Marți, 12 mai 2026 a încetat din viață muzicianul Aurelian Octav Popa, figură emblematică a artei interpretative românești din ultimele decenii. Născut la 10 octombrie 1937, la Amara, județul Cetatea Albă, azi în Ucraina, a urmat Liceul „Matei Basarab”, apoi Liceul de Muzică și Conservatorul din București. A urmat stagii de perfecționare în Franța la Paris și în SUA. A frecventat cursurile de dirijat susținute de Sergiu Celibidache la Trier.
Din 1962 a fost instrumentist, apoi solist instrumentist la Filarmonica „George Enescu” din București. După 1989 a devenit și dirijor la Filarmonica „Marea Neagră” din Constanța.
Publicăm mai jos cronica muzicală dedicată recitalului lui Aurelian Octav Popa, susținut în toamna anului 2012 la Biblioteca Municipală București în cadrul Stagiunii Camerale „Luni la ora 5 – După-amiaza unui interpret”.
Perpetuum-solo cu Aurelian Octav Popa
Clarinetist, dirijor, compozitor, Aurelian Octav Popa este unul dintre cei mai apreciați muzicieni români de astăzi. Personalitatea sa complexă are darul de a fascina: interpretul, unul dintre marii clarinetiști ai lumii, considerat astfel încă de la începutul carierei, este dotat cu acele calități artistice rare, care se rezumă – atât cât se poate traduce în cuvinte – prin expresie și har. Repertoriul său cuprinde practic întreaga literatură muzicală dedicată instrumentului, concertele pentru clarinet și orchestră, lucrările camerale cu clarinet și creații din perioada contemporană, multe dintre ele fiind scrise special pentru Aurelian Octav Popa. A cântat în primă audiție în România piese camerale ale unor compozitori importanți ai secolului al XX-lea: Bartók, Stravinski, Berg, Schönberg, Messiaen, Honegger și concerte cu orchestra: Concertul de Aaron Copland (dirijor compozitorul), Concertul de Hindemith (dirijor Constantin Bobescu), Preludii de dans de Lutoslawski (dirijor Serge Baudo), Scaramouche de Darius Milhaud (dirijor Cristian Mandeal), Concertul de H. U. Lehmann (dirijor Paul Popescu) ș.a. Foarte semnificativă este seria de concerte pentru clarinet scrise de compozitori români: Aurel Stroe, Tiberiu Olah, Anatol Vieru, Ștefan Niculescu, Adrian Iorgulescu, Wilhelm Berger, Cornel Țăranu, Tiberiu Fatyol, Alexandru Pașcanu, Mihnea Brumariu etc. Seria de compoziții pentru clarinet solo este extrem de numeroasă, piesa-simbol aparținând lui Tiberiu Olah: Sonata „Pasărea măiastră”. Dintre discurile sale se remarcă în mod special cel în compania Filarmonicii „George Enescu”, dirijor Mircea Cristescu, discul fiind notat cu 10 în revista franceză „Repertoire” din peste 300 de discuri din toate timpurile și Libre comme un oiseau (Casa „Calliope”, Paris).
La Festivalul „George Enescu”, Aurelian Octav Popa a apărut în toate ipostazele: membru al orchestrei Filarmonicii bucureștene, în concerte și recitaluri camerale, solist, dirijor al Orchestrei din Constanța și al Ansamblului de suflători al Filarmonicii „George Enescu”.
La acestea se adaugă numeroase transcripții, aranjamente pentru clarinet sau pentru diverse formații instrumentale, dar și compoziții proprii. Având o cultură stilistică deosebită și remarcabilă fantezie artistică, Aurelian Octav Popa a abordat forme de exprimare care depășesc actul interpretativ obișnuit, inovând și găsind mereu modalități de a surprinde, de a crea o atmosferă particulară, specifică, inconfundabilă. Recitalurile sale sunt de fapt o amplă incursiune în istoria sonoră, cu idei și conexiuni de multe ori neașteptate. Semnificativ în acest sens a fost şi recentul recital, intitulat Perpetuum-solo – De la Bach la Messiaen, care a avut loc la Biblioteca Metropolitană Bucureşti, în cadrul Stagiunii Camerale „Luni la ora 5 – După-amiaza unui interpret”, stagiune fondată de soprana Mirela Zafiri (26 noiembrie 1969, Lugoj–27 august 2012, București). Cu această ocazie a fost dezvelit portretul Mirelei Zafiri, realizat de pictorița Andreea Gheorghiu, portret care a fost donat Bibliotecii Metropolitane București.
Perpetuum-solo nu a fost doar un recital, ci un veritabil spectacol. Aurelian Octav Popa este fermecător, iar în plan strict muzical, încântă prin mobilitatea cu care se mișcă în epoci și stiluri diferite, recreând, reinventând, de la turnura armonică la exploatarea resurselor expresive ale clarinetului, care are o mobilitate specială și mai ales capacitatea de a trece cu ușurință de la o stare la alta, chiar de la (cuvântul nu e pretențios) un univers sonor la altul, adesea forțând limitele instrumentului. Ideea de mișcare perpetuă devine firul conducător, Aurelian Octav Popa demonstrând relații neașteptate între lucrări ale unor compozitori diferiți inclusiv ca mentalitate de abordare a materialului sonor, Purcell, Bach, Telemann, Rameau, Couperin, Debussy, Enescu, Marțian Negrea, Messiaen aflându-se – foarte potrivit – pentru câteva momente împreună. Și demonstrând că în artă nu există propriu-zis granițe, că asocierile peste timp sunt oricând posibile, „modernismul” fiind, desigur, invenție veche… Așa, de pildă, piesa pentru clavecin a lui Rameau, La Poule, poate trimite la Cocoșul lui Brâncuși, ea sunând în fond destul de modern. De altfel conținutul, „programul” unei muzici are întotdeauna o doză mare de relativism, iar Aurelian Octav Popa dădea un exemplu suficient de convingător vorbind de Richard Strauss din poemul simfonic Moarte și transfigurație, în care unii s-au grăbit să găsească trimiteri reale, portrete ale unor contemporani etc., când de fapt muzica este, până la urmă, abstractă. A o contextualiza și a o raporta la contingent înseamnă a o coborî și într-un fel, a o goli de substanță. Această substanță sonoră pură, redată cu mijloacele specifice ale instrumentului său, este idealul lui Aurelian Octav Popa, felul în care interpretează, de exemplu, Syrinx de Debussy (piesă, în original, pentru flaut solo) ori lucrări de Olivier Messiaen care urmăresc infinitele sugestii din cântul păsărilor, fără a rămâne însă într-un plan imitativ (Hymne des passereaux au lever du jour și Abîme des oiseaux, partea a treia din Quatuor pour la fin du temps), fiind elocvent. Legăturile, pe care interpretul însuși le face, între experiența sa și cea a lui Olivier Messiaen sunt evidente. Pe discul apărut la Paris (Casa „Calliope”), Libre comme un oiseau, este înregistrată și o secvență muzicală în care interpretul român folosește șase clarinete, înregistrate prin suprapunere, al șaptelea fiind live, când cântă în concert (v. cele „șapte trompete” ale lui Messiaen din Danse de la fureur, pour les sept trompettes – Quatuor pour la fin du temps), cu o țesătură sonoră uimitoare.
Remarcabilă, înscrisă în aceeași sferă de căutare a mișcării infinite, este Partita pentru clarinet solo a lui Aurelian Octav Popa, după Simfonia a II-a în La major de George Enescu, probă indubitabilă de măiestrie, ca posibilitate de redare expresivă a ansamblului sonor prin vocea unui singur instrument. Dar când la el cântă Aurelian Octav Popa, ai sentimentul unei bogății armonice și timbrale cu totul aparte.
Costin Tuchilă
„Luceafărul de dimineață”, octombrie 2012
Carl Maria von Weber, Alla polacca din Concertul nr. 2 in Mi major pentru clarinet și orchestră, op.74
