu de asfalt și de betoane, fără verdele care îi conferă respirația și îi potențează frumusețea, atâta câtă există. Coborâm pe firul istoriei și ne deplasăm la doar câțiva kilometri de București, la Palatul Mogoșoaia construit până în anul 1702, în inconfundabilul stil brâncovenesc, palat care îmbină elemente bizantine, renascentiste și venețiene într-un decor ce pare desprins dintr-un film de epocă. Palatul are grădini și evident lacul în care se oglindește palatul. Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia a fost ridicat de Constantin Brâncoveanu pentru fiul său Ștefan, ca reședință de vară și loc de refugiu nobil, departe de intrigile Curții domnești. Vom povesti însă altădată despre acest superb edificiu, iar acum ne vom opri la grădinile bucureştene care au ajuns la mare cinste în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, mare iubitor de artă şi de cultură, spirit deosebit de rafinat pentru epoca sa.
În documentele emise în timpul lui Brâncoveanu sunt amintiţi doi grădinari-şefi: unul Toma, de pe la 1695, celălalt, Frîncu, pe la 1701. În subordinea grădinarului-şef se aflau 20 de grădinari, ceea ce demonstrează amploarea grădinii domneşti. În mijlocul ei, pe la 1707, din ordinul lui Brâncoveanu, s-a ridicat un mare pavilion sau chioşc, împodobit cu coloane sculptate şi cu picturi. Pavilionul sau chioşcul era folosit de voievod ca sufragerie în timpul verii, dar şi ca loc de odihnă, după masă.
Referindu-se la această grădină, celebrul secretar al domnului, Del Chiaro, afirmă că „era foarte frumoasă, de formă pătrată şi desenată după bunul gust italian”.
Călătorul englez Chishull, care a sosit la curtea lui Constantin Brâncoveanu în anul 1702, laudă grădinile domneşti pe care le-a văzut în Bucureşti şi aminteşte de grădinile şi curţile foarte întinse „ale caselor boiereşti din oraş”, precum şi de „viile şi grădinile foarte îngrijite” aflate lângă Mânăstirea Cotroceni.
Tot în acea perioadă, între mănăstirile Sfinţii Apostoli şi Antim, pe malul drept al Dâmboviţei, se afla renumita grădină a Stolnicului Constantin Cantacuzino care, pe lângă zona de distracţie, mai cuprindea o livadă şi un heleşteu bogat în peşte.
În apropiere de mănăstirea Antim se afla şi grădina boierilor Rudeni, pomenită într-un document din 7 iunie 1766, când se face o cercetare „asupra locului pă unde au fost din început curtea şi grădina boierilor Rudeni. Dau mărturie Drăghici băcanul i Nica Călăreţul şi Dragomiriţă, ce au fost grădinar la boerii Rudeni, oameni bătrâni de câte 60 de ani.”
Palatul cu grădina sa este marcat în planul întocmit de inginerul Schweder în anul 1847, cu numele Furst Palast – Palatul Prinţului. În Planul Borroczyn, ansamblul apare cu numele Palatul Brankovanu. În Planul Hiottu din anul 1871, palatul încă există, cu numele Palatulu Bibescului, prinţul Bibescu fiind moştenitorul averii lui Constantin Brâncoveanu prin filiera marelui ban Grigore Brâncoveanu.
În Planul Oraşului Bucureşti din 1895–1899, pe locul palatului şi al grădinilor sale se află o piaţă de legume. Astăzi este sit arheologic, localizat în Piața Unirii; carou cadastral:15 –16; la poalele Dealului Patriarhiei.
Surse: Institutul Național al Patrimoniului, Wikipedia etc.
Vezi prezentarea rubricii „Amintirile Bucureștilor” de Pușa Roth, click aici.
