Viaţa ne învaţă să cultivăm uitarea, ca o măsură de consolare a fiinţei.
Viaţa – o plimbare spre somn.
Vieţii nu i-am rămas dator nici un gând, dar i-am rămas dator viaţa toată.
Faptul că orice viaţă de pe pământ se termină prin moarte, nu dovedeşte că moartea este scopul vieţii.
Viaţa respiră oxigen – talentul, libertate.
Poţi iubi aşa de mult viaţa, încât să-ţi devină insuportabilă.
Păcatul e permanent… ca viaţa. El rămâne acelaşi, dar are anotimpuri şi vârste: primăvara, vara, toamna, iarna.
După ce descoperim că viaţa n-are nici un înţeles, nu ne rămâne altceva de făcut decât… să-i dăm un înţeles!
Ţinem la viaţă ca la o femeie iubită: pe zi ce trece, îi descoperim tot mai multe scăderi şi, totuşi, nu ne putem despărţi de ea…
Veacul nostru are profeţi care vorbesc despre viaţă cu entuziasmul unor bolnavi. Puterea ce pulsează în opera lor nu seamănă cu vigoarea omului sănătos, ci cu forţa nebunului delirant.
Există două realităţi a căror imensă zdrobitoare greutate nu o simţim, dar fără de care nu putem trăi: aerul şi istoria.
Închideţi o plantă la întuneric şi veţi vedea ce monstru diform se va produce din pricina setei sale de lumină. Oare viaţa omenească nu produce şi ea astfel de monstruozităţi în tendinţa sa spre lumină?
Suferinţele noastre îşi pun pecetea pe bucuriile noastre, dar nu şi invers. De aici subtonul de melancolie al întregii noastre vieţi.
Multe situaţii în viaţă, dacă le-am rezolva numai cu logica, am lucra tocmai aşa cum ne-ar învăţa şi diavolul să lucrăm.
Nimic nu e așa de tare ca trecutul, pe acela nimeni si nimic nu-l poate schimba.
A filosofa înseamnă a încerca să răspunzi cu mijloace super-mature la întrebări pe care și le pun copii.
Realitatea e ruina unui basm.
Amintirea e o seră a fericirilor trecute.
Valul este dorul mării de a săruta ţărmul.
Limba este întâiul mare poem al unui popor.
Matematicianul este îmblânzitorul ce a domesticit infinitul.
Poetul. Un donator de sânge la spitalul cuvintelor.
De unde-și are raiul lumina? Știu: îl luminează iadul cu flăcările lui!
Orice religie instituţională socoteşte pe Dumnezeu ca pe un complice al ei.
E cert, orice am gândi şi cu oricâtă amărăciune despre cer şi pământ, despre condiţia umană, despre clipă şi fatum, inima cu bătăile ei aplaudă existenţa.
Un copil m-a întrebat: „Oare viermii care ne mănâncă în mormânt – fac şi ei mătase?”. După o oarecare ezitare am răspuns: – Depinde!
Cele mai mari prostii nu le spun proştii, ci capetele mijlocii, care vânează după originalitate…
Înclinarea noastră de a crede în destin este întărită de orgoliul de a nu ne crede cu totul ignoraţi de restul Universului.
Unele spirite foarte adânci sunt atât de clare încât apar, ca fundul unui lac limpede, mai puţin adânci decât sunt…
Întâlnirile. Întâlnirea ta cu cineva pe stradă este o întâlnire cu un spirit. Şi totuşi acest lucru nu te înspăimântă.
Idealismul diavolului. Diavolul cumpără suflete. Este în această îndeletnicire a lui o evidentă rămăşiţă de idealism.
Fidelitate echivocă. O femeie care este fidelă soţului ei numai dintr-un simţământ de fidelitate faţă de sine însăşi – îi este de fapt infidelă.
Despre iubire. Când fiecare celulă din noi devine o inimă, atunci suntem bolnavi. Dar numai iubirea ne încearcă în acest chip.
Kierkegaard. Don Quijote al religiei.
Îndată ce faci Satanei concesiunea de-a discuta cu el, poţi fi sigur că te bate în dialectică şi te convinge…
Fabula câinelui. Un câine, voind să evadeze din arşiţa şi lumina soarelui, încearcă să se culce în propria sa umbră.
Iubirea este al doilea surâs al tragediei noastre. Sau poate că totuşi întâiul.
Numai creaţia răscumpără toate suferinţele.
Veşnicia s-a născut la sat.
Ce este cuvântul, orice cuvânt. Nimic decât o rană a tăcerii.
Grupaj realizat de Pușa Roth
Vezi și: 125 de ani de la nașterea lui Lucian Blaga
