Indonezia este un stat-arhipelag format din aproximativ 17.000 de insule, dintre care cele mai mari sunt Sumatra, Java (insula capitalei, Jakarta), Borneo (Kalimantan), Sulawesi și Noua Guinee. Cu o populație de circa 274 de milioane de locuitori, Indonezia este una dintre cele mai populate țări ale lumii, iar aproximativ 240 de milioane dintre locuitorii săi sunt musulmani. Acest fapt face din Indonezia țara cu cea mai numeroasă comunitate musulmană la nivel global, depășind state precum Arabia Saudită, Iran, Turcia sau Egipt. Datele demografice ridică o întrebare esențială: cum s-a ajuns la o asemenea amploare a islamului într-o regiune în care niciun califat sau imperiu islamic nu a exercitat o cucerire militară sau stăpânire directă? Răspunsul istoric indică faptul că islamizarea Indoneziei nu a fost rezultatul expansiunii militare, ci al unor procese comerciale și culturale de lungă durată. Spre deosebire de imaginea frecvent asociată islamului cu războaie și cuceriri armate, în cazul Indoneziei rolul decisiv l-au avut rețelele comerciale maritime.
Islamul s-a răspândit în arhipelagul indonezian începând cu secolul al XIII-lea prin intermediul negustorilor veniți din India, Persia și sudul Peninsulei Arabice. Acești comercianți, integrați în rețelele maritime ale Oceanului Indian, au contribuit la difuzarea treptată a noii religii în porturile și centrele urbane ale arhipelagului. În mod semnificativ, primii purtători ai islamului au fost negustori, într-o tradiție care își are originile chiar în contextul formării islamului timpuriu, unde comerțul a avut un rol central în viața profetului Muhammad și a comunității musulmane din Mecca. Caravanele musulmane au contribuit mai mult la răspândirea islamului decât orice armată.
Pe lângă comercianți și navigatori, un rol esențial în procesul de islamizare l-au avut și predicatorii, dervișii și fachirii sufiți, care au adaptat mesajul islamic la contextul cultural local. Aceștia au facilitat nu doar convertirea religioasă, ci și formarea unei identități islamice specifice arhipelagului indonezian, așa-numitul Islam Nusantara („islam indonezian”), bazat pe moderație, pluralism religios și integrare în cultura locală.
În acest context se remarcă un grup de nouă figuri religioase musulmane venerate în insula Java, cunoscuți sub numele de Wali Songo. Termenul wali provine din limba arabă și desemnează un „protector”, „un apropiat de Dumnezeu” sau, în sens extins, un „sfânt”. În schimb, songo este o adaptare locală a termenului sanscrit Sangha, care în tradiția indiană desemna comunitatea monastică budistă. Este exemplul unei fuziuni lingvistice și conceptuale între tradiția islamică și moștenirea religioasă pre-islamică a regiunii, în special influențele hinduse și budiste.
Cei nouă Wali Songo sunt Sunan Gresik (d. 1419), Sunan Ampel (d. 1481), Sunan Giri (d. 1506), Sunan Bonang (d. 1525), Sunan Drajat (d. 1522), Sunan Kudus (d. 1550), Sunan Muria (d. 1551), Sunan Gunungjati (d. 1568) și Sunan Kalijaga (d. 1586). Acești nouă sfinți sunt considerați piloni ai islamizării Javei, fiecare având o contribuție distinctă la răspândirea și adaptarea islamului în mediul local.
Dintre aceștia, figura lui Sunan Kalijaga (cca. 1450–1586) este deosebit de interesantă atât prin biografia sa, cât și prin dimensiunea legendară care i s-a atribuit. În continuare, ne propunem să prezentăm câteva informații despre acesta și rolul său de apostol al islamului în Indonezia.
Tradiția consemnează faptul că numele real al lui Sunan Kalijaga era Raden Mas Said sau Joko Said și că s-a născut în jurul anului 1450 în Tuban, estul insulei Java. Pe atunci, micul principat se afla sub suzeranitatea Imperiului hindus Majapahit. Tatăl său era conducătorul din Tuban, Tumenggung Wilatika, și era vasal al maharajahului din Majapahit. Încă de mic, Raden Mas Said a fost tulburat de faptul că tatăl lui le impunea biruri asupritoare supușilor lor săraci. Nemulțumit de politicile acestuia, într-o perioadă secetoasă, în care oamenii mureau de foame, tânărul a decis să fure din hambarele unde se adunau alimente luate ca taxă și le-a dat săracilor. Descoperit de gărzi, a fost judecat de propriul tată și ulterior exilat din Tuban.
După acest episod, Raden Mas Said ar fi devenit haiduc, jefuind persoane înstărite și distribuind bunurile celor nevoiași, asemenea figurii lui Robin Hood din literatura engleză. S-a retras într-o zonă forestieră, în regiunea Jatiwangi, unde își continua acțiunile de jaf asupra călătorilor bogați. În această perioadă a primit supranumele de Lokajaya („tâlharul virtuos”).
Într-o zi, prin jungla sa a trecut un bătrân îmbrăcat în haine albe, cu turban și toiag, nimeni altul decât Sunan Bonang, unul dintre Wali Songo. Haiducul a crezut că e un om bogat și a vrut să-l jefuiască, dar acesta i-a spus că nu are nicio bogăție. A încercat să-i fure toiagul, dar Sunan Bonang i-a spus că mai bine ar lua ceva din junglă dacă vrea să se îmbogățească și i-a arătat un pom ale cărui fructe s-au transformat în aur când bătrânul a îndreptat toiagul spre ele. Uimit peste măsură, tânărul a vrut să se urce în pom după fructe, dar când acestea au căzut pe pământ au devenit crude. Marcat de dublul miracol, Lokajaya i-a cerut lui Sunan Bonang să-i spună cum a făcut acest lucru, iar sfântul i-a zis că răspunsul se află în islam. I-a mai spus și că intențiile bune nu pot fi puse în aplicare prin fapte rele, cu alte cuvinte că nu poate jefui oamenii pentru a-i ajuta pe săraci. Lokajaya a căzut în genunchi, și-a cerut iertare și a vrut să-l urmeze pe Bonang pentru a-l învăța islamul. Acesta i-a spus că are mai întâi de trecut un test. L-a dus la un râu și la marginea sa și-a înfipt toiagul în pământ. I-a spus că își va continua drumul și că el va trebui să păzească toiagul până se va întoarce și că, dacă va trece testul, îl va accepta ca discipol. Lokajaya a acceptat. S-a așezat jos și a stat lângă toiag în meditație. Nu a consumat decât frunze, ierburi crude și apă, iar apoi ar fi intrat într-o transă. Sursele sunt contradictorii în privința duratei cât a stat în acest fel: de la 3 zile la 3 ani. Când Bonang s-a întors, Lokajaya era acoperit de vegetație și mâl, stând ghemuit în meditație pe malul apei, cu barba și pletele crescute. Sunan Bonang i-a dat mâlul la o parte de pe față și l-a trezit, spunându-i la ureche chemarea islamică la rugăciune, începând cu formula Allahu Akbar, Allahu Akbar! Mai mult, i-a schimbat numele în Kalijaga, de la cuvintele javaneze kali („râu”) și jaga („păzitor”). Sunan Kalijaga a devenit discipolul lui Sunan Bonang și a început să învețe islamul alături de acesta. A mai învățat și cu alți derviși care l-au inițiat în două confrerii sufite: Syathariyyah și Akmaliyyah. Mai târziu, se spune că l-ar fi întâlnit și pe misteriosul sfânt musulman Al-Khidr, ca un bătrân ce mergea pe apă și care l-ar fi învățat și el diferite lucruri.
După perioada de studii, Sunan Kalijaga și-a dedicat viața răspândirii islamului ca da’i sau predicator în multe regiuni indoneziene. Nu purta turban și veșminte albe precum alți derviși, ci haine javaneze, la fel ca localnicii, pentru a nu-i speria. Principala metodă de predicare era teatrul de păpuși cu umbre (wayang kulit), foarte popular în Java. Ca păpușar, se folosea de piese de teatru itinerante pentru care nu cerea bani. Ele se adresau elitelor și oamenilor simpli, pe care le interpreta integrând în discursul personajelor anumite mesaje și virtuți islamice. Totul era conceput în ideea de a le prezenta oamenilor frumusețea islamului, fără a intra în contradicție cu credințele și obiceiurile locale. Unele scenete erau inspirate din Mahabharata și Ramayana, având un substrat hindus, familiar ascultătorilor, dar cu un mesaj islamic inserat. De asemenea, a compus cântece cu tematică religioasă (tembang) și a folosit și anumite instrumente muzicale (gamelan) pentru a atrage oamenii la adunările organizate de el cu scopul de a prezenta islamul. A promovat și unele sărbători, în special Maulud sau Nașterea Profetului Muhammad pentru a substitui zilele de naștere ale lui Buddha și ale zeilor hinduși. Circulau multe povești și despre miracolele sale. Era vindecător și exorcist. Se relatează că, într-un anumit context, un grup de săteni ar fi intenționat să sacrifice o femeie ca ofrandă pentru a obține ploaie de la divinitățile lor tradiționale. În acest context, Sunan Kalijaga i-ar fi întrebat dacă ar renunța la sacrificiu în cazul în care el ar reuși să aducă ploaia prin rugăciune adresată lui Allah. Sătenii ar fi acceptat această condiție. După ce Sunan Kalijaga s-a rugat, ar fi început să plouă, iar comunitatea, impresionată de acest eveniment, ar fi adoptat islamul. Alte legende din folclorul javanez spun că putea apărea în mai multe locuri deodată, că levita și că avea putere asupra fulgerelor. De asemenea, ar fi participat la construcția a cel puțin două moschei vestite: Masjid Agung Cirebon („Marea Moschee din Cirebon”) și Masjid Agung Demak („Marea Moschee din Demak”). La cea de-a doua, legenda spune că toți cei nouă Wali Songo ar fi contribuit, așezând fiecare câte un pilon. E interesant că moscheea e construită din lemn și imită arhitectura templelor hinduse și budiste javaneze, iar la exterior nu are nimic din ceea ce ar putea să pară că e o moschee. În acest mod, Sunan Kalijaga și Wali Songo au promovat islamul într-un spirit pașnic, moderat, deschis, integrându-l în identitatea culturală indoneziană și făcându-l accesibil oamenilor de rând.
Tradiția consemnează că Sunan Kalijaga ar fi trăit peste o sută de ani, iar mormântul său se află la Kadilangu, în apropierea orașului Demak, zonă asociată cu unul dintre centrele timpurii ale islamului din insula Java. Locul este foarte important pentru musulmanii indonezieni, constituind un important centru de pelerinaj. Totodată, Sunan Kalijaga continuă să ocupe un loc privilegiat în imaginarul colectiv indonezian, fiind perceput atât ca erou al folclorului național, cât și ca una dintre figurile centrale ale răspândirii islamului în arhipelagul indonezian.
Bibliografie și lecturi recomandate:
Fatkurrohman, Baiquni, M., Syamsuddin, M., & Kusworo, H. A., Storytelling of the Religious Meaning of Sunan Kalijaga’s Heirloom Washing Tourist Attraction: A Phenomenological Perspective, în „Asian Journal of Language, Literature and Culture Studies”, 2023;
Hannigan, Tim, A Brief History of Indonesia: Sultans, Spices, and Tsunamis: The Incredible Story of Southeast Asia’s Largest Nation, Tuttle Publishing, 2015;
Herv, Nugraheni E., The Struggle and Islamic Patriotism of Sunan Kalijaga in Folktales of Central Java, Indonesia, în „Hervormde Teologiese Studies”, vol. 79, nr. 1, Pretoria, 2023, pp. 1–7.
Johns, Anthony H., Islam in the Malay World: An Introduction, University of Malaya Press, 2003;
Kersten, Carool, A History of Islam in Indonesia: Unity in Diversity, în The New Edinburgh Islamic Surveys, Edinburgh University Press, 2017;
Meachem, F. P., Sunan Kalijaga: The Birth of a Self-Actualized Pilgrimage Culture, în „Independent Study Project (ISP) Collection”, nr. 3649, 2023;
Muslih, Mohammad; Rohman, Abdul; Ahmad; Saifullah, Ahmad, Sunan Kalijaga’s Da’wah Strategy in Suluk Linglung and Its Implication to Indonesian Radicalism Movement, în „El Harakah: Jurnal Budaya Islam”, vol. 23, nr. 1, 2021, pp. 1–20.
Riddell, Peter G., Islam and the Malay-Indonesian World: Transmission and Responses, Hurst & Company, 2001;
Rusin, Cristi, Islamul în Indonezia, în „Glas râmnicean (serie nouă)”, nr. 201–202/2025, pp. 10–11;
Waston, Waston, Building Peace through Mystic Philosophy: Study on the Role of Sunan Kalijaga in Java, in „Indonesian Journal of Islam and Muslim Societies”, vol. 8, nr. 2, 2018, pp. 281–308.
